S&T: Ce impresie v-a făcut România și de ce sunteți aici?
Charles Radley: Sunt un membru activ al National Space Society din SUA, fac parte din această organizație încă din anul 1979, sunt în Consiliul Director al NSS. Există o conferință anuală a organizației: am fost acolo în 2005 și erau o mulțime de studenți români. Chiar mulți, în jur de 100, mai mulți decât din oricare altă țară. La acea vreme nu știam prea multe despre România așa că am fost pur și simplu impresionat. Au venit cu niște proiecte foarte interesante, iar unii dintre ei au câștigat și câteva premii. Am vorbit cu câțiva dintre profesorii lor care aveau cunoștințe destul de avansate despre tehnologiile spațiale, despre Lună și despre Lagrange. După încă doi ani, am fost la o altă conferință și iar am întâlnit o mulțime de români acolo. Anul trecut am hotărât să fac o scurtă vizită în Europa de Est. Am fost prin Bulgaria, apoi am ajuns la București, de unde am plecat la Praga, ca în final să ajung în Anglia unde am rude. Oricum, mi-a plăcut și am hotărât să revin. Am observat că nivelul de educație în România este foarte înalt, că nivelul de cunoaștere al limbii engleze este de asemenea foarte ridicat.
S&T: Se va împlini visul lui Arthur C. Clarke de a construi un lift spațial către Lună până la mijlocul acestui secol?
C.R.: În acest moment, nu avem cum să precizăm o dată și, ca să-l citez pe Arthur C. Clarke, „se va întâmpla la 50 de ani după ce oamenii vor înceta să mai râdă de ideea asta”. Și am auzit un profesor la radio, de curând, spunând că „oamenii încep să se oprească din râs”. Poate că acel deadline de 50 de ani este pe cale să înceapă. Există câteva grupuri, echipe de cercetare care studiază această posibilitate și cunosc pe cineva din grupul numit LiftPort Group care studiază lifturile spațiale, dar un lift spațial direct între Pământ și Lună este extrem de dificil de construit. Există foarte multe probleme, dar cea mai importantă dintre acestea este că nu avem materiale suficient de puternice. Teoretic, nanotuburile de carbon ar putea fi răspunsul, dar până acum nimeni nu a reușit să construiască unul suficient de lung. Am putea construi un fel de mixtură de nanotuburi de carbon, dar noi avem nevoie de o structură mult mai ordonată și nimeni nu a reușit să realizeze așa ceva până acum. Oamenii anticipau prin 2005 că această problemă va fi rezolvată în cinci ani, dar iată că nici până astăzi nu a fost rezolvată.
S&T: Credeți că literatura SF a influențat oamenii care dezvoltă acum tehnologii spațiale?
C.R.: Bineînțeles, în mod sigur a avut o influență. De altfel, m-a influențat și pe mine. Eu cunosc personal doi președinți de mari corporații care au fost influențați de SF.
S&T: Știm că dumneavoastră ați conceput un astfel de lift spațial. Ați fost inspirat de Clarke?
C.R.: Inspirația mea a venit din mai multe surse și parțial de la Arthur C. Clarke. L-am întâlnit de câteva ori. Țin minte că la prima întâlnire, în 1977, am organizat o convenție SF la Universitatea din Londra la care a participat și el și acolo am auzit pentru prima data despre liftul spațial. El tocmai publicase cartea Fântâna Paradisului. Totuși, o mai mare influență a avut asupra mea un om de știință pe numele său Gerard O’Neill. Acesta era profesor la Universitatea Princeton, iar după programul Apollo a realizat un studiu la NASA împreună cu câțiva studenți și se întreba de ce costa atât de mult programul Apollo. A studiat câmpul gravitațional al Pământului și apoi s-a gândit să se uite la Lună, care este cu mult mai mică, iar din cauza matematicii exponențiale este de sute de ori mai ușor să trimitem materiale de pe Lună în spațiu decât de pe Pământ. A mers cu ideea mai departe și s-a gândit să întemeieze o fabrică direct pe Lună, unde să construiască tot ce avem nevoie în spațiu cu materii prime existente acolo. Mi s-a părut o idee excelentă, inovatoare, iar împreună cu o mulțime de alți oameni am format un grup numit Societatea L5, după unul dintre punctele de echilibru gravitațional al Pământului. Există cinci astfel de puncte denumite după matematicianul francez Louis Lagrange. Societatea L5 a fost fondată în anul 1979 și nu am făcut progrese prea mari, dar încă încercăm. Eu personal sunt foarte preocupat de ideea de „lift lunar”.
S&T: Puteți descrie acest lift lunar? Avem tehnologiile necesare pentru a-l construi?
C.R.: Da, cred că avem tot ce ne trebuie pentru a-l construi. Pe cel lunar, nu pe cel pământean. V-am spus deja despre cele cinci puncte stabile Lagrange. Avem punctul L1, care se află între Pământ și Lună și este cel mai interesant din perspectiva construirii liftului lunar pentru că este cel mai aproape de Lună, mai exact, la 55.000 km de Lună. Noi am plasa o stație chiar în acel punct și este chiar ieftin să facem asta, mai ieftin decât să plasăm una pe orbita Pământului. De la acea stație, am avea un cablu cu lungimea de 55.000 km până la Lună. În ultimii zece ani, au fost descoperite câteva fibre din polimeri care sunt suficient de rezistente și ușoare din care s-ar putea realiza acest cablu. Mai concret, există o fibră numită Zylon, creată în Japonia, o altă fibră numită Dyneema, dezvoltată în Olanda și alta numită M5, dezvoltată de compania Dupont în SUA. M5 nu este disponibilă comercial, dar Zylon și Dyneema sunt. Zylon este produs în cantitatea de 20 tone pe an, are o grosime de 0,2 mm și este folosită pentru producerea velelor pentru ambarcațiuni. A existat un studiu, în 2008, a unui proiect de lift lunar, care putea fi construit cu ajutorul acestor fibre, dar acesta cântărea 1.000 de tone, enorm! A mai existat un studiu, în 2010, al unui grup din Israel, iar liftul lor cântărea 200 de tone, mult mai bine. Noi credem că putem realiza un asemenea lift care să cântărească 30 de tone, dar nimeni nu ne-a dat încă nici un ban. De asemenea, noi avem încrederea că putem crea și cel mai ieftin lift lunar.
S&T: Cât ar costa construirea și lansarea unui astfel de lift lunar?
C.R.: Estimările sunt destul de imprecise în acest moment, dar noi credem că aceste cheltuieli ar ajunge la un miliard de dolari pentru un lift cu capacitatea de transport de 100 kg. Ar dura aproximativ șapte zile pentru ca un transport să parcurgă distanța de la lună la punctul Lagrange. Stația ar putea fi poziționată în punctul L1 într-un singur transport. Cele 30 de tone ar putea fi lansate cu orice rachetă disponibilă acum precum Titan, Atlas, Arianne. În punctul Lagrange, stația ar fi lansată și va rămâne în echilibru gravitațional. Apoi ar fi lansat cablul către Lună care va fi atras natural de gravitația satelitului nostru natural. La sosire, capetele cablului se vor ancora pe Lună cu un fel de sistem de prindere.
S&T: Care ar fi beneficiile creării unui lift lunar?
C.R.: Liftul lunar ar permite mineritul pe Lună într-un mod mult mai ieftin. Ar permite realizarea unui scenariu de tip O’Neill în care am avea fabrici spațiale în care să creăm nave spațiale, platforme spațiale, habitate spațiale folosind materiale de pe Lună. Am putea produce oxigen foarte ușor și mai sunt o mulțime de materiale care s-ar putea utiliza pe Pământ. Despre Heliu 3, care se găsește pe Lună, s-a vorbit mult că s-ar putea folosi la alimentarea centralelor de fuziune nucleară. Asta s-ar putea întâmpla undeva în viitor, dar deocamdată nu avem astfel de reactoare de fuziune nucleară care să folosească orice element, cu atât mai puțin He3. Totuși există o piață pentru He3, care nu există în mod natural pe Pământ. Acesta este produs de Soare, dar nu ajunge niciodată pe planeta noastră datorită atmosferei și câmpului magnetic care îl reflectă. Totuși, acesta ajunge pe Lună, unde există în cantități foarte mari. He3 este un gaz care s-a dovedit a fi un foarte bun detector de neutroni și este folosit de companiile de extracție a gazului și petrolului pentru a găsi zăcăminte. Din ce în ce mai multe companii, precum General Electric, produc astfel de detectoare care au deja o piață foarte bună. He3 mai este folosit și în spitale la dispozitivele de investigare cu rezonanță magnetică. Astfel de detectoare de neutroni găsiți acum în majoritatea aeroporturilor din toată lumea. Așadar, este o cerere uriașă pentru He3, dar cantitățile disponibile de He3 sunt în scădere, așa că prețul acestuia a crescut foarte mult. He3 a fost descoperit ca un produs al degradării tritiului cu care erau produse bombele nucleare. Cum producerea acestora a încetat, nu se mai produce nici He3. În afară de He3, mai există o mulțime de pământuri rare și de metale rare pe Pământ, dar care sunt utilizate foarte mult în electronică precum seleniul, galiul, germaniul și multe altele. Există aproximativ 30 de astfel de elemente rare de acest gen pe care le găsim în cantități destul de mari pe Lună. Aceste elemente se găsesc și pe Pământ în cantități mici, iar 95% din producția lor este controlată de China. Așadar, este o problemă politică în acest caz. Pe Lună, mai există un material denumit KREEP (Potasium Rare Earth Phosphorus), care este foarte bogat în aceste elemente și există patru locuri pe Lună unde se găsește în cantități destul de mari. De altfel, liftul lunar va ajunge chiar lângă unul dintre aceste puncte.
S&T: Am putea folosi Luna ca punct de lansare pentru viitoarele misiuni spațiale?
C.R.: Da, am putea face asta, dar este mult mai eficient din orice punct de vedere sa luăm oxigen de pe Lună și să-l folosim drept combustibil pentru rachetele de aici.
S&T: La ce am mai putea folosi liftul lunar în afară de minerit și de clădirea unor baze lunare?
C.R.: Pe Pământ există o poluare foarte mare din punctul de vedere al observațiilor spațiale, iar dacă am putea crea un observator spațial pe partea întunecată a Lunii am avea o vizibilitate excelentă.
S&T: Ce părere aveți despre companiile private precum SpaceX în viitoarele misiuni spațiale cu echipaj uman?
C.R.: În mod cert, există o dezvoltare de amploare în acest sens. Există dezbateri aprinse despre care ar fi cel mai bun loc pe care să-l explorăm sau valorificăm, iar părerea mea este că nu prea este un lucru realist să ne ducem direct pe Marte. Este foarte costisitor, foarte periculos și cred că cel mai bine ar fi să începem să fructificăm resursele de pe Lună mai întâi. Apoi să construim eventual baze de realimentare în spațiu și abia într-un târziu să mergem către Marte. Referitor la companii, Elon Musk face un lucru excelent pentru ca SUA să devină independentă de Rusia în ceea ce privește lansările spațiale, care acum sunt asigurate de vehicule Soyuz. Chiar și rachetele americane de acum, toate au motoare rusești. Elan Musk este singurul care produce acum motoare americane.
S&T: Există voci care spun că am putea exploata și resursele din asteroizi. Ce părere aveți?
C.R.: Pe cei care vă spun asta trebuie să-i întrebați cât ar dura să recupereze acele resurse? Orice transport către un asteroid și înapoi pe Pământ ar dura aproximativ 10 ani, în timp ce un transport de pe Lună și înapoi, folosind liftul spațial ar dura 10 zile.
S&T: Există posibilitatea de a colabora cu China pentru a construi acest lift lunar?
C.R.: SUA are o politică foarte strictă de a nu colabora cu China în tehnologiile spațiale.
S&T: Dacă vi s-ar oferi posibilitatea de a vă muta permanent pe o altă planetă, care ar fi aceea?
C.R.: Cred că cel mai interesant pentru mine ar fi să mă mut pe Lună și să ajut la crearea infrastructurilor acolo. În plus, de pe Lună poți privi Pământul în toată splendoarea lui. De pe Marte, Pământul ar fi doar o stea micuță pe cer. Pe Lună, cu o gravitație foarte mică ar fi interesant să fac exerciții atletice.
