O recentă cercetare a revelat că înțelegerea noastră despre bazinul Polul Sud-Aitken era până acum complet eronată, ceea ce înseamnă că astronauții misiunii viitoare Artemis III a NASA ar putea colecta probe prețioase de material radioactiv antic, cunoscut sub numele de KREEP.
Cel mai mare și mai vechi crater de pe Lună nu s-a format așa cum suspectam inițial, sugerează un nou studiu. Rezultatele indică faptul că o anumită regiune a suprafeței lunare ar putea fi mai interesantă din punct de vedere științific decât credeam anterior, având implicații semnificative pentru misiunile Artemis ale NASA, care sunt programate să aterizeze astronauți în această zonă de interes recent identificată până în anul 2027.
Luna s-a format acum aproximativ 4,46 miliarde de ani, când un protoplanet de mărimea lui Marte, cunoscut sub numele de Theia, s-a ciocnit cu Pământul, creând un nor gigantic de resturi care s-a combinat într-un satelit sferic mare care orbitează planeta noastră. Pentru următorii aproximativ 200 de milioane de ani, suprafața lunară a fost acoperită de un ocean de magmă infernal, ca rezultat al presiunii gravitaționale exercitate de Pământ. Dar pe măsură ce Luna s-a îndepărtat de planeta noastră, roca topită s-a răcit și cristalizat, formând o crustă stâncoasă exterioară care a rămas în mare parte neschimbată de atunci, în afară de un bombardament aproape constant de roci spațiale.
La scurt timp după ce Luna s-a răcit, acum aproximativ 4,3 miliarde de ani, un asteroid de peste 10 ori mai lat decât cel care a exterminat dinozaurii s-a izbit de ceea ce este acum fața permanentă îndepărtată a satelitului. Acesta a generat bazinul South Pole-Aitken (SPA), un crater uriaș de impact de aproximativ 2.500 de kilometri în diametru și până la 8 kilometri adâncime. Cercetătorii cred că acest impact extrem ar fi putut ejecta un amestec de material radioactiv, denumit “potasiu, elemente rare ale pământului și fosfor” sau KREEP, care a rămas de la oceanul de magmă trecut.
KREEP este considerat a fi format în faza finală de răcire a Lunii, când elementele radioactive s-au acumulat în spațiul dintre mantaua nou formată și crusta Lunii. Studiul mai atent al acestor elemente ar putea ajuta la elucidarea mai multor mistere legate de această perioadă a evoluției lunare, inclusiv de ce crusta pe fața îndepărtată a Lunii este mai groasă decât cea vizibilă.
Până acum, cercetătorii credeau că bazinul SPA a fost format de un asteroid care a lovit Luna dinspre sud, ceea ce ar fi aruncat un strat de KREEP în jurul marginii nordice a craterului. Totuși, într-un nou studiu, publicat pe 8 octombrie în revista Nature, cercetătorii au descoperit că impactul a avut loc de fapt dinspre nord, ceea ce înseamnă că KREEP-ul rezultat este împrăștiat în jurul marginii sudice a craterului — exact acolo unde este programată să aterizeze misiunea cu echipaj Artemis III.
Aceasta înseamnă că misiunile Artemis vor ateriza pe marginea bazinului afectată de impact — cel mai bun loc pentru a studia cel mai mare și mai vechi bazin de impact de pe Lună.
Leave a Reply