De doi ani aștept să scriu acest articol și iată că timpul a sosit pentru anunțul anului: pe 2 iulie 2019, ora 23:39 – ora României, undeva în sudul deșertului Atacama se va produce o nouă eclipsă. O eclipsă totală de Soare! Iar eu, împreună cu echipa Știință&Tehnică, voi fi acolo să relatez și să fotografiez fenomenul!

Sunt deja la a 11-a expediție spre o eclipsă totală de Soare. Dar asta nu înseamnă mult, așa cum o arată numărul – sunt încă în “copilăria” urmăririi de eclipse. Abia de la 20 în sus voi putea zice că am căpătat ceva experiență. Așa că sunt foarte entuziasmat și pregătesc detaliile unei observații reușite, încă de anul trecut.

Ca să înțelegeți câtă pasiune se pune în aceste expediții, vă dau doar două exemple de “vânători” adevărați de eclipse și planurile lor de anul acesta.

Primul este Glenn Schneider, doctor în Astronomie și colaborator NASA, de care ați mai citit în edițiile anterioare, pentru că am colaborat cu el la ultimele expediții. A ales să închirieze un avion de linie din Chile, să zboare cu o echipă de vreo 50 de oameni deasupra Oceanului Pacific. De acolo, poate să observe eclipsa fără grija norilor și, folosindu-se de viteza avionului, să câștige încă 4 minute peste cele 4 și ceva ale eclipsei, dacă ar fi vazut-o de la sol sau dintr-o barcă! Cu alte cuvinte, Glenn va vedea aproape 9 minute de totalitate, în timp ce noi, din Chile, ne vom mulțumi cu două minute și câteva secunde!

A doua expediție de care am aflat – și care mi se pare excepțională – este cea a unui grup de astronomi neozeelandezi care au ales să închirieze o barcă pentru a naviga până pe singura insulă din Oceanul Pacific de unde este vizibilă această eclipsă de Soare – atolul Oeno. Atolul este practic un cerc de palmieri și nisip cu lagună în centru, unde trăiesc doar colonii de păsări.

Eu am ales o destinație la care doar visam când eram la școală. Și, chiar dacă pentru unii nu e atât de exotică, abia aștept să pun piciorul în cel mai arid deșert din lume: Atacama.

Ce este o eclipsă de Soare?

Dar ce este o eclipsă și cât de rar se produce acest fenomen, care, iată, trezește exploratorul din noi și alte câteva simțuri pierdute în viața sedentară la care am ajuns în secolul tehnologiei?

Tehnic, denumirea de eclipsă se aplică în cazul în care un corp ceresc trece prin umbra unui alt corp ceresc. Acest lucru este valabil pentru eclipsa de Lună, dar nu și pentru cea de Soare. Cum ar fi trebuit să se numească fenomenul? Ocultație, pentru că avem de-a face cu un corp ceresc care intră în fața altui astru – Luna care ocultează Soarele.  Dar, a rămas ca excepție la regulă să i se spună eclipsă de Soare.

Cât de rară e o eclipsă? Nu e prea rară, pentru că Luna orbitează Terra cu o înclinație mică, de doar 5° și relativ repede, situându-se în dreptul Soarelui sau opus Soarelui o dată la circa 14 zile. Din cauza înclinației de 5° nu avem eclipse o dată la 14 zile, respectiv una de Lună urmată de una de Soare. Avem totuși o eclipsă fie de Lună fie de Soare, parțială sau totală o dată la 2 luni și jumătate.

Cât de rară e eclipsa totală de Soare, după care alerg, pe tot globul de vreo 13 ani? O dată la 1 an și 4 luni. Ați crezut că e mai rară? Raritatea o dă alt parametru al eclipsei, de fapt al umbrei proiectată pe Terra. Suprafața atinsă de umbră este atât de mică, încât dacă așteptăm întunericul totalității într-un punct fix, statistic, vor trece 375 de ani ca fenomenul să se repete. Cu alte cuvinte, e rară dacă stăm pe loc, dar accesibilă dacă mergem după ea, undeva pe globul pământesc.

Traseul eclipsei de Soare și al expediției

Created with GIMP

Să revenim la expediția din iunie-iulie. Așa cum v-am obișnuit în ultimii 8 ani, când a fost o eclipsă undeva pe planetă, echipa Știință&Tehnică a făcut deplasarea și a transmis povești și imagini de la fața locului. Dacă vreți să urmăriți aventura noastră, sunteți la doar un click distanță. Vom posta regulat, dacă nu chiar în fiecare zi, poze și impresii din Atacama, pe Facebook ȘtiințăsiTehnică și pe pagina mea personală.

Umbra eclipsei intră pe Terra în sud-vestul Oceanului Pacific, la răsărit, și îl traversează până aproape de apus, când atinge coasta Americii de Sud. Eclipsa pătrunde pe continent prin Chile, în dreptul localității La Serena (regiunea Coquimbo), își continuă drumul pe la sud de Atacama, traversează munții Anzi în Argentina și iese de pe suprafața Pământului la apusul Soarelui, chiar prin suburbiile de sud ale faimosului oraș Buenos Aires, capitala Argentinei.

În căutarea unei oaze

Cât ne privește pe noi, cei aflați în urmărirea fenomenului de eclipsă, vom ajunge în Santiago de Chile pe 23 iunie și ne vom acomoda pe rând cu altitudinea Anzilor, dar și cu vinurile din Valle del Elqui, până în ziua cea mare a eclipsei – 2 iulie.

Primele zile ale expediției le vom petrece în masină, pe ruta Trans-Americana, din Santiago spre Antofagasta, cu o haltă lângă orășelul Copiapo, chiar în mijlocul deșertului, unde civilizația și-a pus amprenta cu o oază artificială, dar atât de folositoare, de verdeață și apă.

Mai apoi urcăm spre Altiplano și ne oprim pentru câteva zile să admirăm peisajele selenare și marțiene din preajma comunei San Pedro. De aici, sper eu, voi admira, așa cum mi-am dorit de mic copil, cerul nepoluat și uscat al deșertului în care s-au construit cele mai mari telescoape din lume. Și nu degeaba au fost instalate aici, pentru că beneficiază de cele mai multe nopți senine de pe planetă și de o umiditate minimă plus o altitudine suficient de mare.

După ce vom fi parcurs cam 2000 de km prin deșert, revenim în sud, nu înainte să ne oprim și să vizităm cel mai mare complex de telescoape din lume, poate și cel mai renumit în ultimii ani, Very Large Telescope – VLT, de la Cerro Paranal.

Ziua de 1 iulie va fi dedicată recunoașterii terenului din zona La Serena – Higuera, de unde mi-am propus să urmăresc eclipsa de Soare. Iar pe 2 iulie vom infige bine trepiedele în solul roșu al deșertului pentru cel mai frumos fenomen natural predictibil!

Planuri de rezervă sau cum afectează norii eclipsa

Singurul lucru care poate împiedica observarea eclipsei este plafonul de nori. Desigur, vă gândiți că vom fi totuși lângă Atacama, unde e aproape mereu senin. Ei bine, chiar în perioada asta din an, nu e chiar așa de limpede cerul, chiar dacă, statistic, șansele sunt de 60% să fie cer curat. Am câteva site-uri meteo și imaginile satelitului GOES la care mă uit regulat și vă pot spune unde nu mă voi duce – pe litoralul chilian, unde oceanul aduce frecvent ceața. Dar nu pot spune de pe acum unde mă voi hotărî să mă opresc pentru observație. Țin (virtual) câteva zone sub observație, iar decizia finală o vom lua în ședință, toată echipa, în dimineața zilei de 2 iulie.

Așa că urmăriți-ne pe Facebook Știință&Tehnică dacă vreți noutăți “calde”, de pe traseu.

Chestiuni tehnice

4-5000 de kilometri cu mașina n-or fi greu de făcut, cu norii ne-om descurca noi cumva, dar cum se observă fenomenul și mai ales cum se imortalizează eclipsa, căci imaginile de la fiecare eclipsă sunt unice, rămân în istorie și vor fi studiate de urmașii noștri cu tehnici, softuri și calculatoare mult mai performante.

La fiecare eclipsă de Soare am încercat să țin pasul cu tehnologia, cred că acest lucru e foarte important. Dacă în 1999 am tras exclusiv film foto, iar în 2006 am folosit tot film pentru luneta principală. Din 2008 folosesc aparate digitale și software pentru dezvăluirea tuturor detaliilor din cromosfera și coroana solară.

Anul acesta am ales iarăși un vârf tehnologic, în privința camerei principale. Voi imortaliza eclipsa cu un aparat foto Panasonic Lumix S1R, pus la dispoziție de Panasonic Romania. Ce aduce în plus Panasonic și de ce am ales acest aparat? Fenomenul de eclipsă este fotogenic, dar îți trebuie un aparat cu o rezoluție mare pentru a scoate toate detaliile dintr-un cadru.

Panasonic oferă pe S1R un senzor full-frame de 47 de megapixeli, cu o opțiune care pe mine m-a făcut foarte curios să o pun în practică:  modul High-Resolution. Camera trage în rafală 8 cadre, pe care le pune unul peste altul, mișcând dreapta-stânga și sus-jos, cu un pixel, întreg cadrul full-frame. Rezultă o imagine la o rezoluție nemaiîntâlnită la camerele convenționale, de 187 de megapixeli, RAW, necomprimat, la doar 20 de secunde de la declanșare. Nu mai vorbesc de faptul că zgomotul de fond este redus cu această ocazie, iar latitudinea dinamică va crește. Totuși, la ora la care scriu articolul sunt în perioada de testare. Dacă vremea va permite în Atacama observarea eclipsei dintr-o zonă cu măcar 1,5 minute de totalitate, voi încerca acest mod de fotografiere. 187 de megapixeli de protuberanțe și coroană solară nu pot fi ignorați!

Tehnica de fotografiere se bazează pe o pregătire în prealabil a modului de expunere, în funcție de fenomenele care se desfășoară, cu mare rapiditate, în timpul scurt de două minute al eclipsei totale. Se începe cu o imagine a inelului cu diamant, apoi se face rafală cu expunere foarte scurta, de 1/2000s-1/4000s la “mărgelele lui Baily” – momentele în care ultimele raze de soare trec prin văile lunare, cromosferă și protuberanțe. Pentru imaginea coroanei se folosesc expuneri diferite, pornind de la 1/500s până la 4 secunde. La expunerea de 4 secunde se va obține ceea ce se numește “lumină cenușie” sau “erthshine” – lumina primită de Lună de la Pământ, în timpul nopții lunare.

Aș umple încă un articol cu detalii tehnice, dar mă tem că am exagerat deja. Vă îndrum să ne urmăriți pe site și pe Facebook și să ne țineți pumnii pentru reușita acestei expediții din deșertul Atacama.

Fotografii: Cătălin Beldea, Cătălin Fus

Hărți: Xavier Jubier

Upgrade