Cercetătorii au dezvăluit recent o descoperire paleontologică majoră cu descrierea unei noi specii de șarpe datând din Oligocenul timpuriu, cu aproximativ 38 de milioane de ani în urmă. Această descoperire, făcută în Wyoming (Statele Unite), a scos la iveală patru exemplare aproape complete și articulate ale șarpelui Hibernophis breithaupti, oferind perspective fascinante asupra biodiversității antice și a comportamentelor preistorice. Ea a fost prezentată într-un articol publicat în în Zoological Journal of the Linnean Society.
Noua specie, Hibernophis breithaupti, este un ass semnificativ pentru înțelegerea noastră despre șerpii preistorici. Acest șarpe, probabil un strămoș timpuriu al șarpelui boa modern și al pitonilor, a fost descoperit în condiții excepționale de conservare. Exemplarele au fost găsite încolăcite împreună într-o vizuină. Aceasta este o configurație rară pentru acest tip de fosilă care se găsește în general în bucăți împrăștiate. Aceste exemplare diferite prezintă o anatomie unică și bine conservată, care dezvăluie detalii despre dimensiunea și forma solzilor, precum și configurația oaselor. În special, cercetătorii au observat că acești șerpi aveau caracteristici distinctive, cum ar fi vertebre bine articulate și o structură osoasă robustă, care sugerează o adaptare la un stil de viață grozav. Conservarea excepțională a fosilelor Hibernophis breithaupti este rezultatul unor condiții geologice specifice. Șerpii au fost îngropați sub cenușa vulcanică din cauza activității vulcanice intense din regiune în urmă cu aproximativ 38 de milioane de ani. Această ploaie de cenușă a ajutat la îngroparea rapidă a trupurilor șerpilor, păstrându-le într-o matrice de piatră de noroi fin, nisipoasă, tipică Formației White River. Cercetătorii mai speculează că un mic episod de inundații s-ar putea să fi avut loc la scurt timp după ce șerpii au fost îngropați sub cenușa vulcanică. Această inundație ar fi putut facilita conservarea fosilelor prin crearea condițiilor ideale pentru fosilizare. Într-adevăr, apa ar fi putut contribui la formarea matricei sedimentare în care s-au găsit șerpii, consolidându-se astfel conservarea acestora.
Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale acestei descoperiri este dovezile potențiale ale comportamentului social antic la șerpi. Cele patru exemplare de Hibernophis breithaupti găsite împreună, perfect încolăciți într-o vizuină, ar putea reprezenta într-adevăr cea mai veche dovadă cunoscută a hibernării în grup printre șerpi. Această configurație fosilă excepțională sugerează că acești șerpi preistorici au adoptat comportamente de grupare similare cu cele observate la anumite specii de șerpi moderni. Într-adevăr, astăzi, șerpii jartieră sunt, de exemplu, cunoscuți pentru tendința lor de a se aduna cu mii în vizuini sau peșteri pentru a hiberna împreună. Acest comportament în masă oferă mai multe beneficii, inclusiv protecția împotriva prădătorilor. Vizuinile comune oferă, de asemenea, protecție împotriva fluctuațiilor de temperatură, permițând șerpilor să mențină o temperatură relativ stabilă a corpului în timpul iernii. Această observație sugerează că strategia de hibernare în grup nu este doar o trăsătură dezvoltată mai recent, ci ar putea fi adânc înrădăcinată în evoluția șerpilor.
Descoperirea lui Hibernophis breithaupti nu numai că ne-a îmbogățit înțelegerea evoluției șerpilor, dar a oferit și dovezi valoroase despre comportamentele sociale ale reptilelor din vechime. Acest progres în domeniul paleontologiei deschide noi perspective asupra modului în care șerpii au evoluat și s-au adaptat la condițiile de mediu din timpul lor.
