De ce nu? O echipă de cercetători austrieci crede că ar fi destinația ideală pentru o viitoare stație spațială, oferind o serie de beneficii față de stațiile spațiale clasice, suspendate pur și simplu pe orbită.
În primul rând, un asteroid ar oferi protecție împotriva radiațiilor cosmice, de care astronauții de pe Stația Spațială Internațională se feresc printr-o ecranare suplimentară a modulelor în care își desfășoară activitatea. Pe lângă protecția împotriva radiațiilor, adăpostirea într-un asteroid mai oferă și protecție împotriva micilor fragmente de meteoriți care pot lovi stația spațială. Recent, Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat un studiu în care a identificat sute de mici impacturi observate la suprafața modului european Columbus atașat Stației Spațiale Internaționale. Evident, nu avem chiar atât de multe deșeuri orbitale în jurul unui asteroid, dar pericolele nu sunt neapărat cauzate de rămășițele foștilor sateliți, dar și de praful cosmic de mici dimensiuni (sau nu chiar atât de mici). Este un motiv pentru care viitoarele misiuni spre Lună sau Marte iau serios în calcul posibilitatea de a plasa bazele umane în cavitățile prezente deja acolo, pentru a folosi suprafața ca un paravan împotriva radiațiilor și a meteoriților (nici Marte și nici Luna nu au o atmosferă care să asigure o prea bună protecție în acest sens). Astfel, protecția oferită natural de asteroid poate însemna o ecranare mai lejeră a viitoarei stații, adică mai mult loc destinat activităților umane și o masă de lansare mai mică, deci costuri reduse comparativ cu modulele din prezent. Asta nu înseamnă că echipajul vă trăi în galeriile asteroidului, va fi în continuare nevoie de un modul cilindric, presurizat, similar cu cele care alcătuiesc astăzi Stația Spațială Internațională.
Un asteroid primitor mai oferă și alte beneficii care lipsesc pe Stația Spațială Internațională: gravitație. Nu neapărat un câmp gravitațional așa cum avem pe Pământ, dar acest lucru poate fi compensat prin rotirea asteroidului în jurul axei (sau a axelor), rotire care ar putea genera o gravitație artificială de cel puțin 0.38g, similar cu ce am întâlni pe Marte și suficient pentru ca organismul uman să funcționeze normal. Adică fără probleme privind pierderea musculară și osoasă sau probleme oftalmologice. Până și uneltele necesare mineritului ar funcționa mai bine dacă ar exista gravitație, fie și ea artificială, cauzată de rotația asteroidului.
Pentru că toate aceste beneficii să fie resimțite de echipaj, asteroidul ar trebui să aibă un diametru cuprins între 300 – 500 metri, dar asta nu este deloc o problemă, pentru că sunt destui asteroizi care să îndeplinească acest criteriu. Doi dintre ei ar fi 3361 Orpheus și 99942 Apophis. Da, celebrul Apophis care ne dă târcoale din când în când și care apare mereu la știri. În 2029, Apophis va ajunge atât de aproape de Pământ încât se va afla mai aproape de noi decât sunt sateliții de telecomunicații geostaționari (dar nu se va ciocni de noi, vă promit, facem pariu dacă nu mă credeți).
Spuneam de curând că pentru moment, mineritul spațial se amână, dar asta nu înseamnă că peste câteva decenii el nu va deveni viabil. Și astfel, vom putea profita de o trecere a lui Apophis pentru a ne urca pe el. Iar o stație spațială ascunsă într-un astfel de asteroid nărăvaș nu va fi utilă doar pentru a aduce metale prețioase pe Pământ, ci poate vom învăța astfel cum să domesticim astfel de asteroizi, să le deviem traiectoria și să nu-i lăsăm să ne amenințe planeta, ba chiar să-i punem pe orbite convenabile nouă și viitorilor magnați interplanetari.
