Cercetătorii misiunii New Horizons a NASA urmăresc noi obiective de cercetare și fac observații astrofizice unice cu ajutorul instrumentelor de la bordul sondei spațiale. Ei profită de poziția actuală a navei spațiale, în îndepărtata Centură Kuiper.
Sonda interplanetară New Horizons a fost lansată în 2006. Scopul său principal a fost acela de a obține o mai bună înțelegere a dezvoltării plantei pitice Pluton, Centurii Kuiper și Sistemului Solar. Trecerea istorică prin trecerea prin apropierea lui Pluton, în 2015, și prin trecerea prin apropierea de obiectul Arrokoth din Centura Kuiper, în 2019, au generat numeroase rezultate științifice importante, iar de atunci nava spațială continuă să ne transmită imagini remarcabile și alte date de la marginea sistemului solar.
„Un instrument bun poate fi folosit pentru multe lucruri”, a spus Joel Parker, cercetător adjunct al proiectului New Horizons de la Southwest Research Institute (SwRI) din Boulder, Colorado. „Este incitant să dezvoltăm noi utilizări pentru New Horizons, care să le adauge la utilizările inițiale prevăzute, pe măsură ce misiunea continuă. Nava spațială și setul său de instrumente sunt într-o sănătate excelentă, în timp ce misiunea continuă prin Centura Kuiper. New Horizons se află într-o poziție unică nu numai pentru a continua cercetările în știința planetară, ci și pentru a contribui la studii importante pentru astrofizică și heliofizică.” „New Horizons este poziționat în mod unic pentru a face observații astrofizice care sunt dificil sau imposibil de făcut aici pe Pământ sau chiar de pe orbită”, a mai spus Parker. „Multe lucruri pot ascunde observațiile, dar una dintre cele mai mari probleme este praful din sistemul solar interior. S-ar putea să nu fie evident când priviți în sus spre un cer senin de noapte, dar există mult praf în partea interioară a sistemului solar. Există, de asemenea, o mare obscuritate pe anumite lungimi de undă din domeniul ultraviolet la distanțe mai apropiate din cauza hidrogenului din sistemul nostru planetar, dar care are o concentrație mult mai mică în Centura Kuiper și în heliosfera exterioară.
Praful este rezultatul ciocnirii asteroizilor, cometelor și altor obiecte. Pe măsură ce New Horizons a călătorit mai departe de Pământ până la Centura Kuiper și mai departe, praful devine considerabil mai puțin dens. În plus, contaminarea de la Soare și împrăștierea luminii sale din cauza prafului și hidrogenului gazos sunt diminuate în apropierea poziției navei spațiale la marginea sistemului solar.
„Este ca și cum ai conduce printr-o ceață deasă, iar când treci peste un deal, este senin”, a spus Parker. „Deodată, poți vedea lucruri care au fost ascunse.” „Dacă măsurăm modul în care „ceața” se schimbă pe măsură ce ne deplasăm mai departe, putem realiza modele mai bune pentru observațiile noastre de pe Pământ”, a spus Parker. „Cu modele mai precise, putem scădea mai ușor efectele contaminării cu lumină și praf.”
Echipa New Horizons este interesată în special de fundalul optic cosmic și de ceea ce dezvăluie despre evoluția galaxiilor de-a lungul istoriei universului, inclusiv indicii despre natura materiei întunecate. Membrii echipei sunt, de asemenea, interesați de observarea fundalului cosmic în domeniul ultraviolet, deoarece ar putea pune în lumină ratele de formare a stelelor, undele de șoc interstelare și împrăștierea prafului, precum și îmbunătățirea modelelor de observare existente și cartografierea distribuției hidrogenului în heliosfera exterioară și părțile apropiate ale mediului interstelar.
„Știința planetară emblematică pe care o face și continuă să o facă New Horizons este uimitoare, dar este, de asemenea, uimitor să vezi că nava spațială contribuie în mod semnificativ la alte domenii importante ale științei, cum ar fi astrofizica și heliofizica”, a adăugat Alan Stern, investigatorul principal New Horizons de la New Horizons, SwRI.
