5
(1)

Oamenii de Neanderthal, specie umană care a trăit de acum 300.000 de ani până acum circa 24.000 de ani, au dovedit încă odată că nu au fost nici pe departe niște brute lipsite de inteligență, așa cum au fost considerați multă vreme de către oamenii de știință.

 

Noi artefacte descoperite în insulele grecești din Marea Mediterană sugerează că neanderthalienii au descoperit arta navigației încă de acum cel puțin 100.000 de ani, cu peste 50.000 de ani înainte ca oamenii să realizeze același lucru.

Chiar dacă dovezile existau de mai multă vreme, dovezi reprezentate de unelte aparținând culturii musteriene (cultura Omului de Neanderthal) care au fost descoperite pe insulele Zakynthos, Lefkada și Kefalonia, oamenii de știință nu au putut fi convinși că neanderthalienii erau capabili să navigheze. Mai mult, Paul Pettitt, cercetător în cadrul Universității din Sheffield, a sugerat că oamenii de Neanderthal ar fi înotat către aceste insule pe distanțe între 5 și 12 kilometri ducând cu ei uneltele și armele specifice culturii musteriene.

\"(w540)

Lucrurile s-au complicat însă pentru cei care susțineau o atare ipoteză în momentul în care artefacte musteriene au fost identificate pe insula Creta, și asta pentru că dacă ar fi să dăm crezare lui Paul Pettitt și adepților teoriei sale, oamenii de Neanderthal ar fi trebuit să înoate peste 40 de kilometri, ținând cu ei arme și unelte grele de piatră, fără ca măcar să vadă țărmului insulei pe care se presupune că ar fi dorit să ajungă. O idee total eronată, susține George Ferentinos, liderul echipei de cercetători care a făcut importanta descoperire de pe insula Creta.

Nu numai că neanderthalienii învățaseră cum să își construiască ambarcațiuni capabile să străbată distanțe considerabile pe mare, afirmă Ferentinos, dar au realizat o astfel de performanță cu peste 50.000 de ani înainte ca primii oameni să descopere tainele navigației. În plus, poziția insulelor grecești de astăzi este similară cu cea de acum 100.000 de ani, vârstă la care au fost datate artefactele musteriene din Creta, ceea ce scoate din discuție ipoteza înotului. În concluzie, declară George Ferentinos, istoria ar trebui rescrisă. Navigația pe Marea Mediterană a început cu mult înainte de apariția primilor oameni, acum cel puțin 100.000 – 110.000 de ani, iar inventatori ei sunt nimeni alții decât așa-numiții „sălbatici” neanderthalieni.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here