0
(0)

Pe 1 octombrie, la Festivalul de Știință și Literatură SF Sci+Fi Fest 2017, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în atrimul Bibliotecii Naționale a României, Știință & Tehnică a acordat premiile pentru literatură științifico-fantastică 2017.

Science fiction-ul a reprezentat un segment major, extrem de important al festivalului Sci+Fi FEST 2017: prin scriitorii, editorii și criticii SF români prezenți aici, dar și prin editurile partenere, sțiințifico-fantasticul românesc este jumătate a acestui festival și așa va rămâne și în anii care urmează.

Tocmai de aceea, la prima ediție a Sci+Fi FEST, din 2016, am inaugurat tradiția premiilor Sci+Fi FEST pentru literatură SF, tradiție pe care în 2017 cea mai veche și prestigioasă revistă de popularizare a științelor din România a dus-o mai departe.

În acest an, Premiile pentru Literatură SF s-au acordat pentru patru categorii: debut, roman, volum de povestiri și traducere. Iată care sunt nominalizările și premiile Sci+Fi FEST pentru literatură science fiction din 2017:

 

TRADUCERE

Nominalizări:

  • David Brin – „Existență”, traducere de Ona Frantz (Ed. Paladin)
  • Ernest Cline – „Ready Player One”, traducere de Mihai Dan Pavelescu (Ed. Nemira)
  • Ray Bradbury – „Omul ilustrat”, traducere de Iulia Anania (Ed. Paladin)

Câștigătoare a fost Ona Frantz pentru traducerea romanului în două volume „Existență” a lui David Brin.

„Existență” este o veritabilă enciclopedie a conceptelor și subgenurilor din science-fiction. Brin introduce elemente de intrigă politică, space opera, satiră mass-media, război între clase sociale și scenarii de reconstrucție post-dezastru economic, ecologic și nuclear. Fanilor literaturii science-fiction li s-a oferit cu acest roman în două volume ceea ce râvneau: ştiinţă adevărată explicată şi ştiinţă posibilă imaginată, totul împachetat într-o poveste incitantă. Complexitatea romanului și abundența de teme și concepte științifice îl fac dificil de tradus, însă câștigătoarea premiului s-a achitat cu brio de această misiune.

 

DEBUT

Nominalizări:

  • Milos Dumbraci – „Hoțul de moarte” (Ed. Millennium)
  • Emil Duhnea – „Fără zei, fără stăpâni” (Ed. Millennium)
  • Alexandru Lamba – „Sub steaua infraroșie” (Ed. Tritonic)

Câștigător al acestei secțiuni a fost Alexandru Lamba pentru „Sub steaua infraroșie”.

Ideea de știință speculativă pe baza căreia e construit romanul câștigător (comunicarea instantanee între conștiințe, care ar putea transcende hăurile infinitului cosmic) este expusă într-un mod strălucit, poetic. Cu toate că Lamba este de formație inginer, ne întâlnim cu o frazare lină și caldă, care „curge” într-o naturalețe desăvârșită, fără nici un fel de hopuri, și care sondează intens adâncimile sufletului uman prin imagini sau formulări ce constituie veritabile instantanee de poezie exprimată prin proză.

 

VOLUM DE POVESTIRI

Nominalizări:

  • Ioana Vișan – „Secvență de zbor” (Ed. Millennium)
  • Lucian-Dragoș Bogdan – „Povestiri fantastice” (Ed. Millennium)
  • Mihai Alexandru Dincă – „Înainte de neant” (Ed. Tritonic)

Premiul Sci+Fi FEST pentru volum de povestiri s-a acordat ex aequo regretatei Ioana Vișan, care ne-a părăsit în urmă cu un an, și lui Mihai Alexandru Dincă, câștigător Sci+Fi Fest și anul trecut, la categoria debut, care – iată – a confirmat că devine un scriitor valoros.

Primul volum premiat, „Secvență de zbor” include povestiri și nuvele publicate în antologii SF şi Fantasy, începând din 2009 şi până în 2016. Este un volum – amestec de acţiune, aventură, romantism, mister şi horror, care trece strălucit prin toate genurile SF&F: steampunk, călătorie în timp, dragoni, control al minţii, zombi, universuri paralele, extratereştri, cyberpunk sau space opera.

Cel de-al doilea volum de povestiri premiat, „Înainte de neant”, provoacă la un tur de forță prin meandrele spațiului întunecat, cu tot ce înseamnă acest lucru. După cum autorul nu s-a ferit niciodată să recunoască, influențele Lovecraft se simt pe parcursul întregului volum, spațiul cosmic fiind în viziunea sa aducător al angoasei supreme, al coșmarurilor împletite subtil cu realitatea și, în ultimă instanță, al nebuniei.

 

ROMAN

Nominalizări:

  • Alexandru Lamba – „Sub steaua infraroșie” (Ed. Tritonic)
  • Ana-Maria Negrilă – „Regatul sufletelor pierdute” (Ed. Crux Publishing)
  • Dănuț Ungureanu – „Noaptea în oraș, fără părinți” (Ed. Fusion21)

Premiul Sci+Fi FEST 2017 pentru roman a mers, din nou, la Dănuț Ungureanu, câștigător al aceleași categorii și la ediția festivalului de anul trecut!

„Noaptea în oraș, fără părinți” are drept protagonist un copil de numai doisprezece ani care luptă din răsputeri să-şi regăsească tatăl, de care a fost despărţit cu brutalitate. Noaptea se deschide înaintea sa ca un tărâm al creaturilor înspăimântătoare şi al capcanelor mortale, un infern pe care trebuie să-l străbată de unul singur, asumându-şi nenumărate riscuri. Avem de-a face cu un basm cyberpunk, o parabolă a dezumanizării fără cale de întoarcere, a renunțării la valorile străvechi ale omenirii, dar și a speranței de revenire prin curaj, prietenie, iubire.

Dacă în 2016 a împărțit premiul Sci+Fi Fest la această categorie împreună cu Marian Truță, pentru romanul „Mineral” scris împreună , la ediția 2017 trofeul Sci+Fi FEST, naveta Millennium Falcon, a fost doar a domnului Ungureanu!

 

Încheiem îndemându-vă (mai ales pe cei tineri!) să citiți cât mai mult SF românesc, deoarece avem scriitori foarte buni, cu idei extraordinare și povești ce aprind imaginația, făcând imposibilul posibil, mai devreme sau mai târziu.

 

#SciFiFEST

Director onorific al Sci+Fi FEST 2017: profesorul ALEXANDRU MIRONOV

Director artistic Sci+Fi FEST 2017: regizor ALICE BARB

ORGANIZATORII Sci+Fi FEST 2017:

PARTENER MEDIA:

PARTENERI DE MOBILITATE:

PARTENER LOGISTIC:

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?