Sperând ca cel mai recent număr de revistă să nu fie „cântecul lebedei”, mă prefac că nu observ emoțiile grupului de scriitori-educatori strânși în jurul revistei care, de cel puțin 75 de ani, „face ingineri”, ademenind adolescenți, adesea prin părinții lor, către băncile amfiteatrelor de la facultățile tehnice, școlile de maiștri și de tehnicieni, spre hobby-uri dragi șurubarilor țării.
Titlul l-am ales fiind prezent luna trecută la o întâlnire a academicienilor români, cu urmași ai lui Molière, Hugo, Montaigne, d’Alembert, Poincaré, membri în ceea ce se numeste L’Institut de France, instituție extraordinară căreia Homo sapiens îi datorează imens. Mai fusesem prezent la câteva asemenea întâlniri româno-franceze, inventate de doi înțelepți europeni, academicienii Eugen Simion, criticul literar, și uriașul antreprenor cultural și faimosul Thierry de Montbrial, savant din Hexagon cu înclinații politice. Am avut privilegiul să mă număr printre apropiații academicianului Eugen Simion și am fost invitat adesea la acțiuni ale Academiei Române, inclusiv la întâlniri de tipul Penser L’Europe, adică momente când vizionarii de Montbrial și Simion încercau să „construiască” — pe limba elitei academice — conturul Europei Culturale. Ca fost secretar general al CNR UNESCO, chiar am fost invitat să țin un scurt speech în Aula academiei și, pentru a-l tachina pe minunatul savant Eugen Simion, mi-am început mesajul în limba engleză, dar am schimbat pe franceză imediat ce i-am văzut privirea îngrijorată și m-am dat solidar, pe limba lui François Villon, cu marii precursori ai Academiei Române, care, toți, și-au făcut studiile în Franța, răspândind apoi luminile Secolului Luminilor în Țara Mioriței.
Din întâlnirile la care am participat de-a lungul anilor, mi-au mai rămas în minte două dintre ideile lansate de sclipitorul Thierry de Montbrial. Prima, acum aproape două decenii, a fost despre Rusia. Gândiți-vă la tripla înfrângere pe care o simt rușii acum, ne-a îndemnat filozoful francez, ei au pierdut panașul de mare putere, Imperiul Sovietic/Rus s-a dezlânat și, peste toate, s-a prăbușit comunismul. Aveți grijă, parcă voia el să ne spună; intelectualii Terrei nu îndrăzneau să prognozeze că secolul XXI s-ar fi putut întoarce la secolul XIX. A mai avut însă o observație, de această dată în sens pozitiv: este uluitor cât de repede au putut să renunțe țările europene la proprile lor monede și să accepte, cu entuziasm, acest artificial Euro! Semn bun, spunea de Montbrial, poate că popoarele europene sunt mai pregătite să se unească decât credem noi…
Recentul episod Penser l’Europe a avut loc în toamna trecută la București. Vremea vorbitorilor de limbă franceză impecabilă trecuse, academicienii români se dedulciseră la limba lui Shakespeare, și Baudelaire și Proust nu mai erau à la portée de tous. În plus, ne era clar tuturor că Istoria cârmise năvalnic, expirații anilor de dinainte de ’90 se reașezaseră pe picioarele lor, apăruse capitalismul, lumea își schimba pielea. Așa că s-a potrivit perfect ceea ce, la un moment al „serbării”, a emis profesorul Ion Aurel Pop, președintele Forumului Nemuritorilor din România: în loc de Penser l’Europe, așa cum au vrut Eugen Simion și Thierry de Montbrial, ar fi mai correct să spunem Rever l’Europe: să visam la o Europă rămasă în viață în neștiutele căi ale viitorului.
Evident, ca mai toți jurnaliștii lumii de astăzi, nu m-am grabit să îmi public editorialul, așteptând momentul când urma să fie ales Împăratul Lumii. Adică președintele celui mai puternic stat de pe planetă, polul de putere nr. 1 al civilizației noastre, pol în jurul căruia, așa cum cu ochiul liber se observă, începuseră să mișune puteri emergente. A ieșit, de fapt a țâșnit la suprafață, Donald Trump. Și-a pus imediat pe cap coroana de împărat, are în minte — pot să pariez! — nenumărate răzbunări pe nefericiții care i s-au pus de-a curmezișul, dar și pe, cum ne temem cu toții, ne-americanii pe care vrea să îi lase orfani dacă nu vor plăti jandarmul planetar, adică pe Uncle Sam de peste Atlantic, ca să-i ferească de dușmani (pentru noi, SUA a fost jandarmul de peste Atlantic, acum el este mai-marele dintre Oceanele Pacific și Atlantic).
Bun, a venit Trump la putere, ce facem cu el? se întreabă analiștii politici și politicienii din peste 200 de țării ale planetei. Nu este soldat, observă ei, nu are mentalitate de războinic, spune excepționalul analist Dan Dugaciu, așa că se va lansa inevitabil în bătălii economice. Vor fi, după această „pace rece”, cum spunea cândva Zbigniew Brzezinski, bătălii economice pe cel puțin pe două terenuri. Războiul mare americanii îl vor duce cu China, și aici SUA are nevoie de UE, care ar trebui să ignore a doua cea mai mare putere economică a lumii, adică să nu facă afaceri cu China. Al doilea „câmp de bătaie”, pe un fel de teren de antrenament apropriat de cel al bătăliei principale, spune profesorul Dungaciu, se va deschide în războiul SUA-Rusia, de mai mică avengură, prima grijă a Americii fiind aceea de a stârni zâzanie, dacă se poate, între Rusia și China.
„Dar BRICS?” întreabă cetățeanul turmentat de pe ulițele satului planetar? Păi, BRICS crește, ba chiar se lățește la BRICS+ și, se pare, nimic nu îi mai poate opri pe cei 8.150.000.000 de locuitori ai planetei să își aleagă singuri tabăra. Ei, adică în spirit pro-Trump, prețuind mai mult individualitatea decât spiritul colectiv, patriotismul față de globalizare.
Eu, ca și marea majoritate a celor 8,15 milliarde de pământeni, nu putem face altceva decât să privim atent la mersul lucrurilor. Să încercăm să ne explicăm „de ce” și „cum” se întâmplă ceea ce se întâmplă și să folosim măcar dreptul nostru la cuvânt — că atât ne-a mai rămas — pentru a striga către cei mari și tari că și noi existăm pe aceeași planetă.
Adaug însă un element care are legătură cu profesiunea mea, aceea de jurnalist de știință. Este vorba de implicarea lui Homo faber, inginerul, creatorul de tehnologie și știință, mintea constructoare a hard-ului societății în care trăim. Cum bine se știe, învingătorul Donald Trump a cerut ajutorul genialului Elon Musk. Amintesc că, la un moment dat, miliardarul a cumpărat în mare pierdere compania „ciripitorilor”, Twitter; a pierdut inițial participanți la „ciripirea” colectivă, i-a schimbat lui Twitter numele în „X”, a continuat să piardă, apoi valul de nou-veniți s-a repezit peste X, încărcându-i peste limită „magaziile de date” (serverul). Elon Musk și echipa lui genială au adăugat programe noi weak signals la această bogată Big Data, au scos la lumină, pentru fiecare zonă americană, personanele, problemele, evenimentele, tendințele, în zona A, diferită de zona B, diferită de zona C etc. Iar echipele electorale au ținut seama de condiții în fiecare din aceste zone și au acționat potrivit nevoilor localnicilor. Așa s-a scris istoria alegerii lui Trump și a desființării partidului democrat din SUA. Care partid are nevoie de mulți ani să își recreeze și să se reașeze într-o poziție viabilă, potrivită democrației. În acest timp, celui de al 47-lea președinte al Americii poate să îi vină o idee să schimbe Constituția, într-un fel care i-ar face pe Founding Fathers ai SUA să se răsucească în morminte. Acest element s-ar numi „ereditate”. Știe familia Trump la ce mă refer, chiar dincolo de un al treilea mandat pro-Trump.
Dar mai este cu putință un element, îmi este permis, ca fan și scriitor Sci-Fi veteran, cum mă numea ilustrul Ion Hobana. Ce-ar fi dacă, la un moment dat, ministrul de azi Elon Musk (căci se aude că va fi ministru al noului guvern) hotărăște că saltul spre ziua de mâine este prea lent pentru gustul lui și că este datoria lui să grăbească lucrurile? Și ce (va) face? Va lua problema în proprile-i mâini, ale lui, ale lui Jeff Bezos, ale lui Bill Gates, ale altor membri ai elitei de oligarchi. Beneficiind de AI, de roboți și automate, de armamentul gigantic la care au acces, ar putea încerca, ce altceva, o lovitură de stat.
Desigur, mă înșel, imaginația îmi joacă feste, dar dacă, iubiți cititori ai revistei care „a făcut ingineri” în istoria românilor, dacă am dreptate și ne aflăm în pragul unei revoluții a miliardarilor?… Asta numai sfinții Asimov, Clarke, Lem ne-o pot spune. Deocamdată? Strângeți-vă bine centurile de siguranță, urmează niște goluri de aer cum nu au mai fost demult.
P.S.1: A plecat dintre noi profesorul-scriitorul-povestitorul-geograful Silviu Neguț, autor al câtorva zeci de volume pe care elevii și studenții României le vor citi pentru decenii. Idem, a ales un Univers mai bun prietenul meu Valentin Samungi, fost consilier ministerial la MTS, împreună cu care — și alături de minunații Lia Manoliu și Alexandru Șiperco — am făcut o vizită de neuitat la sediul CIO de la Lausanne, invitați ai ilustrului Juan Antonio Samaranch. Fie-le drumul lin în eternitate!
P.S.2: Bibliotecara Adjudului și-a luat examenul de doctorat! Distinsa doamnă Tatiana Valea, care a făcut pe toți copiii din Adjud cititori la biblioteca orașului, a hotărât să își încerce forțele și a reușit. Felicitări, doamnă!
P.S.3: Din arhiva personală, mi-a căzut un articol publicat în Franța, Un ministre roumain au Savoie; făcusem o vizită în 1993 pentru a invita la noi specialiști în sporturile de iarnă, grupul nostru a fost primit la consiliul județean, unde mai-marele locului s-a dovedit a fi Michel Barnier, prim-ministrul de acum. SF, cum mi se întâmplă adesea.
