Inamicii dovezilor

Am subliniat adesea importanța dovezilor, chiar cu riscul de a deveni plictisitor. O dovadă clară, o dovadă de bună calitate, mă poate convinge chiar și atunci când ea vine în sprijinul unor susțineri pe care le credeam de-a dreptul imposibile. În acest sens cred că este nimerit să reiau citatul din Isaac Asimov, pe care l-am folosit într-unul din episoadele anterioare ale „Cronicii scepticului”.

Iată-l: „Eu cred în dovadă. Eu cred în observație, măsurare și raționament, confirmate de observatori independenți. Eu cred orice, oricât mi-ar părea de ridicol și absurd, dacă există dovezi pentru asta. Dar, cu cât ceva este mai ridicol și mai absurd, cu atât am nevoie de dovezi mai solide”. Cred că Asimov definește mult mai convingător decât mine, și în foarte puține cuvinte, importanța dovezilor. Dacă veți urmări cu atenție istoria științei, veți remarca foarte ușor cât de importante sunt dovezile și cum pot ele, atunci când contrazic teorii larg acceptate, să producă adevărate revoluții.

Pseudoștiințificii vor altceva. Vor ca „teoriile” să le fie acceptate în absența unor dovezi clare. Pentru ei, dovada reprezintă un adevărat obstacol în calea unei „minți deschise”, un obstacol pe care este mai bine să îl ocolești decât să-l înfrunți. Am auzit pe unul dintre aceștia susținând, apropo de „mintea deschisă”, că „oamenii de știință, cercetătorii, cei care au făcut o școală, capătă niște ochelari de cal. [Asta] se cheamă hipnoză prin învățare. Ei recunosc ca fiind valabil numai ceea ce au învățat. Foarte rar acceptă ceva ce vine dinafară, dincolo de ceea ce au învățat”.

Negarea dovezilor

De multă vreme, urmăresc o anume pagină de Facebook, care aparține unei per­so­nalități mondene de pe la noi, dedicată trup și suflet luptei împotriva vaccinării. „Vaccinurile sunt un mit creat de o industrie fără scrupule”, afirma persoana cu pricina într-o postare. Într-o alta, susținea că „Argumentele pe care le flutură vaccinofilii sunt hilare, din punctul meu de vedere (și am dreptul la opinii, ca orice român în țara lui, potrivit Constituției), dar, mai grav, cred că pun în pericol, prin promovarea vaccinurilor, viața și sănătatea copiilor”.

Mi-am permis să postez și eu câteva comentarii la unele dintre postările anti-vaccinale ale respectivei. Foloseam extrem de puține cuvinte de-ale mele, preferând să dau link-uri către studii științifice ample, de cea mai bună calitate, în care se demonstra, cu dovezi, că vaccinurile sunt cu adevărat eficiente și că temerile legate de ele sunt nejustificate. A fost inutil tot demersul meu. Studiile științifice au fost respinse cu totul, deoarece sunt rezultatul unei largi conspirații mondiale, finanțată cu bani grei de Big Pharma. Nici un alt argument pentru această respingere.

În schimb, erau favorizate, drept „dovezi”, tot soiul de chestii dubioase, care, printre altele, negau până și existența virusurilor, așa cum „demonstrează” noua medicină germană (căreia i-am dedicat, mai demult, o serie de articole), un anume biolog pe nume Stefan Lanka ș.a.m.d. Favorizate mai erau tot soiul de surse „alternative” de informare, pentru că „Vezi, problema vaccinurilor e atât de controversată, după ce atâția oameni s-au îmbolnăvit grav sau au murit din cauza lor, încât devine o chestiune de viață și de moarte să te îndoiești de onestitatea și bunele intenții ale medicilor, să cauți să ai acces la informații și din altă zonă decât cea oficială, să poți să-ți faci păreri pertinente, de care depinde viața ta și a copiilor tăi”.

Vă rog să remarcați apelul la emoții. Textul de mai sus este făcut să stârnească teama. În acest caz, nu mai contează nimic altceva. Nu mai contează dovezile, nu mai au importanță studiile științifice. Nu mai sunt luate în seamă datele care demonstrează că, de fiecare dată când s-a declanșat vaccinarea pentru o anumită boală, am asistat la o scădere masivă a incidenței ei în rândul populației vaccinate. Nu mai contează că, în urma propagandei anti-vaccin, a crescut incidența anumitor boli.

Un exemplu este rujeola. În SUA, la nivelul anului 2000, în urma vaccinării, această boală fusese eradicată. Acum, deoarece americanii, „bine informați” de către cei ce nu iau în seamă dovezile, au început să refuze vaccinarea copiilor, asistăm la reapariția dramatică a rujeolei, o boală pe care medicii mai tineri nu o întâlniseră decât în manuale.

Voi reveni într-unul din numerele viitoare ale revistei noastre asupra acestei adevărate isterii anti-vaccinale, pentru că ea ilustrează foarte bine ce se poate întâmpla atunci când se renunță la scepticism, atunci când ajungi să crezi ceva, nu pe baza dovezilor științifice, ci pe baza propriilor temeri inoculate de texte ce nu sunt altceva decât înșiruiri de nonsensuri.

O veste bună: spre bucuria mea, Google a luat o decizie importantă! Algoritmii noi implementați vor face ca în afișarea rezultatelor căutărilor pe teme medicale să fie favorizate sursele ce țin de „medicina bazată pe dovezi”, adică pe știință.

Apelul la autoritate

Mai este o cale prin care se pot promova non-sensurile pseudoștiinței: apelul la autoritate. Vreau să vă spun că, în știință, valoarea de adevăr a unei afirmații nu are nici cea mai mică legătură cu persoana care o enunță. Cutare lucru nu este adevărat pentru că a fost susținut de Einstein, ci pentru că există dovezi clare în favoarea sa.

Să vă dau un exemplu. Nu cred că se poate contesta importanța lui Isaac Newton pentru dezvoltarea științei. Contribuția sa, fără nici o îndoială, a fost una absolut colosală. Dar tot Newton avea și idei stranii. Credea în alchimie și a pierdut mult timp căutând piatra filosofală. Manuscrisele sale, referitoare la alchimie, sunt ample și conțin circa un milion de cuvinte. Faptul că Newton credea în alchimie nu face ca ideile alchimice să devină adevărate.

Marele savant avea și preocupări profund religioase. Printre altele, folosind textele biblice, a calculat că lumea se va sfârși în anul 2061. Nici această susținere nu devine adevărată numai și numai pentru că a fost enunțată de Newton, unul dintre cei mai mari savanți ai lumii.

În lumea pseudoștiinței, întâlnim adesea acest apel la autoritate. Să vă dau un exemplu de la noi: Henri Coandă. Nu poate fi contestată contribuția sa fundamentală la dezvoltarea aeronauticii. Dar asta nu îl face infailibil. Citeam în ziarul „Informația Bucureștiului” un interviu în care marele savant afirma că păsările au capacitatea de a emite niște particule, niște anti-gravitoni, care le ajută să zboare, diminuând atracția gravitațională. Era un gând al lui, care, la vremea respectivă, m-a fascinat. Dar asta nu înseamnă că ipoteza lui este una corectă. Dimpotrivă, ea nu a fost confirmată în nici un fel.

De curând, am aflat că „[…] în interviurile date de el, ne arată chiar preocupări ce țin de natura greutății unor corpuri aflate în mișcare de rotație. Au fost măsurate diminuări de 15-18% ale greutății unor discuri «prin rotația lor cu viteze fantastic de mari»”. A făcut Coandă asemenea experimente, prin care să fie diminuată greutatea unor corpuri, a obținut rezultate cu obiecte aflate în mișcare de rotație? Nu ni se spune, nu ni se oferă vreo sursă, nu primim absolut nimic concret. Doar ni se sugerează că așa ceva ar fi posibil (pentru că o spune Coandă) și că aceste „nișe științifice mai puțin explorate, […] din nefericire, au fost date la o parte de-a lungul timpului”.

Incorect! Ideea cu discul rotitor, despre care nu știu dacă îi aparține sau nu lui Coandă, a fost testată. În anii 1990, rusul Evgheni Podkletnov, anunța că a reușit să realizeze un ecran gravitațional, prin rotirea rapidă a unui disc supraconductor aflat în levitație magnetică. Datele lui Podkletnov indicau o diminuare cu 0,05% până la 0,3% a câmpului gravitațional în zona de deasupra discului ceramic supraconductor. Deși aparent mică, această diminuare a câmpului gravitațional era semnificativă și venea în contradicție cu fizica.

Poate vă imaginați că experimentul lui a fost respins, că nu a fost luat în seamă de către oamenii de știință, care sunt victime ale „hipnozei prin învățare”. Nu a fost așa. S-a încercat replicarea experimentelor lui Podkletnov, dar, din nefericire pentru toți iubitorii de antigravitație, nu s-a obținut nimic, nici un ecran antigravitațional.

Tot Coandă este folosit pentru a ni se spune că „s-a dovedit că această cristalizare a apei mai diferă în funcție de starea celui care realizează cristalizarea și, mai degrabă, de starea de energizare și beneficitate a apei”. Se pare că, în unele interviuri, Coandă ar fi spus că forma fulgilor de nea depinde de zona geografică în care se produce cristalizarea. Așa o fi spus. Dar este sigur că el nu a publicat vreodată ceva în acest sens.

Oricât veți căuta, nu veți găsi vreun studiu științific, adică vreo dovadă, pentru această dependență a fulgilor de nea de zona geografică în care se formează. Dar asta nu contează, atunci când vrei să afirmi ceva în absența dovezilor: îl invoci pe Coandă și cu asta basta. După ce ai făcut asta, este ușor să treci la „energizarea” și „beneficitatea” apei, de care ar depinde forma cristalelor.

De fapt, chestia asta cu „starea celui care realizează cristalizarea” nu îi aparține lui Coandă, ci unui foarte popular susținător de năzbâtii: Masaru Emoto. Puternic mediatizat pe canalele Internetului, Emoto „demonstrează” cum apa dacă este înconjurată de iubire va cristaliza frumos, în timp ce apa înconjurată de ură va cristaliza aiurea, în forme lipsite de armonie.

Nici nu mai contează că nici un laborator serios nu a putut confirma zicerile lui Emoto, că Emoto nu a publicat nimic despre asta în reviste credibile, susținătorii lui îl cred pe cuvânt. Și, luându-l pe Coandă (o autoritate) drept susținător, se ajunge să se afirme că „dacă nu învățăm să ne alegem apa pe care o consumăm zilnic, toate informațiile acelea energetice ne vor afecta”. Înconjurați cu iubire apa pe care o beți, altfel nu va fi o apa benefică, aș adăuga eu, cu o ironie rezultată dintr-o mare dezamăgire: Coandă, românul genial, este folosit pentru a promova nonsensuri.

Înțelegeți acum de ce este nevoie de scepticism? Dacă nu, reiau un citat din Carl Sagan, legat de nevoia de scepticism: „Pentru a găsi urma de adevăr, în marele ocean al confuziei și prostiei, ai nevoie de vigilență, devotament și curaj. Dar dacă nu ne obișnuim să gândim, nu vom putea rezolva problemele adevărate și serioase cu care ne confruntăm, și riscăm să devenim o națiune de fraieri, o planetă de fraieri, gata să ne lăsăm păcăliți de șarlatanul următor cu care ne vom întâlni”.