99 de fragmente osoase descoperite în peștera Goyet din Belgia, fragmente provenind de la cinci indivizi neanderthalieni – patru adulți și un copil – poartă semnele clare ale practicilor antropofage, se arată într-un studiu publicat în Scientific Report. Chiar dacă nu reprezintă o premieră, aceasta este prima dovadă a existenței canibalismului la populațiile neanderthaliene descoperită vreodată în nordul Europei.
Datele obținute de specialiști arată că respectivii neanderthalieni au trăit acum circa 40.500-45.500 de ani. Semnele clare de pe oasele lor arată incizii prin care țesuturile moi au fost îndepărtate, precum și urme ale spargerii oaselor în scopul extragerii măduvei. Alături de acestea, au fost scoase la lumină resturi fosile de cai și căprioare, fosile care prezintă urme identice.
Alte urme de canibalism neanderthalian au mai fost descoperite în Franța, Portugalia sau Franța, însă situl belgian este cel mai nordic în care a fost identificat acest tipar comportamental. Mai mult decât atât, în situl belgian există dovada că unele oase umane au fost folosite ca unelte pentru ascuțirea uneltelor de piatră.
Analiza ADN a osemintelor neanderthaliene a demonstrat că acest grup este strâns legat genetic de comunitățile din Germania, Spania sau Croația. Acest aspect sugerează faptul că, în ciuda distanței uriașe care separa aceste grupuri umane, populația neanderthaliană era una extrem de redusă.