0
(0)

Corey Hewitt și o echipă de specialiști a Centrului pentru Nanotehnologie și Materiale Moleculare, din cadrul Universității Wake Forest, SUA, au creat o țesătură termoelectrică, denumită „Power Felt” (în traducere aproximativă „Fetru Electric”), ce este capabilă să creeze electricitate din variațiile termice.

 

Power Felt este cofecționată din minuscule nanotuburi de carbon încapsulate în fibre de plastic flexibile, dar produsul finit arată și se simte la atingere precum o țesătură, degajand o încărcătură electrică odată cu schimbarea temperaturii – așa cum ar fi, spre exemplu, atingerea ei cu degetul, sau introducerea în buzunar.

Domeniul termoelectricii nu este unul de factură recentă, dar s-a concretizat adesea prin materiale foarte scumpe, cu prețuri de circa 1.000 de dolari kilogramul. Totuși, noua tehnologie folosită de tinerii specialiști ai Universității Wake Forest ar putea reduce costurile drastic, pretend aceștia.

Spre exemplu, potrivit lui Hewitt, pentru ceva mic, asemenea carcasei unui telefon mobil, adăugarea „fetrului electric” ar putea costa chiar și numai un dolar în plus la producție. Iar aplicațiile sunt numeroase, materialul putând fi integrat în structure ce variază de la haine și până la scaunele mașinilor.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here