0
(0)

Notă: acest text a fost publicat în ediția din luna iulie 2013 a revistei Știință & Tehnică. Nu l-am schimbat, deşi, în ceea ce priveşte viitorul, au apărut unele modificări.

Mă resemnasem. Așteptam să se întâmple evenimentul încă de anul trecut [2011], după ce l-am declarat oficial pe Elon Musk drept prieten al meu. Lansarea se tot amâna, din nu mai știu ce motive. Mă resemnasem deja, dar o așteptam cu toată nerăbdarea  (cred că unii dintre dv o știu deja: în materie de nerăbdare, și nu numai, sunt greu de deosebit de un copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun). Așa cum se spune: așteptarea a meritat. Îndrăznesc să repet ceea ce am postat și pe Facebook: asistăm la o revoluție în domeniul explorării spațiale.

Prolog

Înainte de a trece la subiectul pe care mi l-am propus pentru acest text, vreau să vă spun că în urmă cu doi ani, atunci când Președintele Obama anunța abandonarea programului Constellation, cel care avea drept obiectiv inițial reîntoarcerea oamenilor pe Lună, am fost extrem de trist. În același anunț, președintele american susținea, pentru a îndulci un pic amărăciunea, că vor fi îndreptate fonduri către organizațiile private, care au drept obiectiv realizarea de programe spațiale.

Am fost de un scepticism ferm. Am spus în mai multe emisiuni că nu cred în inițiativa privată în domeniul programelor spațiale. Argumentam cam așa: investitorilor le șade bine să obțină profituri, iar programele spațiale, mai ales cele care își propun să transporte oameni în Cosmos, nu prea sunt aducătoare de câștiguri financiare rapide.

Acesta este lansatorul Ares I, care (alături de Ares V) facea parte din abandonatul program Constellation

Atunci când făceam aceste afirmații (mărturisesc că erau unele foarte ferme) știam prea puțin despre prietenul meu, Elon Musk. Citisem numai în fugă știri despre eșecuri repetate ale lansatorului Falcon. Nu știam pe atunci că Elon Musk nu este investitorul obișnuit. El pare să vină dintr-o altă lume. O lume în care banul nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru a materializa visuri îndrăznețe.

Vă aduc aminte ce spunea Musk: „Cred că viaţa [terestră] va trebui să devină multiplanetară. Ar fi cel mai important eveniment, de la ieşirea vieţii din ocean pentru a cuceri uscatul. În ultimele miliarde de ani viaţa s-a agăţat de Pământ. Acum, pentru prima oară în istoria vieţii pe planeta noastră, am deschis o fereastră [către spaţiul cosmic]. A trecut foarte mult timp, şi nu ştim cât va mai rămâne deschisă pentru noi. Sper că va rămâne aşa pentru multă vreme, dar este posibil să rămână deschisă doar pentru scurt timp.

De aceea cred că ar fi o mişcare inteligentă să profităm acum de avantajul pe care îl avem, şi să facem viaţa [terestră] să capete o dimensiune multiplanetară. Subliniez: multiplanetară. Asta nu înseamnă deloc o abandonare a Pământului [de către oameni]. […] Acesta este un viitor cu mult mai pasionant decât unul în care am rămâne pe vecie legaţi de Pământ!” Iar SpaceX, a lui Elon Musk, vine să deschidă și mai larg fereastra către Univers.

Sâmbătă, 19 mai [2012]

Nu o să mă credeți, dar uitasem complet. Știam că racheta Falcon 9, care avea în vârf capsula Dragon ce urma să zboare către ISS, se află pe rampa de lansare, dar nu am mai urmărit știrile legate de ea. Amânările succesive mă obosiseră deja. Norocul meu a fost că prietenul meu Adrian Farcaș m-a luat la rost pe messenger-ul de pe FB. ”Urmărești racheta nene?” m-a interpelat el. ”Am onoarea sa te salut! Care rachetă?”, ”Cum care rachetă? Falcon!”, ”A, da. Știu. E pe rampa de lansare…”, ”Deci habar nu ai! Rușine să îți fie! O lansează în 24 de minute!” (Evident, am adaptat un pic textul acestui dialog. Ca toată lumea de pe FB, folosesc și eu tot soiul de prescurtări.)

Falcon 9 pe rampa de lansare

Am intrat pe site-ul www.spaceflightnow.com. Este locul meu preferat, atunci când este vorba despre evenimente spațiale importante. Acolo se actualizează minut de minut informațiile, așa că pot avea o imagine foarte bună a desfășurării evenimentelor. Imediat am postat pe Facebook anunțul lansării, atât pe pagina mea, cât și pe pagina ST. În plus, aveam acolo și transmisia video live a evenimentului.

Ce putea fi mai frumos? Eram cuprins de o adevărată frenezie. Mai erau vreo 12 minute până la lansare. Stația Spațială Internațională tocmai trecea pe deasupra Cape Canaveral. Este un moment extrem de important, pentru că această trecere determină ferastra de lansare, un interval de circa trei minute în care Falcon 9 musai trebuie să se ridice către cer.

Pe pagina mea de FB a început un dialog rapid, o enunțare rapidă de informații referitoare la întâmplările din timpul pregătirii pentru lansare. Ele arătau cam așa: ”T-8 minute. Numărătoarea continuă. Nava spațială Dragon a trecut pe alimentarea internă.” (Informațiile le luam cu copy/paste de pe spaceflightnow.)

Au apărut pe FB, cu comentarii și o parte dintre prietenii mei, cu care am început un dialog rapid. ”T-4 minute. Numărătoarea continuă. Ambele trepte ale rachetei Falcon 9 au trecut pe alimentare internă”. Ascultam cum responsabilii diferitelor sisteme ale rachetei dădeau aprobarea pentru lansare: ”Go for launch!” Nimic nu părea să stea în calea decolării, așa că am anunțat sec: pleacă!. Dialogul de pe FB s-a aprins imediat:

Cristian Roman: ”10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0 and… lift off!”

Silvia Batorii: ”1”

Silvia Batorii: ”nuuuuuuuuuuuu!”.

Cristian Roman: ”Probleme? Ufff!”.

Mircea Radutiu: ”Na că se opri racheta.”

Silvia Batorii: ”Pfoaai ce pacat…” […]

Cristian Roman: ”Banuiesc ca un calculator a decis ca ceva nu e bine…”

Mircea Radutiu: ”A fost aprindere si pauza la ridicare.”

Adrian Negoita: ”ABORT!!!”

Cristian Roman: ”Sa vedem ce s-a intamplat… sa vedem de ce abort.”

Silvia Batorii: ”E legat de un parametru dubios și un launch sequence a dat abort…”

Pe spaceflightnow a apărut o informație seacă, la 0856 GMT, pe care am postat-o pe FB: ”Nu este clar ce a provocat anularea misiunii exact în momentul lansării, dar este clar că Falcon 9 nu va fi lansată astăzi.” Apoi, după alte două minute: ”0858 GMT: Echipa de lansare asigură nava spațială Dragon după anularea decolării. Următoarea fereastră de lansare va fi marți dimineața la 0744 GMT, dacă vor fi rezolvate problemele legate de lansarea de astăzi.”

Silvia Batorii: ”Inca o amanare… Sper sa le iasa data viitoare!”

Cristian Roman: ”Sigur le iese!”

Apoi am aflat care era problema, și am postat-o iute pe FB. SpaceX anunța că este vorba despre o problemă apărută la motorul numărul 5 al primei trepte. Anularea misiunii s-a produs deoarece calculatorul de bord a constatat că parametrii măsurați se aflau în afara zonei de funcționare sigură.

Silvia Batorii: ”Deci trebuie să ajusteze niște parametrii?”

Corneliu Apetroaiei: ”OK, peste trei zile… peste trei zile OK.”

Cam astea au fost întâmplările din 21 mai. Le-am trăit împreună cu o parte dintre prietenii mei, dar asta nu avea cum să îmi șteargă sentimentul de amărăciune. Încă o amânare!

Marți, 22 mai [2012]

De această dată nu mai aveam cum să fiu în fața calculatorului. Eram în avion, în drum spre Bruxelles. Uff… Îmi place foarte mult tensiunea aceea din momentul lansării, îmi plac dialogurile cu prietenii mei. Pentru prima oară fantasticele imagini ale Pământului, pe care le vedeam prin hubloul avionului (cer mereu loc lângă fereastră), nu mă mai bucurau. Pierdeam lansarea!

Abia pe la două după amiaza am putut să accesez Internetul, din sala Gasp a clădirii Charlemagne – locul în care avea loc sesiunea de deschidere a conferinței Green Week 2012. Mda, totul a mers ca la carte, Falcon 9 și-a făcut datoria și a plasat pe orbită capsula Dragon. Nu pot spune că nu m-am bucurat, dar știți ceva? Îmi lipsea o anume emoție, cea pe care o trăisem cu prientenii mei cu trei zile în urmă. Citeam date seci, comentarii scrise dinainte.

Iată ce spunea Casa Albă prin intermediul lui John Holdren, asistentul Președintelui Obama pentru știință și tehnologie: ”Felicităm SpaceX și NASA pentru lansarea cu succes, în această dimineață, a rachetei Falcon 9 de la baza aeriană Cape Canaveral, din Florida. Fiecare lansare este un eveniment extraordinar, dar aceasta este una aparte, deoarece are potențialul de a deschide o nouă eră în zborurile spațiale americane. Parteneriatul cu companii private, cum este SpaceX, pentru a transporta provizii și, eventual, echipaje către Stația Spațială Internațională este cheia de boltă a planului prezidențial pentru a menține poziția de lider în spațiu a Statelor Unite.

Creșterea rolului sectorului privat va elibera mai multe resurse pentru NASA, astfel încât NASA să poată face ce știe ea mai bine: să abordeze cele mai mari provocări tehnologice, inclusiv cele legate de zborul uman în spațiu dincolo de orbita Pământului. Sunt foarte mândru de oamenii de știință și inginerii ai NASA și SpaceX și privesc înspre viitor când se for desfășura mai multe misiuni ca aceasta.” Curată limbă de lemn! Trebuie să recunoașteți că textul acesta, prin care se anunță că NASA va ”menține poziția de lider în spațiu a Statelor Unite” este unul afurist de sec.

De partea sa, Elon Musk scria pe Twitter: ”Falcon a zburat perfect! Dragon este pe orbită, comunicațiile funcționează, panourile solare sunt active!! Simt cum m-am eliberat de o mare greutate :)” Nu știu de ce, dar mi-l imaginam pe Musk rozându-și unghiile de nerăbdare în momentul lansării… Iată cum au fost prezentate pe SpaceFlightNow acele momente.

Lansarea din 22 mai 2012

0742 GMT: T-2 minute, numărătoarea continuă. Directorul de lansare al SpaceX și  Zona de Este a Air Force au dat aprobarea finală pentru lansarea rachetei Falcon 9 la 0744:38 GMT.

0743 GMT: T- 60 secunde, numărătoare continuă. În ultimul minut dinaintea lansării calculatorul de bord  execută verificări ale sistemului de orientare al motoarelor Merlin de pe prima treaptă și al rezervoarelor de combustibil, care sunt presurizate în vederea lansării. Mii de litri de apă sunt pompați la baza rampei de lansare pentru atenuarea undelor sonore produse în timpul lansării.  Comanda secvenței de aprindere motoarelor primei trepte se va da la T- 3 secunde.

0744 GMT: LANSARE! Racheta Falcon 9 se îndreaptă spre spațiu transportând capsula Dragon într-un zbor istoric către Stația Spațială Internațională.

0745 GMT: T+1 minut. Racheta Falcon 9 se apropie de viteza sunetului și de presiunea aerodinamică maximă.

0746 GMT: T+1 minut și 30 secunde. Falcon 9 a depășit viteza sunetului și se îndreaptă către atmosfera superioară lăsând în urmă o flacără portocalie deasupra Cape Canaveral.

0746 GMT: T + 2 minute. Racheta se află la o altitudine mai mare de 30 km. Prima treaptă a rachetei își va înceta funcționarea și va fi abandonată în aproximativ un minut. Vor fi oprite mai întâi două motoare, după care vor urma celelalte șapte.

0747 GMT: T + 3 minute și 15 secunde. Motoarele primei trepte ale rachetei Falcon 9 au fost oprite, treapta întâi s-a separat și a fost pornit motorul celei de a doua trepte pentru aproximativ  șase minute, pentru a atinge viteza orbitală.

0748 GMT: T + 4 minute. Conul de protecție al capsulei Dragon este abandonat. SpaceX anunță că motorul Merlin funcționează normal.

0750 GMT: T + 5 minute și 30 seconde. Altitudinea este 220 km, viteza 3,4 km/s iar distanța orizontală față de rampa de lansare este 470 km.

0754 GMT: T+ 9 minute și 27 secunde. Motorul treptei a doua este oprit.

0755 GMT: T + 10 minute și 35 secunde. SpaceX confirmă plasarea pe orbită a capsulei Dragon.

0756 GMT: T + 12 minute. Panourile solare s-au depliat complet.

Astea le citeam pe www.spaceflightnow.com, dar evenimentele se desfășuraseră deja. Dragon era deja pe orbită, iar eu aflam chestia asta cu o întârziere de câteva ore! Urmau două zile pline de teste, până când capsula se va cupla la Stația Spațială Internațională. Nu puteam să le urmăresc în timp real. Green Week mă acaparase cu totul, nu mai aveam timp să consult ultimele știri. Iar la hotelul la care eram cazat Internetul era pe bani buni. Abia după ce m-am întors acasă am apucat să aflu ce s-a mai întâmplat cu capsula Dragon.

Pregătirile

Misiunea capsulei Dragon era aceea de a demonstra că SpaceX dispune de tehnologia necesară pentru a aproviziona Stația Spațială Internațională. Inițial au fost programate două misiuni distincte: COTS2 și COTS3 (Commercial Orbital Transportation Services – Servicii Comerciale  de Transport Orbital), dar NASA și SpaceX au decis să le combine într-una singură COTS2+. În varianta ințială COTS2 avea drept obiectiv testarea echipamentelor capsulei Dragon și o apropiere de Stația Spațială Internațională. Abia la COTS3 s-ar fi realizat cuplarea capsulei la ISS.

Chiar în prima zi de zbor au fost efectuate primele teste de navigație a capsulei Dragon. A fost testat sistemul de navigație Absolute GPS, care furnizează informații asupra localizării exacte pe orbită a capsulei. Au mai fost testați și senzorii de navigație spațială, care vor fi utilizați pe perioada apropierii de ISS. Au fost pornite și motoarele de corecție, pentru a le testa verfica, și, foarte important, a fost testat sistemul de abandonare a misiunii. Apoi s-a trecut la verificarea stabilității capsulei, atunci când toate motoarele sunt oprite iar capsula plutește liber în spațiu. Totul a fost OK.

În a doua zi de zbor a fost realizată o primă corecție a orbitei capsulei Dragon. Astfel orbita sa  a devenit circulară, iar altitudinea de zbor se afla la numai câțiva kilometri sub cea a Stației Spațiale Internaționale.

În a treia zi de zbor, capsula Dragon a început apropierea de Stația Spațială Internațională, prin aprinderea controlată a motoarelor de corecție. Într-o primă fază capsula sa apropiat la circa 10 km de ținta sa. Din acest moment s-a intrat în zona de comunicație cu stația spațială. Au fost efectuate un număr de teste de apropiere și s-au verificat toate sistemele care urmau să fie folosite pentru apropierea finală. Aceste teste făceau parte din procedurile planificate pentru misiunea COTS2. Totul a mers conform programului stabilit, așa că s-a dat lumină verde pentru cuplarea cu stația spațială, care va avea loc în a patra zi de zbor.

În a patra zi de zbor…

Vineri, 25 mai [2012]

Moment istoric. Are loc cuplarea capsulei Dragon la Stația Spațială Internațională. Să rezumăm principalele evenimente din această zi.

0155 GMT. Echipa de control al zborului Stației Spațiale Internaționale dă cale liberă declanșării manevrelor de capturare și cuplare a capsulei Dragon

0742 GMT. După o serie de manevre de corecție capsula Dragon se află la 10 km în fața Stației Spațiale Internaționale și la 1,4 km mai jos.

0929 GMT. Manevrele de apropiere continuă. Dragon se apropie la 250 m de Stația Spațială Internațională. Aici se va opri pentru un timp.

0931 GMT. Astronautul Andre Kuipers de la bordul Stației Spațiale Internațională raportează că Dragon se află puțin mai aproape decât era planificat.

0933 GMT. Centrul de control al zborului de la Huston anunță că poziția capsulei Dragon este acceptabilă.

0955 GMT. Capsula Dragon iese din punctul de staționare de la 250 m și începe manevra de apropiere la 220 m de Stația Spațială Internațională.

1022 GMT. Andre Kuipers comandă oprirea capsulei Dragon la distanța de 220 m. Astronautul american anunță ca a dat comanda un pic mai devreme decât era planificat.

1103 GMT. După ce au fost analizate datele primite de la senzorii de pe Dragon se dă comanda de continuare a apropierii. Următoarea staționare va fi la 200 m de ISS.

Manevrele de apropiere au continuat. Este o muncă delicată, care cere răbdare și precizie. Orele trec…

1347 GMT. Capsula Dragon a ajuns la 10 m de Stația Spațială Internațională. Este în punctul din care poate fi preluată de către brațul robot al ISS. Holly Ridings, directorul de zbor al NASA întreabă echipajul stației spațiale dacă poate fi demarată acțiunea de cuplare. ”Echipajul este pregătit.”, răspunde Adre Kuipers.

1353 GMT. Brațul robot al ISS, manevrat de Don Pettit începe manevra de capturare a capsulei Dragon.

1358 GMT. Don Pettit: ”Am prins Dragonul de coadă!”. Brațul robot tocmai a prins capsula. La centrul de control al zborului se aud aplauze. Don Pettit glumește: ”Pare o simulare foarte bună. Trebuie să ne uităm mai atenți, să vedem dacă lucrurile sunt reale.”

Capsula Dragon este prinsă de către brațul robot al ISS.

1422 GMT. Este inspectat vizual sistemul de cuplare al capsulei Dragon, pentru a se vedea dacă se află în bună stare. ”Interfața este curată”, anunță Don Pettit.

1602 GMT. Dragon este cuplată la modul Harmony al Stației Spațiale Internaționale. Este primul vehicul american care se cuplează la ISS după încetarea misiunilor navetei spațiale.

Repet: este un moment istoric! Un moment istoric pentru care la cartierul general al SpaceX nu a fost deschisă nici o sticlă de șampanie! ”Am interzis alcoolul, pentru că oamenii pot să își piardă ușor mințile [în asemenea momente]”, a explicat Musk. ”Cel mai bine este să rămânem treji până ne terminăm treaba.” Cu, sau fără șampanie bucuria a fost imensă, cred că vă puteți imagina asta. După ani de așteptare, după eșecuri și succese, după momente în care părea că totul se prăbușește, visul lui Musk s-a împlinit. Visul lui Musk și al nostru, aș adăuga eu, al celor care speră că Universul ne va deveni o a doua casă.

Restul misiunii ține de banaliate. Sâmbătă, 26 mai astronauții de la bordul ISS au intrat în capsula Dragon, care a rămas cuplată la Stația Spațială Internațională timp de șase zile. În acest timp au fost descărcate proviziile și echipamentele pe care le-a transportat. Apoi au fost încărcate la bordul capsulei diferite echipamente care urmau să fie readuse pe Pământ.

În ziua de 31, mai la 0807 GMT, Dragon a fost decuplată, iar brațul robot, manevrat de către astronautul Joe Acaba a îndepărtat capsula Stația Spațială Internațională. Au urmat manevrele de îndepărtare, după care, la 1451 GMT, a fost pornit motorul de frânare, pentru scoaterea de pe orbită a capsulei. Amerizarea s-a produs la ora 1542 GMT…

Încheiere

Ce ar mai fi de spus? Câte ceva despre planurile de viitor ale SpaceX? Anul acesta Dragon ar mai trebui să ajungă de două ori la ISS. Nu vor mai fi zboruri de test, ci misiuni operaționale. Se pare că undeva prin 2016 varianta pentru echipaj al capsulei Dragon va începe să transporte astronauți către ISS.

Mai avem speranța că în 2018 o capsulă RedDragon va debarca pe Marte. Va fi o misiune fără echipaj, dar va reprezenta o premieră absolută. Pentru a coborî pe suprafața planetei nu se vor folosi parașute de frânare. Pe prioada procesului de intrare în atmosferă, coborâre și debarcare pe suprafața planetei vor fi folosite numai retrorachete.

Cred că acum nimeni nu mă poate contrazice. Viitorul, privit prin ochii lui Elon Musk, arată foarte frumos.

  • Primul episod al acestei serii îl puteți citi aici
  • Al treilea episod este aici
  • Al patrulea episod este aici
  • Al cincilea episod este aici
  • Al șaselea episod este aici

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?