Până acum, știința invizibilității, mai exact a nedetectabiliății, s-a răsfrânt asupra mediilor deja obscure, precum cerul nopții, sau adâncurile oceanice. Mai nou, inginerii produc materiale capabile să ascundă orice obiect aflat în plin câmp vizual. În loc să curbeze lumina spre interior, așa cum fac apa și sticla, aceste metamateriale optice o curbează în exterior, ghidând fotonii pe lângă un obiect așa cum apa unui râu ocolește piatră.
Aliajele metalice din componența metamaterialelor sunt aranjate într-o rețea cu breșe mai mici decât lungimile de undă ale luminii vizibile (400-700 nanometri). Lumina nu poate trece nestânjenită printr-un spațiu mai mic decât propria sa lungime de undă, așadar rămâne captivă în „plasă”.
Fotonii astfel capturați pot fi stocați, manipulați, sau, ca în acest caz, canalizați împrejurul unui obiect și restabiliți la cursul lor original. Un obiect mascat de un metamaterial perfect alcătuit nu ar genera niciun fel de umbră.
Până anul trecut, savanții puteau produce doar straturi de metamateriale nu mai groase decât o coală de hârtie și destul de mari încât să mascheze obiecte de dimensiunea unor bacterii. În iunie 2011, John Rogers, specialist în materiale al Universității din Illinois, a dezvăluit nici mai mult nici mai puțin decât o imprimantă de metabateriale.
„Putem crea acum straturi gigante de metamaterial, deși structura rețelei de care dispunem necesită optimizări înainte ca asemenea cantități să fie practice”, a declarat Rogers. Straturile în cauză au o textură oarecum similară cu cea a plasticului și, momentan, obiectele plasate în spatele unui astfel de strat ar părea doar puțin difuze, de vreme de structura internă este încă imperfectă.
