0
(0)

Dacă vi se pare că actualul exod al refugiaților este unul de amploare, imaginați-vă un fenomen cu o amploare de sute de ori mai mare care se va petrece în viitorul apropiat. Aceasta este previziunea sumbră a specialiștilor de la Institutul Max Planck-Gesellschaft, specialiști care susțin că pe fondul creșterii globale a temperaturilor, peste 500 de milioane de oameni vor fi nevoiți să își părăsească locurile de baștină.

Jos Lelieveld, directorul departamentului de chimie de la Institutul Max Planck, împreună cu colaboratorii săi, a studiat modul în care temperaturile globale vor evolua în Orientul Mijlociu și Africa de Nord pe parcursul secolului XXXI. Iar rezultatele sunt de-a dreptul alarmante. Conform studiului, chiar și dacă temperaturile globale vor crește cu doar două grade față de perioada preindustrială, cele două zone vor deveni nelocuibile.

Specialiștii estimează că, la jumătatea secolului XXI, temperaturile din Orientul Mijlociu vor atinge, în perioadele calde, 30 de grade Celsius noaptea și peste 46 de grade Celsius ziua. Spre finalul secolului, temperaturile de pe timpul zilei vor depăși frecvent 50 de grade Celsius. O altă descoperire alarmantă este aceea care susține că valurile de căldură vor lovi de zece ori mai des decât în prezent.

Statisticile arată că între 1986 și 2005, zilele considerate foarte călduroase erau circa 16 pe an. Datele climatice arată că la jumătatea secolului XXI, numărul acestora va crește la 80, pentru ca la finalul acestui secol ele să ajungă la 118 sau chiar 200 de zile pe an. Aceste valuri de căldură, dublate de furtunile de nisip, vor transforma Orientul Mijlociu și Africa de Nord în zone în care supraviețuirea va fi aproape imposibilă.

Studiul a luat în calcul două scenarii posibile. Primul este scenariul în care emisiile de carbon se vor reduce începând cu 2040, situație în care temperaturile globale vor crește cu 4 grade Celsius față de perioada preindustrială. Al doilea scenariu ține cont de țintele stabilite la ultimul summit NATO, ținte care vizează limitarea creșterii temperaturilor globale la doar două grade până la finalul secolului. Din nefericire, în ambele scenarii Orientul Mijlociu și Africa vor deveni de nelocuit, generând o migrație masivă a populației.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?