0
(0)

O echipă formată din neurologi şi ingineri de la Brown University şi Harvard Medical School a reuşit cu succes să implanteze în creierele a doi pacienţi câte un microcip, care preia undele cerebrale de comandă a mişcării şi le transmite unui braţ robotic.

 

Implantul constă într-un cip BrainGate, o grilă de electrozi de mărimea unei pastile de aspirină, plasat în zona cerebrală responsabilă de controlul mişcării. Atunci când pacientul se gândeşte la mişcarea braţului, semnalele cerebrale sunt captate de electrozi şi transmise, printr-un cablu cuplat în creştetul capului, unui computer, care decodifică semnalele şi le transmite apoi unui braţ robotic.

Doamna Cathy Hutchinson, în vârstă de 59 de ani, din Boston, Massachusetts, este una din cei doi pacienţi beneficiari ai implanturilor. Graţie noului dispozitiv, ea a reuşit, cu ajutorul undelor cerebrale, să transmită braţului robotic comanda de a ridica un termos de cafea de pe masă, de a i-l duce la gură,  pentru a putea bea din el printr-un pai, fără vreun alt ajutor – a fost pentru prima oară după 15 ani când doamna Hutchinson a reușit să bea o cafea fără ajutorul altei persoane.

„Dispozitivul nostru poate reda independenţa paraliticilor şi celor care au suferit amputări…zâmbetul pacientei a fost ceva de neuitat, un moment de reală bucurie” a declarat Dr. Leigh Hochberg, inginer şi neurolog al Universităţii Brown şi al Harvard Medical School.

Succesul implantului reprezintă doar primul pas, scopul final al cercetării fiind realizarea în câţiva a ani a unui sistem wireless care să comande braţe bionice.

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here