Timp de zeci de ani, radioterapia a fost pilonul de bază al tratamentului cancerului. Prin direcționarea fasciculelor de radiații către tumori, acesta urmărește deteriorarea ADN-ului celulelor canceroase pentru a le distruge. Din păcate, nu toate celulele din aceeași tumoră reacționează în același mod. Unele mor în așa fel încât să stimuleze sistemul imunitar, ceea ce crește eficacitatea tratamentului. Altele, însă, dispar în tăcere, limitând astfel impactul general al terapiei. Această diversitate de răspunsuri rămâne un mister. Cu toate acestea, o echipă de cercetători australieni ar fi putut rezolva acest mister, deschizând calea pentru tratamente mai țintite și mai puțin toxice.
Radioterapia funcționează provocând leziuni masive ADN-ului celulelor canceroase. Incapabile să le repare, ele mor, dar nu întotdeauna în același mod. Unele tipuri de cancer, cum ar fi limfoamele, sunt deosebit de sensibile la această abordare: celulele lor mor rapid, în timp ce celulele sănătoase din jur supraviețuiesc. Realitatea este mai complexă. Când o celulă canceroasă este expusă la radiații, pot apărea două tipuri de moarte. Prima, despre care se spune că are loc în timpul mitozei (diviziunea celulară), este o moarte discretă care trece neobservată de sistemul imunitar. Al doilea, mai târziu, eliberează semnale chimice în organism. Aceste semnale, percepute ca alerte de către sistemul imunitar, stimulează un răspuns care atacă celulele canceroase rămase. Acest mecanism dublu explică de ce unele tumori răspund mai bine decât altele la radioterapie. Cu toate acestea, cercetătorii s-au întrebat de mult de ce unele celule canceroase aleg o cale în detrimentul alta.
O echipă condusă de profesorul Tony Cesare de la Sydney Children’s Medical Research Institute a reușit să răspundă la această întrebare. „Rezultatul surprinzător al cercetării noastre este că repararea ADN-ului, care protejează în mod normal celulele sănătoase, determină modul în care celulele canceroase mor după terapia cu radiații”, spune Cesare.
Mai concret, atunci când ADN-ul său este deteriorat, o celulă poate folosi mai multe mecanisme de reparare. Dintre acestea, recombinarea omoloagă, care copiază o secvență intactă dintr-un ADN geamăn, este cea mai precisă, dar are ca rezultat moartea tăcută în timpul mitozei, privând sistemul imunitar de posibilitatea de a activa. Spre deosebire de aceasta, alte căi de reparare, cum ar fi îmbinarea la capăt neomolog, care unește fragmentele de ADN împreună fără a utiliza un șablon, duc la moarte ulterioară și eliberează semnale care mobilizează sistemul imunitar. Aceste observații au făcut posibilă înțelegerea unui fenomen rar, dar fascinant: efectul abscopal. În acest caz, iradierea unei tumori într-o parte a corpului poate duce la dispariția metastazelor situate în altă parte datorită reacției sistemului imunitar.
Această descoperire, detaliată în revista Nature Cell Biology, deschide perspective promițătoare pentru îmbunătățirea radioterapia. Prin blocarea recombinării omoloage (mecanismul precis de reparare a ADN-ului), celulele canceroase ar fi forțate să folosească alte mecanisme de reparare mai puțin precise care declanșează un răspuns al sistemului imunitar. Acest lucru ar întări astfel eficacitatea generală a tratamentului. Medicamentele capabile să blocheze recombinarea omoloagă, cum ar fi anumiți inhibitori în curs de studiu, ar putea atunci nu numai să facă radioterapia mai eficientă, ci și să permită utilizarea de doze mai mici. Acest lucru ar limita efectele secundare pentru pacienți, sporind în același timp eficacitatea asupra celulelor canceroase. Anumite mutații genetice, cum ar fi cele care afectează gena BRCA2 (legate de cancerul de sân și ovarian), influențează, de asemenea, răspunsul celulelor canceroase la terapia cu radiații. Aceste mutații împiedică recombinarea omoloagă să funcționeze normal, făcând celulele canceroase mai vulnerabile la tratamente. Înțelegerea acestor interacțiuni între genetică și mecanismele de reparare ar putea face posibilă adaptarea îngrijirii fiecărui pacient, ceea ce ar deschide calea către o medicină personalizată și mai precisă.
Pe scurt, recenta descoperire a mecanismelor de reparare a ADN-ului deschide noi perspective în tratamentul cancerului. Prin țintirea acestor mecanisme, devine posibilă optimizarea radioterapiei astfel încât să fie nu numai mai eficientă, ci și mai puțin invazivă. Această lucrare reprezintă astfel o speranță imensă pentru pacienți și familiile acestora, promițând tratamente mai precise și personalizate. Pe măsură ce cercetările continuă să exploreze aceste căi, viitorul controlului cancerului pare să fie în pragul unei revoluții.
