Imagistica moleculară ar putea detecta fibroza renală în stadii incipiente

Oamenii de știință au dezvoltat un nou test pentru biomarkeri care poate detecta fibroza renală dintr-o simplă probă de urină, fără a necesita intervenții invazive. Publicată recent în revista Science Translational Medicine, studiul arată că acest test poate diferenția cu acuratețe între stadiile ușoare și cele severe ale bolii, o capacitate care depășește metodele diagnostice actuale.

„Un diagnostic noninvaziv și precis al fibrozei renale nu este încă disponibil în clinicile noastre, ceea ce limitează gestionarea eficientă a pacienților,” explică autorii studiului, conduși de profesorul Zhou Jiaguo, de la Universitatea Sun Yat-sen din China. Deși biopsia este considerată standardul de aur pentru evaluarea progresiei fibrozei, aceasta metodă invazivă poate suferi de erori de eșantionare și de variabilitate între observatori, ceea ce ar putea influența diagnosticul și nu este adecvată pentru monitorizarea repetată.

Boala cronică de rinichi afectează aproximativ 12% din populația globală, cu tendințe de creștere pe măsură ce populația lumii îmbătrânește. Caracterizată prin formarea excesivă de țesut cicatrizat, fibroza renală este un semn distinctiv al bolii cronice de rinichi care duce la deteriorarea progresivă a funcției renale, culminând adesea cu boala renală în stadiu terminal ce necesită dializă sau transplant.

Diagnostiarea timpurie a fibrozei renale este esențială pentru a preveni deteriorarea ireversibilă a rinichilor. Totuși, metodele diagnostice actuale prezintă limitări semnificative. Pe când biopsiile sunt invazive și dificil de interpretat corect, testele de biomarkeri din sânge nu pot distinge fibroza renală de alte condiții renale sau de fibroze din alte organe.

Pentru a ocoli aceste limitări, echipa lui Jiaguo a identificat doi biomarkeri specifici fibrozei renale, care pot diferenția această afecțiune de alte condiții similare. Aceștia sunt enzima transglutaminaza 2 (TG2) și substratul său, alizina derivată din oxidaza lizil (LysAld), ambele fiind intensificate în timpul formării țesutului fibrotic renal.

Cercetătorii au dezvoltat un reporter fluorescent care se leagă de LysAld în rinichi și este apoi tăiat de TG2, activând fluorescența. Niveluri mai ridicate ale biomarkerilor produc un semnal mai puternic, oferind o indicație despre cât de avansată este fibroza în rinichii pacientului.

Într-un grup mic de 35 de participanți, testul de imagistică moleculară a reușit să distingă pacienții cu fibroză renală de cei sănătoși, având o sensibilitate de 84% și o specificitate de 94%. Mai mult, testul a putut diferenția între cazurile ușoare și cele severe de fibroză, rezultate confirmate prin imagistică histologică. În contrast, măsurătorile clinice tradiționale, cum ar fi rata de filtrare glomerulară, creatinina serică și azotul ureic din sânge, nu au reușit să clasifice pacienții în funcție de severitatea afecțiunii.

Studii la scară largă sunt necesare pentru a stabili această abordare inovatoare ca un diagnostic și prognostic eficient. În continuare, Jiaguo și colegii săi sunt interesați să exploreze utilizarea acestui test pentru monitorizarea progresiei bolii în timp, consolidându-se ca un instrument potent în lupta împotriva fibrozei renale.

Sursa: Inside Precision Medicine