Duminică, pe 1 ianuarie 2017, China a inaugurat lansarea unui nou circuit feroviar către Marea Britanie, ca rezultat al eforturilor președintelui chinez Xi Jinping de a consolida legăturile comerciale cu Europa. Astfel, primul tren marfar pe această rută a pornit din Yiwu, aflat în provincia Zhejiang, urmând să parcurgă, timp de 18 zile de la acea dată, peste 12.000 de kilometri până la destinația finală, Londra. Marfurile transportate sunt haine, genți, serviete și alte asemenea obiecte și vor traversa Kazakhstan, Rusia, Belarus, Polonia, Germania, Belgia și Franța.
Deși trenul poate transporta cam 200 de containere, față de 20.000 câte sunt pe un vas de marfă, călătoria feroviară durează aproximativ jumătate din cele 30 de zile necesare unui transport naval din estul Asiei și până în nordul Europei. Această calitate va face din marfarul pe șine o opțiune competitivă atunci când transporturile navale vor fi aglomerate sau le va fi amânată plecarea și chiar și față de transportul pe calea aerului, mai rapid dar de două ori mai costisitor. Trenul care a plecat recent din China transportă 88 de containere.
Londra devine astfel cel de-al 15-lea oraș european care are legătură feroviară directă cu China, ca urmare a inițiativei din 2013 a lui Xi, așa-numita „Belt-and-Road”. Acest plan pune legăturile de transport în centrul eforturilor de a crea un Drum al Mătăsii modern și de a propulsa legăturile comerciale cu piețele din Asia, Africa, Orientul Mijlociu și Europa.