Singurele fosile descoperite până acum ale acestei bizare creaturi, Kolponomos, au fost identificate doar pe coasta statelor Oregon, Washington și, posibil, Alaska. Dată fiind raritatea acestor resturi faunistice, poziția animalului în lanțul evolutiv rămâne încă un mister. Însă acestea nu sunt decât frânturi din misterele care înconjoară această vietate dispărută.
Atunci când a fost descris prima dată, Kolponomos a fost considerat un strămoș îndepărtat al ratonilor de azi. Studii ulterioare au revizuit această opinie și l-au plasat pe lista evolutivă a focilor, într-o primă etapă, apoi în cea a urșilor. Descoperirea unui set de dinți a făcut ca acest animal să fie considerat apoi un strămoș de acum 20 de milioane al vidrelor.
Analizând craniul acestui animal, prof. Jack Tseng de la Muzeul American de Istorie Naturală, a observat o nouă bizarerie la Kolponomos. Deși s-a considerat că este o vidră preistorică, chiar și una de dimensiunile unui urs uriaș, acest animal prezintă similarități frapante cu un alt animal dispărut, leul cu colți pumnal. Modele computerizate prin care s-a reconstuit morfologia craniului și a modului de masticație al animalului au arătat că acesta se hrănea într-un mod aproape identic cu Smilodon fatalis.
Dar cum ar putea un animal semi-acvatic să se hrănească asemenea unui prădător de pe uscat? Cel mai probabil, susțin specialiștii americani, Kolponomos smulgea vietățile acvatice (în special scoici), de pe stânci sau de pe fundul apelor, cu ajutorul caninilor proeminenți, pentru ca apoi să le sfărâme cu ajutorul molarilor. Un mod de hrănire atipic pentru vidrele de azi, cele care se folosesc de membrele superioare pentru a fixa scoicile și pentru a le sparge cu ajutorul pietrelor.
