0
(0)

Eric Lannan, inginer în cadrul Institutului Tehnologic Rochester, din New York, și colegii săi consideră algele o sursă viabilă atât în sensul obținerii de biocombustibili, prietenoși cu mediul, cât și pentru curățarea apelor menajere.

 

Toate algele se hrănesc cu fosfați și cu nitrogen, pe care le transformă în lipide. Unele dintre uleriurile astfel rezultate pot fi transformate în biocombustibil, ceea ce face din alge o sursă de energie regenerabilă foarte bună. Principala problemă practică este costul prohibitiv pe care îl presupune fabricarea amestecului potrivit de nutrienți.

Până acum. Lannan și echipa sa au identificat trei tipuri de microalge – Scenedesmus, Chlorella și Chlamydomonas – care transformă eficient nutrienții în combustibil pe baza unei diete din deșeuri menajere orășenești, în timp ce trăiesc mulțumite în mediul lor dur și salin. În testele de laborator, aceste tipuri de alge au avut nevoie de numai trei zile pentru a asimila până la 99% din amoniacul, 88% din nitrații și 99% din  fosfații conținuți într-un amestec asemănător cu cel din apele menajere, transformându-se în bogate surse de combustibil chiar în timp ce purificau apa.

Peste câteva luni, grupul lui Lannan plănuiește să instaleze un iaz cu o capacitate de 4.000 de litri în incinta unei centrale de tratare a apelor menajere , lângă Rochester. Experimentul merită întreprins, deoarece algele ar putea oferi de câteva ori mai mult biocombustibil decât culturile agricole răspândite pe aceeași suprafață de teren. În plus, prin această metodă s-ar putea epura, ieftin, până la 200.000 de litri de apă cu deșeuri pe zi – capacitatea unei centrale de epurare tipică din SUA.

Procesul are două faze. În primele trei zile, algele produc lipide. Apoi, odată ce apa murdară este secată de nitrogen și fosfați, algele răspund la înfometare transformându-și depozitele de nutrienți în și mai multe lipide. După șase zile, algele pot fi recoltate. Echipa speră să folosească o metodă de presare pentru a extrage uleiul, lăsând în urmă biomasa care poate fi apoi comasată și oferită spre digerare unor bacterii anaerobe spre a o transforma în metan, sau vândută ca materie primă pentru producția de etanol.

Există și limitări, firește. Pentru a funcționa pe toată perioada anului, iazurile de acest fel trebuie încălzite pe timp de iarnă. Pentru acest lucru, echipa sugerează folosirea căldurii eliberate de centrala de epurare în urma proceselor derulate aici. De asemenea, prea multe zile însorite consecutiv pot încetini producția, deoarece, în astfel de situații, alegele își orientează resursele încât să se protejeze de ultraviolete. Dacă metoda se va dovedi eficientă în faza preliminară, investiții importante și suprafețe considerabile ar putea fi alocate în direcția exploatării cu scop dublu a algelor .

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here