Descoperirea unei exoplanete, supranumite Phoenix, pune sub semnul întrebării teoriile noastre actuale despre evoluția planetelor. Astronomii nu știu cum reușește aceasta să-și păstreze atmosfera atât de aproape de stea sa.
Phoenix, cunoscută științific ca TIC365102760 b, este o exoplanetă fascinantă aflată pe o orbită în jurul astrului central, care de șase ori mai apropiată de stea sa decât este Mercur de Soare. Această stea, departe de a fi obișnuită, este o gigantă roșie, fiind într-o fază avansată a evoluției sale, ceea ce adaugă o complexitate suplimentară studiului acestei planete. Apropierea sa de o astfel de stea ridică apoi întrebări interesante despre dinamica atmosferei sale și istoria evolutivă a acesteia. Ele au fost detaliate într-un studiu publicat în în The Astrophysical Journal.
Într-adevăr, contrar așteptărilor bazate pe teoriile noastre actuale, care prevăd că planetele situate atât de aproape de steaua lor își pierd rapid atmosfera din cauza fluxului intens de particule stelare și a căldurii extreme, Phoenix a menținut vizibil o atmosferă. În plus, ceea ce face Phoenix și mai special este dimensiunea sa. Cu o dimensiune de 6,2 ori mai mare decât cea a Pământului, este clasificată în categoria planetelor de tip Neptun. Cu toate acestea, în timp ce alte planete din această clasă sunt caracterizate de atmosfere dense și compacte, densitatea sa excepțional de scăzută îl deosebește de toți celelalte Neptunuri fierbinți cunoscute până în prezent.
Această stranietate ridică o întrebare crucială: cum a fost posibil ca o planetă atât de masivă, situată într-un mediu atât de extrem, să mențină o atmosferă atât de extinsă și ușoară? Descoperirea și studiul lui Phoenix evidențiază astfel înțelegerea noastră incompletă a evoluției sistemelor planetare. Observațiile viitoare ar putea ajuta la înțelegerea mecanismelor care stau la baza acestei enigme.
Gigantele roșii, precum steaua în jurul căreia orbitează Phoenix, sunt la stele aflate sfârșitul vieții și se caracterizează prin expansiunea lor spectaculoasă. Când o stea ca aceasta intră în faza de gigantă roșie, se umflă pentru a deveni de sute sau chiar de mii de ori mai mare decât dimensiunea inițială. Această expansiune masivă are consecințe dramatice asupra planetelor de pe orbita sa. În cazul lui Phoenix, apropierea sa de o gigantă roșie înseamnă că este supusă forțelor gravitaționale intense și mareelor stelare. În timp, aceste forțe ar putea trage Phoenix într-o spirală gravitațională către steaua gazdă. Cercetătorii estimează că această interacțiune ar putea duce la distrugerea planetei în aproximativ 100 de milioane de ani, când orbita ei devine instabilă și este înghițită de învelișul gazos enorm al stelei.
Această perspectivă oferă o privire intrigantă a ceea ce ar putea aștepta propriul nostru sistem solar pe termen lung. În aproximativ 5 miliarde de ani, când Soarele ajunge la sfârșitul vieții și intră în faza sa de gigantă roșie, Pământul ar putea suferi într-adevăr o soartă similară, după Mercur și Venus.
