Dragi cititori, de data aceasta nu vă voi povesti despre matematică sau despre sistemul de învățământ, de data aceasta voi face. Și iată, fac parte din echipa de organizare a celei de a doua ediții a taberei Girl UP!, despre care vă vom povesti în cele ce urmează. Dacă ești elevă și ai între 16 și 19 ani, te invităm să aplici până la finalul lunii iulie.
Ce înseamnă să fii un adolescent în anul 2019? Mereu conectați și mereu antrenați în ultimul trend, tinerii nu pot fi ignorați ca parte esențială a societății românești. Putem să urmărim oricând filme, să citim știri internaționale, să ascultăm ultimul album al trupei preferate, dar este și datoria noastră să ne asigurăm că societatea din jurul nostru ne reprezintă și ia în considerare bunăstarea și dorințele noastre. Din acest spirit a pornit proiectul Girl UP! Camp Romania, organizat de o echipă de 5 alumni ai programului Future Leaders Exchange (FLEX) și finanțat prin FLEX Alumni Grants, ale Departamentului de Stat SUA, susținut de American Councils for International Education Romania, prin parteneriat cu DJST Covasna. Obiectivul taberei este de a forma viitoare femei puternice, de a promova egalitatea de gen și valori pe care orice societate dezvoltată ar trebui să le aibă.
În spiritul susținerii tinerelor românce, Girl UP! Camp este o tabără de 7 zile în Pădureni, județul Covasna unde 16 fete, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, vor avea ocazia să învețe cum să se confrunte cu obstacolele din viața lor, care sunt problemele cu care persoanele de gen feminin se întâlnesc și cum să le depășească și să își mențină încrederea și dragostea de sine. Participantele vor lua parte la jocuri dinamice, cursuri de autoapărare, workshop-uri interactive despre women empowerment, leadership și dezvoltare personală și profesională.
Tabăra este acum la cea de-a doua ediție și a fost extinsă ca durată, dar și cât să acopere noi subiecte. Anul acesta participantele vor asista de asemenea la sesiuni interactive de educație media și educație civică. Ne propunem să amplificăm punctele tari ale taberei din prima ediție, dar și să adaugăm noi elemente pentru a facilita o experiență plenară ce traversează o varietate de subiecte. Astfel, vizăm o dezvoltare personală ce se extinde pe cât mai multe arii de interes și reinventează interacțiunea cu societatea a tinerelor fete.
Experiența Girl UP! Camp se bazează pe discuții deschise, împărțirea de opinii și gânduri, pe interacțiunea dintre participante și dintre participante și traineri. Astfel această tabără nu este o simplă școală ce constă în diseminarea informațiilor, dar sunt participantele însele ce contribuie la spiritul său.
Tabăra este gratuită. Echipa va asigura masa, cazarea și transportul Sfântul Gheorghe – Pădureni și retur pentru participante. Singurul cost care trebuie acoperit de participante este transportul dus-întors de la domiciliu la Sfântul Gheorghe.
Mai mult, tabăra nu se adresează numai tinerelor pasionate de problemele femeilor, dar este deschisă și celor care nu au fost vreodată preocupate de acestea. Căutăm participante cu o minte deschisă, curiozitate și ambiție, ce sunt gata să își împărtășească experiențele și gândurile cu alte fete de vârsta lor, într-un mediu sigur. O parte centrală a taberei este comunitatea ce se va forma între participante, traineri și echipa de organizare, o comunitate bazată pe susținere și solidaritate ce nu se destramă odată cu încheierea săptămânii.
Aplicațiile sunt deschise pe durata lunii iunie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 10 iulie. Pentru a aplica participantele trebuie să completeze acest formular: https://bit.ly/2wonTI2
Pentru mai multe informații puteți consulta site-ul American Councils Romania, la acest link: https://americancouncils.ro/girl-up-camp/
Echipa Girl UP! Camp Romania
Evenimentul este organizat cu sprijinul DJST Covasna, în virtutea unui parteneriat de tradiție. DJST Covasna, prin compartimentul Tineret Tabere a susținut și facilitat promovarea și implementarea programului FLEX în România, Sfântul Gheorghe fiind primul oraș în care programul FLEX a fost prezentat, în primul an de implementare. DJST Covasna este partenerul logistic al acestui eveniment și nici DJST Covasna și nici Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) nu au contribuit la conceptul sau tematica taberei.
Sprijinul pentru acest proiect a fost oferit parțial de către Programul de Granturi al FLEX Alumni, care este finanțat de către Biroul Educațional și Cultural (ECA) al Departamentului de Stat și administrat de Consiliile Americane Pentru Educație Internațională. Opiniile exprimate în contextul acestui eveniment sunt strict ale organizatorilor (FLEX Alumni Romania) și nu reprezintă în mod necesar pozițiile ECA, DJST Covasna, MTS sau ale Consiliilor Americane Pentru Educație Internațională.