Singura metodă de protecție împotriva HIV și a altor BTS-uri, precum și de prevenire a sarcinilor nedorite, este prezervativul. O tehnologie eficientă, dar nu întotdeauna adecvată sau agreată.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Washington a dezvoltat ca alternativă o platformă versatilă care oferă simultan contracepție și prevenție a infectării: este vorba despre o nano-țesătură urzită electric, special proiectată încât să se dizolve în organismul femeilor pentru a elibera medicamente de prevenire a sarcinii și îmbolnăvirii. Scopul: capacitarea reprezentantelor sexului frumos în a-și controla ieftin și sigur viața sexuală.
Actualele metode contraceptive le pot oferi deja femeilor protecție împotriva sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală, așa cum sunt diafragma și spermicidul nonoxynol-9. Dar prima metodă este invazivă și lipsită de discreție, iar cea din urmă nu este complet eficientă împotriva îmbolnăvirii. Potrivit dr. Kim Woodrow, până în zilele noastre nu există niciun produs la îndemâna femeilor pentru utilizare discretă deopotrivă pentru prevenirea BTS și contracepție.
Cercetătorii au folosit electrospinning-ul, o metodă de a crea fibre din lichid într-un câmp electric. Astfel de fibre sunt ușor de manipulat pentru a se controla propritățile materialului rezultat, cum ar fi solubilitatea, rezistența și forma acestuia. După ce polimerii și antiretroviralele dizolvate formează fibre în câmpul electric, ele aderă la o platformă colectoare.
Astfel, cercetătorii rămân cu o țesărută elastică dotată cu multiple caracteristici. Ea poate fi introdusă direct în corp sau folosită ca un înveliș pentru inelele vaginale sau alte produse contraceptive. Blochează sperma și poate elibera substanțe chimice antivirale și contraceptive. Specialiștii au creat fibre care se dizolvă în câteva minute pentru o protecție imediată și altele care au nevoie de mai multe zile, pentru o eliberare susținută a substanțelor. Amestecarea celor două tipuri de fibre într-un singur nano-material poate combina ambele trăsături într-un produs unic.
Echipa dorește să își canalizeze eforturile înspre medii unde expunerea la HIV este o problemă comună și protecția nu este foarte la îndemână, mai ales pe fondul unui risc crescut de abuzuri sexuale. Pe măsură ce își dezvoltă produsul, cercetătorii pot încorpora în acesta fibre care contracarează mai multe BTS-uri, precum și diferite alte elemente și proprietăți.
Foto: Wikimedia și Courtesy Kim Woodrow