Astăzi am avut plăcerea și onoarea să ne întâlnim cu 15 dintre cei mai buni elevi români, care vor reprezenta România la Olimpiadele Internaționale de matematică, fizică și informatică, din Thailanda, India și Kazahstan. Tinerii au fost însoțiți și de o parte dintre dascălii lor, care îi pregătesc pentru a deveni (sau a se menține, în cazul unora) cei mai buni din lume.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Emag în colaborare cu BCR, parteneri în cadrul proiectului „Hai la Olimpiadă”. Proiectul are menirea de a-i susține pe olimpicii internaționali din România, dar și pe toții elevii și studenții care participă la competiții similare în țară sau care pur și simplu doresc o pregătire suplimentară celei pe care le-o oferă școala.
Din 2012 și până astăzi, fundația a inaugurat câteva centre de pregătire gratuite la matematică-informatică și la fizică în București și în țară – Iași, Timișoara și Constanța -, urmând să se extindă și către Buzău, Craiova și Brașov.
Olimpiada de informatică va avea loc în perioada 27 iulie – 3 august în Kazahstan, iar în lotul cu care România se va prezenta la această competiție există și un elev pe nume Rareș Buhai, din Bistrița, care este, cel puțin d.p.d.v. statistic, cel mai bun informatician român din toate timpurile și al șaselea la nivel mondial – are trei medalii de aur obținute la cele trei olimpiade internaționale la care a participat. Acum o dorește și pe a patra.
Olimpiada de matematică va avea loc în perioada 4 – 16 iulie, în Thailanda. Dintre elevii care alcătuiesc lotul ce reprezintă România, doi au câștigat deja medalia de argint la aceeași competiție în 2014, unul din ei obținând și locul I la Balcaniadă, o elevă a fost deja admisă la celebra universitate Princeton, iar unul dintre cei mai tineri a obținut premiul I la olimpiada națională de matematică și medalia de aur la Balcaniada de juniori din 2014.
Olimpiada de fizică va avea loc în perioada 5-12 iulie, în Mumbai, India. Doamna profesor Delia Davidescu, cea care se ocupă de pregătirea lotului românesc de 20 de ani, a făcut o declarație foarte interesantă, potrivit căreia liderul unei țări europene i-a mărturisit la finalul unei competiții internaționale din trecut că vede în România „ultimul bastion în calea asaltului asiatic”, în sensul concursurilor de acest fel. Mai mult, o recunoaștere suplimentară a meritelor este reflectată și de faptul că, de doi ani încoace, țara noastră este invitată cu statut special la olimpiada asiatică de fizică, care în mod normal se adresează exclusiv țărilor cu capitala în Asia. „Anul acesta, în mai, am participat cu opt elevi la această competiție și ne-am întors acasă cu opt medalii”.