Hanwha Corp., din Coreea de Sud, a construit o grenadă „inteligentă”. Practic, aceasta este un robot aruncabil, dotat cu camere şi explozibili, ce permite combatanţilor să se angajeze în luptă de la distanţă.
Noua armă permite soldaţilor să observe inamicul peste ziduri şi apoi să îl neutralizeze – practic, din apropierea unei clădiri inamice, infanteristul aruncă grenada, care se deplasează către ţintă şi este detonată apoi cu ajutorul unei telecomenzi.
Grenada inteligentă este parte a unui proiect mai mare de construire de roboţi militari uşori, aruncabili. Aceştia au fost prezentaţi săptămâna trecută la Conferinţa AUVSI din Washington, DC, alături de alte sisteme de luptă ne-asistate uman, precum nave miniaturale robotizate, invizibile radar.
Potrivit unui oficial militar, noua clasă de roboţi, printre care și rover-ul iRobot First Look 110, ajută deja la salvarea de vieţi în Afganistan şi Irak, prin furnizarea de informaţii din locuri neaccesibile.
Potrivit inginerului şef al Hanwha, Min Su Park, noua grenadă se află deja în dotarea trupelor sud-coreene.
Din punct de vedere al construcţiei, grenada se află încorporată într-o carcasă de protecţie care este lansată dintr-un lansator obişnuit de grenade – lansarea poate avea loc de la o distanţă de până la 110 metri. De asemenea, grenadele pot fi lansate şi cu ajutorul unei „arbalete” gigantice. La momentul atingerii ţintei, grenada iese din carcasă şi se poate mişca în zonă, fie pentru spionaj, fie pentru a fi detonată cu precizie.
Nu este exclus ca pe viitor grenada inteligentă să intre şi în dotarea forţelor armate ale ţărilor NATO, reprezentanţii companiei coreene ducând în acest sens tratative cu oficiali americani şi europeni.