0
(0)

La Universitatea din Texas în Dallas o echipă de cercetători a îmbinat caracteristicile unice ale nanotuburilor de carbon cu abilitățile de curbare a luminii tipice efectului de miraj (Fata Morgana) pentru a crea un soi de mantie pentru invizibilitate care poate fi pornită și oprită prin simpla acționare a unui comutator.

 

Tehnologia funcționează cel mai bine în mediul acvatic și nu poate fi aplicată momentan în viața de zi cu zi, dar promite să aibă o sumă de întrebuințări în afara laboratorului pe viitor.

Proprietatea de invizibilitate a tehnologiei rezidă în efectul de miraj, același fenomen care se manifestă atunci când temperaturile variază mult pe distanțe relativ mici. Acea variație termică determină o cubare a razelor de lumină direct înspre  ochiul observatorului în loc să permită reflectarea lor firească din obiecte.

De aceea, oamenii tind să vadă ochiuri de apă false în deșert. De fapt, văd cerul în nisip – lumina cerului se curbează atunci când se apropie de solul încins și se îndreaptă direct spre privitor, părând că o suprafață albastră se află pe jos. De acolo, creierul face restul, văzând mai degrabă apă decât cer, pentru simplu fapt că așa pare logic.

Același efect are loc și în videoclipul de mai sus. Folosind nanotuburi din carbon extrem de conductive – straturi de carbon de un atom grosime înfășurate în cilindri – presate într-o folie transparentă, dispozitivul obținut poate încălzi rapid fluidul din jurul său (aici, apă), provocând efectul de miraj pentru a ascunde obiectul de pe cealaltă parte a sa. Și face acest lucru aproape instantaneu.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here