Astăzi m-am decis că este timpul să mă „plimb” pentru prima oară cu UberX, serviciul de „ride sharing” proaspăt inaugurat de Uber și în București.
Am instalat aplicația Uber pe smartphone, mi-am făcut cont și a trebuit să introduc și datele cardului de credit chiar dacă am folosit codul promoțional UBERBUCHAREST care asigură gratuitatea primei călătorii. Apoi trebuie să introduci adresa destinației. Încă din start vei vedea pe harta Google la ce distanță (de fapt, timpul necesar pentru a ajunge la tine) se află cea mai apropiată mașină UberX.
Am dat comanda și în nouă minute, mașina era la poartă. Șoferul a fost foarte amabil, iar mașina foarte curată, astfel că itinerariul a fost extrem de plăcut. Nu plătești nimic șoferului așa că nu există strâmbături la finalul călătoriei. Suma datorată călătoriei și doar aceea va fi debitată direct de pe card. În cazul meu, tot ce a trebuit să fac a fost să mulțumesc pentru călătorie și companie.
Totuși, cu această ocazie am aflat câteva detalii interesante. De pildă, Uber nu colaborează cu taximetriști. Un angajat al Uber intervievează fiecare potențial șofer și se asigură că are un cazier rutier impecabil. De asemenea, în București există deocamdată aproximativ zece șoferi Uber, dar aceștia nu sunt obligați să lucreze la program fix. De aceea veți găsi mai multe mașini pe stradă după ora 18:00. Mulți dintre ei practică acest serviciu după terminarea orelor de muncă de la job-ul de bază.
După călătorie vei primi automat o chitanță pe care apare inclusiv traseul pe hartă, lungimea traseului și durata călătoriei împreună cu prețul plătit. În plus ți se va sugera să atribui un calificativ de la 1 la 5 stele și să lași un comentariu despre călătorie. Șoferii supraviețuiesc datorită acestor calificative. Dacă numărul de stele scade sub un anumit nivel, Uber întrerupe colaborarea cu acel șofer.
Bineînțeles, serviciul este controversat în toată lumea și condamnat în special de companiile de taximetrie. Sunt implicate rațiuni de securitate a șoferului și a pasagerilor și rațiuni morale legate de o eventuală concurență neloială cu companiile de taxi care plătesc asigurările și taxele șoferilor. Uber nu angajează pe nimeni, ci colaborează cu șoferii în sensul că le intermediază legătura cu cei care vor să ajungă din punctul A în punctul B și le plătește cheltuielile de transport. Mai departe, șoferii trebuie să își plătească impozitele pe veniturile realizate.
Încă nu putem spune cert dacă UberX va fi un succes în București sau nu, mai ales că acest „ride sharing” nu este încă legiferat în vreun fel în România.