În loc să opereze în tăcere și la adâncime, majoritatea sateliților sunt destul de vizibili pe fundalul întunecat al spațiului. Puterile spațiale dominante ale lumii sunt într-o competiție constantă pentru a afla ce fac ceilalți sus, deasupra ecuatorului. De peste un deceniu, armata SUA a operat o flotă de sateliți „inspector” concepuți să se apropie de alte nave spațiale în orbita geosincronă și să le fotografieze. China a început să lanseze sateliți cu o misiune similară în 2018.
Recent, Rusia s-a alăturat acestei competiții cu sosirea propriului său satelit, suspectat că ar putea fi un inspector sau chiar un satelit de atac, în orbita geosincronă. În plus, Forțele Spațiale ale SUA sunt pe punctul de a comanda mai mulți sateliți de recunoaștere, poate chiar în număr mare, pentru a fi trimiși în această zonă vitală.
Orbita geosincronă este specială. Legile mecanicii orbitale înseamnă că un satelit în acest tip de orbită, situat la aproximativ 36.000 de kilometri deasupra ecuatorului, se mișcă în jurul Pământului la aceeași rată cu rotația planetei, ceea ce îi permite să „plutească” deasupra aceleiași locații. Sateliții comerciali și cei militari geosincroni petrec adesea ani în același loc sau slot, pentru a furniza servicii de comunicații utilizatorilor.
Până acum, activitățile de spionaj ale Rusiei în orbita geosincronă s-au concentrat în principal pe interceptarea comunicațiilor străine. Rusia a lansat doi sateliți, Olymp sau Luch, care să migreze prin orbita geosincronă, mutându-se de la un slot la altul pentru a se poziționa aproape de sateliții de comunicații occidentali pentru mai multe luni la rând. Scopul, conform analiștilor occidentali, era de a intercepta sau potențial de a bruia semnalele transmise prin acești sateliți, unele dintre acestea coordonând comunicații securizate pentru forțele militare ale SUA și NATO.
Tendința actuală este orientată către recunoaștere și supraveghere în GEO. Forțele militare și agențiile de informații doresc să știe unde sunt amplasați ceilalți sateliți, cum arată și ce pot să facă. Sateliții programului de Conștientizare a Situației Spațiale Geosincrone (GSSAP) al armatei SUA, care au început să fie lansați în 2014, fac exact acest lucru: se plimbă prin centura geosincronă, folosind manevre propulsive pentru a face ajustări fine de altitudine și inclinație, pentru a se apropia la câteva zeci de mile de sateliții chinezi și ruși, suficient de aproape pentru ca telescoapele optice să obțină imagini clare.
Forțele Spațiale au comparat adesea sateliții GSSAP cu un „program de supraveghere a vecinătății” în orbita geosincronă. De exemplu, un satelit GSSAP s-a poziționat aproape de un cuplu de nave spațiale chinezești care efectuau o demonstrație de realimentare în premieră în orbita geosincronă anul trecut.
China a lansat de asemenea mai mulți sateliți capabili de manevre similare. Unul dintre acești sateliți, numit TJS-10, zboară momentan destul de aproape de un satelit strategic de comunicații al Forțelor Spațiale ale SUA, blindat nuclear, și de o platformă de avertizare pentru rachete, conform unui raport recent.
Această cursă cosmică nu este doar o demonstrație de forță tehnologică, ci și un joc complex de șah jucat la scară interplanetară, cu implicații profunde pentru securitatea și comunicațiile globale. Pe măsură ce aceste puteri spațiale își extind și își perfecționează arsenalul orbital, întrebarea rămâne: cum va evolua această dinamică în anii următori?
Sursa: Ars Technica
Poll: Ce trebuie să facă comunitatea internațională pentru a reglementa activitățile de supraveghere și spionaj în orbita geosincronă?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply