0
(0)

Mumia unei femei de rang nobil, care a decedat în jurul vârstei de 25 de ani acum aproape două milenii și jumătate, va fi prezentată publicului pentru prima dată de la descoperirea sa din anul 1993. Botezată „prințesa ghețurilor”, aceasta va fi îmbrăcată în blănuri, așa cum se obișnuia, probabil, în vremea în care trăia, pentru a-i ascunde goliciunea.

Femeia a decedat, cel mai sigur, din cauza cancerului la sân, iar mormântul său săpat în permafrost a permis păstrarea extraordinară a cadavrului mumificat. Printre descoperirile remarcabile din mormântul acesteia impresioneză tatuajele care îi împodobeau corpul . Acestea reprezintă animale fantastice, asemenea himerelor grecești, iar finețea cu care au fost create duce cu gândul la tatuajele laborioase din ziua de azi.

Expunerea sa într-un muzeu, chiar dacă limitată la două zile pe săptămână (maxim trei ore pe zi), a fost extrem de contestată de către comunitățile nativilor siberieni. Acestea au cerut ca mumia să fie reînhumată, conform tradiției, pentru a nu atrage furia acesteia.

Faptul că femeia era de rang nobil, probabil chiar o războinică, este ilustrat de bogăția mormântului său. Ea a fost înmormântată alături de șase cai, șei, harnașamente, precum și alimente constând în care de oaie și de cal… bunuri care să o însoțească în lumea de dincolo. Ornamente din lemn, bronz sau aur, precum și o cutie de mici dimensiuni cu canabis, au fost de asemenea excavate în gorganul mumiei.

Starea excelentă a mumiei a permis descifrarea modului în care persoana a decedat. „Femeia nu avea mai mult de 20 de ani atunci când s-a îmbolnăvit de cancer la sân. În maxim cinci ani, boala a consumat-o complet într-un mod extrem de dureros”, susține prof. Natalia Polosmak, arheologul care a descoperit mumia în anul 1993. De asemenea, s-a depistat faptul că prințesa suferea de osteomielită, o infecție a măduvei osoase, boală care a afectat-o din copilărie sau adolescență.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?