0
(0)

Scleroza multiplă este o tulburare autoimună care determină componente ale sistemului imunitar să atace mielina – strat care înconjoară axonii neuronilor – la nivel cerebral și vertebral. Prin urmare, majoritatea medicațiilor folosite pentru prevenirea acestui fenomen sunt direcționate către sistemul imunitar. Un nou tratament ar putea folosi acum o abordare diferită: vizarea celulelor stem deja prezente în sistemul nervos al pacienților.

 

Prin distrugerea mielinei, scleroza multiplă expune celulele nervoase de sub aceasta, care sunt astfel subțiate și depreciate, iar ca rezultat pacientul ajunge să sufere de amețeli și tremurat.

Ca atare, echipa de cercetare a testat medicamentele miconazol și clobetasol, care stimulează celulele stem din creier și din măduva spinării să devină tipul de celule producătoare de mielină – oligodendrocite. Un număr mai mare de asemenea celule în organism ar putea încetini distrugerea nerunonilor și ar putea preveni avansarea bolii. Mai mult, cercetătorii speră chiar într-o inversare a efectelor afecțiunii manifestată prin vindecarea paraliziei manifestate în cazul multor pacienți bolnavi de scleroză multiplă.

În cadrul experimentelor de laborator pe șoareci, rezultatele acestui tratament au fost deosebit de promițătoare, dar oamenii de știință se așteaptă ca ele să fie mult mai complicate în cazul oamenilor și să dureze mai mult. De asemenea, îi sfătuiesc pe bolnavii de scleroză multiplă să nu încerce să apeleze la versiunile accesibile pe piață ale celor două medicamente amintite mai sus pentru a-și ameliora simptomele, pentru că nu sunt rafinate în scopul remielinizării.

Sursa

Foto: Creative Studio / Shutterstock

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here