Într-una dintre duminicile lunii octombrie a anului 2018 am avut bucuria de a mă urca la cerul albastru. Nu am mai încercat o atât de minunată emoție, de mai bine de trei decenii, de când am abandonat parașutismul, sportul drag mie. Greu de pus în cuvinte această emoție (mie îmi iese numai o înșiruire de metafore gogonate) așa că nu vă voi povesti despre ea. În schimb, vreau să vă invit la zbor. Veți avea ocazia nu numai să vă transformați în păsări, ci și să vă împrieteniți cu oameni minunați.
De multă vreme bunul meu prieten Sîrbu Janot mă tot invită să zburăm împreună cu motodeltaplanul pe care l-a construit cu mâinile lui. Din păcate totdeauna aveam chestiuni arzătoare la ordinea zilei, așa că l-am refuzat de mai multe ori. El tot a insistat, până când m-a prins într-o perioadă un pic mai relaxată. A urmat o noapte nedormită din pricina nerăbdării, de parcă eram un copil care îl aşteaptă pe Moş Crăciun, şi o zi pe care o retrăiesc din plin și acum, când aștern pe hârtie aceste rânduri.
Spre marele meu noroc în duminica aceea a fost cer senin de blândă toamnă târzie. Am ajuns devreme la aerodromul de la Clinceni. Janot a deschis repede porțile hangarului. Înăuntru, spre bucuria mea, se aflau, înghesuite, câteva motodeltaplane și motoparapante. Janot a scos afară motodeltaplanul cu care urma să zburăm. ”Înainte de fiecare zbor sunt foarte atent la toate detaliile. De fiecare dată inspectez fiecare detaliu al aparatului”, apoi, meticulos, a dat un tur motodeltaplanului, verificând cu atenție fiecare dintre componentele importante ale mașinii de zburat. Mulțumit de rezultatul inspecției, Janot s-a așezat comod pe scaunul deltaplanului. ”Acum trebuie să ai un pic de răbdare, trebuie să încălzesc motorul și să văd dacă totul este ok.”
Și a pornit motorul. O adevărată muzică era sunetul scos de motor și elice. De ani buni nu-l mai auzisem atât de clar și frumos. Cel de la spectacolele aeriene la care am asistat nu mi s-a părut niciodată atât de cald. Dar să nu divaghez. După încălzirea motorului a urmat echiparea pentru zbor. Am primit o cască și un combinezon gros, mult prea strâmt pentru mine. ”Trebuie să-l îmbraci. Sus este foarte frig, și vom zbura cu peste o sută de kilometri pe oră”, m-a îndemnat Janot. Apoi mi-am luat locul în motodeltaplan, Janot mi-a legat cu grijă centura de siguranță, după care s-a instalat și el pe scaunul pilotului și-a pus centura de siguranță, a conectat cablurile pentru microfoane și a pornit din nou motorul. Eu aproape că tremuram de nerăbdare.
Janot a luat legătura cu turnul de control de la Clinceni și a cerut aprobarea pentru rularea pe pistă. A primit-o și imediat ne-am îndreptat către locul de decolare. Aici a luat din nou legătura cu turnul de control și a cerut aprobarea pentru decolare și zbor în zona 2. O dată primită aprobarea, Janot a turat motorul la maximum și am început să rulăm pe pistă din ce în ce mai repede. A urmat decolarea… Vai mie! Dintr-o dată, eram în al nouălea cer!
Acum voi face o scurtă pauză pentru a prezenta în câteva cuvinte…
Istoria deltaplanelor motorizate
În anul 1948, soții Gertrude și Francis Rogallo inventau o aripă gonflabilă flexibilă. La începutul erei spațiale, NASA a avut în vedere folosirea acestui tip de aripă pentru recuperarea capsulelor Mercury și Gemini. S-au efectuat mai multe teste în zbor, dar în cele din urmă, în anul 1964, ideea a fost abandonată definitiv iar NASA a optat pentru parașute rotunde convenționale.
În aceeași perioadă ideea este preluată de către Ryan Aeronautical Company, care folosește aripa Rogallo pentru a realiza o aeronavă motorizată, în colaborare cu NASA și armata americană. Numită XV-8, și poreclită Jeep-ul zburător, aeronava a fost testată în anul 1961. Aeronava era propulsată de un motor cu puterea de 210 cp, putea transporta, pe lângă pilot, o sarcină utilă de circa 450 kg. Comenzile de zbor erau clasice, pilotul putând controla zborul prin acționarea unor suprafețe de comandă amplasate în spatele aeronavei.
În august 1961 entuziastul Barry Palmer descoperă o fotografie a aeronavei XV-8 și decide să își construiască propriul aparat de zbor bazat pe aripa Rogallo. În luna octombrie a aceluiași an zbura cu primul său deltaplan. Au urmat ani de încercări și, în 1967, Palmer construiește și testează primul motodeltaplan la care controlul zborului se face nu prin acționarea unor suprafețe de comandă, ci prin modificarea centrului de greutate.
De atunci încoace motodeltaplanele au evoluat foarte mult, fiind capabile de performanțe deosebite. De exemplu, în 1987, jurnalistul britanic Brian Milton reușea primul ocol al Pământului la bordul unui motodeltaplan. Călătoria a durat 120 de zile, timp în care au fost parcurși în zbor 38,882 km. Acum pot să revin la zborul meu.
Lumea de la altitudinea de 800 m
Eram obișnuit cu șuieratul aerului din timpul căderii libere de dinaintea deschiderii parașutei. Acum eram înconjurat de zgomotul motorului, dar nu mă deranja deloc. Puteam să văd, de aici, de sus, o minunăție de peisaj și nu mă mai săturam de el. În timpul acesta Janot îmi dădea informații, prin sistemul de comunicații de la bord. ”Uite Cristi, acum suntem la 800 m, în dreapta avem lacul Mihăilești, începem zborul în zona 2.” Aproape că nu îl mai ascultam pe bunul meu prieten. Îmi venea să urlu de bucurie, îmi venea să cânt, atât de fericit eram. La un moment dat am și făcut-o. ”Îți place Cristi?” Ce întrebare! Cum naiba să nu îmi placă!? Era mai mult decât atât, era acel ceva ce nu pot pune în cuvinte. La un moment dat Janot mi-a spus să iau eu controlul motodeltaplanului, pentru că vroia să imortalizeze momentul într-un clip video. O clipă inima mi-a stat în loc. Știam eu unele chestii teoretice, dar de la teorie la practică distanța este teribil de mare, mai ales atunci când te afli pentru prima dată la 800 de m, la bordul unui motodeltaplan. Care era teoria pe care o știam? Am să o povestesc în câteva cuvinte.
https://www.facebook.com/cristian.roman.39948/videos/10218043917271326/
Pilotarea motodeltplanului
Controlul motodeltapalnului se face prin modificarea centrului de greutate al aeronavei. Practic, aripa este fixată de restul aparatului prin intermediul unei articulații universale cere permite pivotarea aripii în două plane. Tot de aripă este fixat rigid un cadru de formă triunghiulară, a cărui bază se numește bară de comandă. Dacă tragi bara de control către tine va crește unghiul de incidență al aripii. Dacă tragi spre stânga bara de comandă, aparatul se va înclina spre dreapta și așa mai departe. Simplu, nu-i așa? Ba nu-i așa! Nu-i chiar atât de simplu atunci când încerci pentru prima oară să pilotezi un deltaplan. Nu știi să îți dozezi forțele, nu ai învățat încă să reglezi amplitudinea comenzilor. Spre marele meu noroc nu am fost nevoit să pilotez cu adevărat motodeltaplanul, ci doar să îl mențin stabil, câtă vreme Janonot ne filma. Trebuie să spun că motodeltaplanul, având centrul de greutate foarte jos, este din construcție foarte stabil, atât timp cât lași bara de comandă în poziția neutră și nu intri în zone cu turbulențe intense.
Aterizarea
Deși mi-ar fi plăcut să rămân cocoțat în cer, a intrat în funcțiune o lege implacabilă a naturii: orice întâmplare, oricât de frumoasă ar fi ea, are un sfârșit. Janot a anunțat turnul de control că va ateriza. După ce a primit aprobarea ne-am îndreptat către casă. ”Cristi, vezi cum bate vântul din lateral? Voi compensa efectul vântului… Fii atent. Intrăm într-o zonă cu turbulențe, așa că o să fim scuturați un pic.” Chiar așa a fost. La un moment dat am simțit o scuturătură afurisit de neplăcută. Calm, Janot a păstrat controlul aparatului. Apoi am aterizat frumos și lin. Cât despre scuturătura care mă neliniștise Janot avea să îmi spună că nu a fost nimic neobișnuit și că, dacă nu bruschezi aiurea bara de control, motodeltaplanul se stabilizează singur. Deocamdată atât vă voi spune despre revenirea mea pe cerul patriei.
Îmi dau seama că aveți cel puțin două întrebări pentru mine. Să le luăm pe rând.
Unde poți învăța să zbori cu motodeltaplanul?
Înainte de vă începe să învățați arta zborului cu motodeltaplanul eu vă recomand să faceți un zbor de agrement cu un pilot autorizat pentru transportul de pasageri. Așa veți afla dacă dorința de a zbura este cu adevărat reală. O căutare pe internet că va oferi o listă relativ lungă de posibilități. Prețurile nu sunt chiar piperate și, pentru un zbor de 15 minute, pornesc de la circa 100 de lei.
După ce v-ați convins că vreți să învățați să zburați cu un motodeltaplan, dați o nouă căutare pe internet, pentru cursuri de zbor. Veți găsi o sumedenie de oferte. Costurile nu sunt chiar mici, este vorba de sume în jurul a 4.500 de euro, dar ele au o importanță mai mică dacă pasiunea este cu adevărat mare. Dacă se întâmplă să aveți vârsta cuprinsă între 16 și 23 de ani puteți avea șansa de a urma gratuit școala de pilotaj la Aeroclubul României.
Cursurile sunt alcătuite dintr-un modul teoretic și unul practic. La Aeroclubul României modul teoretic se desfășoară pe durata a 50 de ore, timp în care sunt predate toate noțiunile necesare pentru a putea desfășura un zbor în siguranță: legislație aeriană, meteorologie, aerodinamică, tehnica pilotajului, navigație aeriană etc. După parcurgerea acestui modul și trecerea examenului de verificare a cunoștințelor teoretice se trece la modul doi, cel în care veți învăța să zburați cu adevărat. Acest modul cuprinde minimum 40 de ore de zbor. Și el se încheie cu un examen, în urma căruia veți obține brevetul de pilot de avion ultraușor.
Cum să îmi procur un motodeltaplan?
După ce ați fost prins iremediabil de pasiunea zborului, sunt sigur că veți dori să vă achiziționați și dv un motodeltaplan. Din nou este de folos căutarea pe internet. Eu am găsit unul biloc, la mâna a doua, acre avea prețul de 4.000 de euro. Unul nou, în funcție de echipare costă câteva zeci de mii de euro.
Mai există o variantă, cea la care a apelat prietenul meu Janot: să vă construiți singuri deltaplanul. Ca o paranteză vreau să vă spun că Janot are deja șase aparate de zbor: două parapante motorizate, trei motodeltaplane și un avion ultraușor. Două dintre motodeltaplane le-a construit cu mâna sa. L-am întrebat ce pași trebuie parcurși pentru a construi și omologa un motodeltaplan. ”Trebuie să ai un proiect bun. Apoi începi să achiziționezi componentele și materialele de care ai nevoie. Trebuie să îți pregătești și un dosar cu certificatele de calitate pentru fiecare componentă și, în cazul materialelor, este nevoie să ai și caracteristicile mecanice și testele care au fost efectuate asupra lor. Tot în dosarul ăsta trebuie să ai parametri geometrici ai aparatului de zbor și masa lui, pentru a demonstra că se încadrează în categoria aeronavelor ultraușoare. Conform legilor noastre un avion ultraușor are masa maximă la decolare de până 560 kg, inclusiv sistemul de recuperare totală cu paraşuta, dacă există. La final, după ce ai construit aparatul, soliciți să vină un inspector de la Aeroclubul României. Acesta va verifica dacă ai dosarul complet și felul în care ai construit aparatul. Dacă totul este ok, primești aprobarea să îl zbori.” Nu-i așa că pare tare simplu să construiești un motodeltaplan? Evident că nu este așa. Costă mult și este nevoie de o pasiune extremă pentru zbor. Dar, dacă aveți dorința de a zbura, vă invit să îl contactați pe FB pe bunul meu prieten Sîrbu Janot. Mi-a promis că, dacă are timp, o să vă ajute cu sfaturile necesare.
În loc de încheiere
Da, dragii mei prieteni, a fost o zi minunată. În săptămânile care a urmat am retrăit acele clipe pe care le-am petrecut în cer. Vorbeam cu fratele meu și mă întrerupeam adesea, rămâneam pe gânduri. Apoi îi explicam tăcerea mea: ”Frate, dar ce frumos a fost acolo sus! Uite, închid ochii, și revăd fiece clipă a zborului…”
