Uneori cursurile de la MIT devin prilej de amuzament.
Eric Lander este unul dintre cei mai mari biologi ai lumii. În ultimii 15 ani, Lander a creat instrumente fundamentale pentru genetica umană și le-a aplicat pentru a înțelege la un nivel mai profund originea genetică a bolilor cum ar fi cancerul, diabetul etc. Activitatea sa științifică a inclus: cartarea și secvențierea genomului uman și cercetarea elementelor funcționale incluse în genom, prin analiză comparativă; cercetări asupra variațiilor genetice în populațiile umane și relația dintre ele și susceptibilitatea pentru anumite boli; cercetarea semnăturilor celulare distinctive ale bolilor și răspunsul la medicamente; cercetări asupra exprimării genelor; cercetări asupra mutațiilor genetice care duc la cancer. În prezent Lander este și profesor la prestigiosul MIT.
Mulți dintre noi credem că un om de știință de un asemenea calibru este cufundat în permanență în cercetările pe care le desfășoară. Îi vedem ca pe niște oameni care renunță la divertisment, pentru a afișa o seriozitate extremă. Videoclipul care urmează vă demonstrează că nu este așa. Lander întrerupe un curs pentru o mică demonstrație Gangnam style. La MIT este încurajat un stil de predare fără prea multe inhibiții.
Sursa: YouTube


Cristian Român (n. 1957) este inginer de aeronave și, începând din 1992, jurnalist de știință. Scrie pentru revista Știință și Tehnică și a realizat numeroase emisiuni de popularizare a științei atât pentru televiziune, cât și pentru radio. Este autorul cărții Ultima aventura: Universul. Valoarea textelor sale i-a fost recunoscută prin acordarea, în 2003 și 2006, a Premiului Comisiei Naționale a României pentru UNESCO pentru jurnalismul de știință, secțiunea presă scrisă. De asemenea el a primit Petre Sergescu al Academiei Române pentru cartea ”100 de inovatori români”, al cărei coautor a fost.





























Leave a Reply