Acasă PĂMÂNT Pagina 24

PĂMÂNT

Planeta noastră Pământ are o vechime de peste 4,5 miliarde de ani, iar evoluția sa geologică, dar și evoluția vieții și, mai ales, a omului sunt povești extraordinare, pe care oamenii încearcă să le descifreze pas cu pas, prin noi descoperiri și noi tehnologii. Pentru aceasta au fost pus la punct științe dedicate, de la cele care ne ajută să facem „incursiuni” în trecut prin studierea modului în care s-a format Pământul (geofizica) până la cele prin care înțelegem cu a evoluat și prin ce transformări a trecut viața, în toate formele ei (paleontologia).

Evoluția omului, însă, a ajuns într-un punct critic: industrializarea galopantă a fost însoțită, din păcate, și de o evoluție spectaculoasă a poluării. Care acum ne amenință nu doar sănătatea, ci însăși existența în viitor, din cauza influențelor nefaste asupra mediului înconjurător, a biodiversității și chiar a climei – schimbările climatice devin o problemă extrem de gravă, care aduce provocări incomensurabile chiar pentru supraviețuirea speciei umane.

Așa încât prin informațiile din această categorie încercăm să identificăm soluții care să „repare” influențele nefaste ale omului asupra planetei, dar și să înțelegem mai multe despre Pământ. Dacă specia umană considerăm că este cea mai puternică de pe planetă, e bine să ne ghidăm după dictonul ”o putere mare înseamnă și o responsabilitate mare” – atât față de noi înșine, cât și față de animalele și plantele care ne înconjoară.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
PĂMÂNT

Când Siberia arctică a cunoscut veri cu 10°C mai calde 4...

Știați că, cu mii de ani în urmă, verile în Siberia arctică erau mult mai calde decât astăzi? Această epocă, care datează...

Această plantă fosilă nu seamănă cu nimic cunoscut, viu sau dispărut...

În urmă cu cincizeci și cinci de ani, o plantă fosilă cu aspect ciudat a fost descoperită în Utah, lângă un oraș...

Polul Nord magnetic al Pământului are oficial o nouă poziție 4.7...

Ca orice obiect ceresc, Pământul este în continuă evoluție, iar acesta include și câmpul magnetic. Pentru a urmări aceste schimbări, oamenii de...

Capacitatea pădurilor și a solurilor de a absorbi carbonul a scăzut...

Potrivit unui studiu recent, anul 2023 a fost sinonim cu o scădere semnificativă a absorbției de carbon de către păduri și sol....

Cei mai vechi strămoși ai mamiferelor descoperiți în Mallorca 4.8 (5)

O echipă internațională de cercetători a dezvăluit recent o descoperire excepțională: rămășițele fosile ale celui mai vechi gorgonopsian cunoscut. Au fost găsite...

Conform unui raport, mult de 40% din suprafața terenului este aridă...

Cea de-a 16-a Conferință a Părților la Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD) are loc în perioada 2-13 decembrie 2024 la...

Forța explozivă a omului de Neanderthal evidențiată de cutia toracică 4.9...

Neanderthalienii, vărul nostru preistoric dispărut, i-au intrigat pe oamenii de știință de zeci de ani. Un nou studiu, publicat în Journal of...

Sateliții detectează o creștere dramatică a HFC-125 în atmosferă 4.8 (6)

HFC-125 este un gaz cu efect de seră puternic care contribuie în mod semnificativ la încălzirea globală. Folosit în principal în sistemele...

Delfini testați pozitiv pentru fentanil în largul Mexicului 5 (6)

În urmă cu doar câteva luni, un studiu a ridicat alarma cu privire la poluarea cu droguri a apelor dulci, care este...

SWOT: satelitul care revoluționează cunoștințele noastre despre fundul oceanului 5 (5)

Lansată în decembrie 2022, misiunea NASA Surface Water and Ocean Topography (SWOT) marchează o piatră de hotar importantă în explorarea fundului mării....
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.