Prietenia este doar apanajul celor mai inteligente creaturi, sunt de părere mai mulți psihologi de renume. Iar omul, fără doar și poate, este capabil să lege prietenii durabile, care țin uneori și o viață întreagă. Dar, atunci când vine vorba despre relații de prietenie între membri de sex opus ai speciei Homo Sapiens, o complexă polemică prinde contur pe buzele tuturor: este cu adevărat posibilă prietenia dintre bărbați și femei, sau funcționează ea doar ca un paravan pentru o atracție mai mult sau mai puțin mărturisită?
Din perspectivă psihologică, se pare că senzația de a fi înțeleși de celălalt este fenomenul principal care dă naștere unei prietenii și o menține. Desigur, el este posibil și între bărbat și femeie, dar atunci când se întâmplă, majoritatea celor care asistă la manifestarea acestui context, îl privesc cu suspiciune și se întreabă invariabil ce anume se întâmplă de fapt între cei doi „amici” și când își vor oficializa relația amoroasă.
Pentru filosofi și oameni de știință deopotrivă, prietenia s-a dovedit a fi la fel de dificil ca dragostea de cuprins între limitele unei definiții și de explicat. Probabil pentru că, până la urmă, chiar ne iubim prietenii apropiați. Platon, care de-altfel și-a împrumutat numele termenului utilizat frecvent până în zilele noastre „iubire platonică”, descria sentimentul iubirii ca pe o fereastră către frumusețea adevărată, caracterizată de castitate și spiritual.
Interpretarea modernă a conceptului echivalează relațiile platonice mai degrabă cu amiciția decât cu o formă de romantism, ceea ce nu este neapărat denaturat întrucât la origine, termenul sublinia cumva natura cu multe fațete a prieteniei. Iar cei care studiază fenomenul astăzi susțin că toate prieteniile încep cu o scânteie de atracție reciprocă, atracție care uneori se extinde și în plan fizic.
În literatura științifică, mulți savanți s-au raliat unei definiții a prieteniei formulată inițial de psihologul american Robert Hays, de la Universitatea California. El descrie această legătură ca „interdependența voluntară în timp, dintre două persoane, al cărei scop este să faciliteze îndeplinirea țelurilor socio-emoționale ale participanților și care ar putea implica diverse tipuri și grade de apropiere, intimitate, afecțiune și susținere reciprocă”.
Desigur, în funcție de acele „tipuri și grade”, prietenia poate semăna foarte mult cu dragostea și flirtul. Ceea ce ridică întrebarea: „Pot bărbații heterosexuali și femeile heterosexuale să fie doar prieteni, sau va exista întotdeauna o urmă a dorinței în orice astfel de formulă?”.
Datele disponibile sugerează că scăpărarea unei scântei reprezintă un „loc comun” în rândul prieteniilor. Pentru că toate formele de apropiere umană sunt complicate. Adesea ne modificăm comportamentul pentru a vira o relație într-un sens sau în altul. Și doar uneori acțiunile noastre reflectă grija dezinteresată și necondiționată care considerăm că trebuie să caracterizeze o prietenie ideală. Chiar și așa, atracția romantică sau sexuală dintre doi prieteni de sex opus poate fi privită mai degrabă ca un bonus – un semn de valoare socială – decât ca o eroare sau o anomalie.
Prietenia bărbat-femeie a căpătat un fond mai permisiv începând cu mișcarea feministă din anii ’60, care a poziționat reprezentanții celor două sexe într-o zonă de relativă egalitate în situațiile sociale și profesionale. Alături de o asemenea facilitare a interacțiunilor dintre bărbați și femei, schimbarea ordinii sociale i-a făcut pe aceștia mai compatibili ca prieteni.
Cum noi, oamenii, obișnuim să ne alegem prieteni care ni se aseamănă la nivel de atitudine și comportament, atunci când bărbații și femeile ocupau paliere inegale și dife rite ale vieții, aveau mai puține lucruri în comun și erau astfel mai puțin susceptibili să devină prieteni apropiați.
În jumătatea de secol care a trecut de la instaurarea acelor schimbări sociale, prieteniile de sex opus au devenit din ce în ce mai comune, în toată lumea civilizată. Potrivit unui studiu din 2002 al publicației American Demographics, persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani erau de aproape patru ori mai susceptibile decât oamenii cu vârste peste 55 de ani să aibă un foarte bun prieten de sex opus.
Și cercetări mai actuale documentează emanciparea prieteniilor dintre bărbați și femei. Într-un studiu din 2012, psihologul April Bleske-Rechek, de la Universitatea din Wisconsin, a descoperit că aproape toți studenții de colegiu chestionați de ea aveau prieteni în rândul persoanelor de sex opus; comparativ cu ceea ce a descoperit în 1985 sociologul Rebecca G. Adams, de la Universitatea din North Carolina, care a chestionat 70 de femei adulte cu privire la același aspect și a aflat că mai puțin de 4% din prietenii acestora erau bărbați.
La fel de adevărat este, potrivit altor studii din zilele noastre, că anumite tipologii de bărbați și femei sunt mai predispuse să aibă prieteni de sex opus. Astfel, se pare că bărbații „feminini” și femeile „masculine” au sensibil mai mulți prieteni de sex opus decât bărbații „masculini” și femeile „feminine”. Oricât de caraghios ar suna asta, interpretarea fenomenului este simplă – indiferent de sex, preferăm prieteni care sunt exact ca noi sau care ni se aseamănă foarte mult.
Cum datele sugerează că incidența cazurilor de prietenie dintre bărbați și femei este în creștere, poate ar trebui să abandonăm vechea convingere că ei nu pot fi „doar prieteni”. Și totuși, această idee a persistat și persistă încă din simplul motiv că atracția poate încețoșa granițele dintre prietenie și iubire. Cercetările psihologice au documentat și ambiguitatea multor prietenii între sexe opuse.
În studii care au avut loc între anii 2000 și 2012, aproximativ jumătate dintre subiecții chestionați (persoane cu vârste între 18 și 55 de ani) au declarat că s-au angajat în diferite forme de activitate sexuală cu persoane care le erau, dealtfel, prieteni sau prietene platonici/ce. În general, a reieșit că bărbații erau ceva mai atrași de prietenele lor femei decât invers. Iar pentru femeile tinere și pentru ambele sexe din grupul de subiecți mai vârstnici, o atracție mai mare față de cel mai bun prieten a fost asociată cu o satisfacție precară din partea partenerului lor romantic de la momentul respectiv.
Deși în mass-media și în cultura pop s-a vehiculat intens ideea că relația dintre un bărbat și o femeie nu poate fi platonică, chiar și atunci când cei doi nu fac sex, este important de notat că astfel de prietenii au persistat, sub formă de prietenie propriu-zisă, „în ciuda” existenței unei atracții romantice sau sexuale.
Heidi Reeder, profesor la Boise State University, susține că atracția este fundamentul oricărei prietenii, iar deviațiile de natură carnală sunt comune, dar nu omniprezente. Ea a analizat sute de interviuri ale oamenilor care vorbeau despre cei mai apropiați prieteni ai lor de sex opus și a identificat patru tipuri de atracție între indivizi.
În primul rând, aproape toți respondenții au declarat că au simțit „atracția prieteniei”, acea rezonanță emoțională a asemănării dintre ei. Doar 14% a vizat „atracția romantică” definită ca dorință de a forma un cuplu. O treime a simțit „atracție fizică/sexuală subiectivă”, adică o jinduire fizică fără intenția formării unui parteneriat serios. Și puțin peste 50% a mărturisit „atracție fizică/sexuală obiectivă” – adică vedeau de ce alte persoane le consideră prietenul/prietena atractiv/ă, chiar dacă ei nu erau la fel de fermecați.
Altfel spus, probabilistic, șansele sunt destul de mari ca un prieten de sex opus să fi simțit sau să simtă o oarecare atracție senzuală față de amica/amicul sa/său.
Prin urmare, atracția fiind la tot pasul, întrebarea cu care am pornit la drum devine: „și ce dacă?” Scepticii și detractorii ideii de prietenie bărbat-femeie argumentează că dacă o persoană din perechea de prieteni vrea romantism, atunci prietenia nu este reală sau cel puțin nu este platonică.
Adică, credibilitatea și loialitatea prietenului dornic de mai mult sunt automat puse la îndoială, pentru că flatarea unui prieten de sex opus în speranța de a stârni o apropiere fizică nu este deloc compatibilă cu premisele prieteniei.
Și totuși, atrag atenția psihologii specializați în analiză comportamentală, acest tip de comportament este comun, într-o formă, în rândul tuturor… tovarășilor. Fără a-și da măcar seama, oamenii fac un obicei din a-și regla comportamentul pentru a manipula sentimentele celor dragi și apropiați despre ei.
Spre exemplu, poți fi dispus să speli vasele pentru a păstra o atmosferă pașnică în cămin, sau să fii foarte generos și grijuliu cu un prieten de același sex pentru că vrei să menții respectul și admirația acelei persoane față de tine. De aceea, psihologii moderni consideră falsă și pripită sentința că în aceste situații comune prietenia este „pură” și sinceră, iar în cazul manifestării unui interes sexual ea devine falsă și meschină.
Prieteniile noastre sunt în general imperfecte, într-un sens sau în altul. Aproape o jumătate din rețeaua de prieteni a unei persoane este bazată, în mod tipic, pe legături ambivalente, susțin studiile. Este vorba despre prieteni la care nu dorim să renunțăm, dar care pot fi foarte imprevizibili și cu un comportament iritant (ați ghicit, este vorba în special despre prietenii cu persoane de sex opus).
S-a constatat chiar că astfel de prieteni ambivalenți ne ridică tensiunea chiar mai mult decât o fac persoane care nu ne plac deloc. Așadar, prieteniile vin în multiple forme și doar câteva dintre ele sunt caracterizate de altruism, susținere și încredere pure, adică ideale.
Heidi Reeder sugerează că stresul și nesiguranța pe care atracția romantică (cel puțin unilaterală) le aduce în relațiile de prietenie între bărbați și femei trebuie gestionate printr-o întrebare simplă la care se recomandă să răspundă cel îndrăgostit (sau ambii îndrăgostiți): „crezi că vei fi trist peste ani de zile dacă persoana cealaltă se va așeza la casa ei cu altcineva?”.
Potrivit psihologului american, situațiile în care cei doi prieteni au ajuns să discute despre pasiunea secretă a cel puțin unuia dintre ei, s-au soldat în general cu una din următoarele trei situații:
- prietenii de sex opus au ajuns consensual la concluzia că legătura lor de prietenie este una prea importantă pentru a fi riscată cu o relație și s-au resemnat cu a rămâne amici;
- cel respins nu a primit bine respingerea și prietenia s-a terminat;
- cei doi prieteni au încercat o apropiere romantică, dar au ajuns imediat sau în scurt timp la concluzia că nu pot fi iubiți și au revenit la o prietenie strânsă.
Și ar mai fi și a patra variantă, în care cei doi chiar au avut o relație de câteva luni de zile, care desigur nu a rezistat, iar băiatul și fata nu și-au mai vorbit niciodată.
Totuși, cercetările sugerează că majoritatea prieteniilor între sexe supraviețuiesc încercărilor tensiunii sexuale sau romantice. „Dincolo de senzația de stânjeneală, a avea un prieten sau o prietenă care este atras/ă de tine poate aduce beneficii”, susține Reeder, deoarece „acest lucru îți afirmă și confirmă valoarea socială. Te validează”.
Ea speculează chiar că persoanele aflate într-o relație romantică ce stagnează se pot simți capacitate și însuflețite de admirația unui prieten de sex opus. Și într-adevăr aceste prietenii oferă unele beneficii aparte dincolo de avantajele clasice de a avea un amic. Atât bărbații cât și femeile apelează adesea la partenerii lor de sex opus pentru a înțelege cât de cât cum se văd lucrurile de pe celălalt „mal” sexual. Iar acesta ar putea fi chiar un resort evoluționist care să justifice și să vină în sprijinul ideii că prietenia dintre femei și bărbați este posibilă.
Mai general, specialiștii ne spun că prieteniile trainice de orice natură sunt un panaceu pentru sănătatea fizică și mentală a individului. O meta-analiză (un bilanț cantitativ din numeroase studii), desfășurată de Julianne Holt-Lunstad, de la Brigham Young University, a conchis că a avea un număr mic de prieteni reprezintă un risc de mortalitate echivalent cu a fuma 15 țigarete pe zi.
De asemenea, oamenii care au cel puțin un prieten bun la locul de muncă sunt mai productivi și mai inovatori și se și distrează mai mult decât cei fără o astfel de legătură. Și cuplurile beneficiază dacă ambii parteneri au prieteni de sex opus. Iar cei care au un procent mai mare de prieteni comuni, spre deosebire de cei cu prieteni separați, tind să aibă relații mai fericite și mai lungi.
Conexiunile sociale solide sunt, de-altfel, cel mai important indice de predicție al fericirii, în general. Așa că, dată fiind importanța susținerii sociale pentru o minte și un trup sănătoase, este neînțelept să eliminăm toată populația de sex opus din sfera noastră de potențiali prieteni.
Cât despre răspunsul propriu-zis la întrebarea articolului, probabil că el rămâne în continuare unul subiectiv, dar cel mai important lucru pe care îl putem desprinde din scurta analiză ar fi acela că interesul romantic sau sexual nu face mai puțin valabilă și valoroasă o prietenie, în contextul în care, din pricina sau poate datorită firii umane, în prietenii există oricum calcule și scopuri, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna făcute conștient.
