Relativitatea lui Einstein Ar Putea Rescrie Regulile Privind Habilitatea Planetelor Care Orbitează Stele Pitice Albe

Planetele care orbitează stelele pitice albe sunt considerate, conform teoriilor actuale, prea fierbinți pentru a susține viața extraterestră. Totuși, un studiu recent, care include teoria relativității generale a lui Einstein, sugerează că această regulă ar putea fi revizuită.

Stelele pitice albe sunt rămășițele compacte ale stelelor moarte similare Soarelui nostru. Universul este plin de astfel de stele, cu sute de milioane doar în Calea Lactee, iar capacitatea lor de a rămâne calde pentru sute de miliarde de ani le face locuri extrem de interesante pentru căutarea vieții.

Conform cercetărilor anterioare, probabilitatea de a găsi viață pe o planetă care orbitează o stea pitică albă era considerată redusă. Zona locuibilă – regiunea în care temperaturile sunt adecvate pentru susținerea apei lichide la suprafața unei planete – în jurul unei stele pitice albe este situată la o distanță de la o zecime până la o sutime din distanța dintre Pământ și Soare. Acest lucru este acceptabil, dar problema apare atunci când planeta nu este singură în sistem.

Dacă există o altă planetă în sistem, chiar și la o distanță relativ mică, influența gravitațională slabă, dar persistentă a acesteia, poate trage planeta interioară într-o orbită foarte eliptică. Odată ajunsă acolo, planeta va fi supusă încălzirii prin efectul de maree, similar cu ce se întâmplă pe lunile înghețate ale sistemului solar exterior, proces care le lichefiază interiorul. Pentru o planetă din jurul unei stele pitice albe, același proces ar încălzi-o atât de mult încât ar deveni total neospitalieră.

Studiile anterioare au arătat că acest scenariu este foarte ușor de realizat. Chiar și o mică abatere de la o orbită perfect circulară ar fi suficientă pentru a condamna o planetă.

Aceste cercetări au luat în considerare doar gravitația newtoniană, care explică de la mișcarea proiectilelor pe Pământ până la orbitele majorității planetelor din jurul Soarelui. Totuși, știm că gravitația newtoniană nu este întotdeauna precisă, mai ales pentru orbitele apropiate de stele dense. De exemplu, în sistemul nostru solar, orbita lui Mercur prezintă o precesie lentă în jurul Soarelui, un fenomen pe care gravitația newtoniană nu îl poate explica. O realizare majoră a teoriei relativității generale a lui Einstein, care vede gravitația ca rezultat al deformărilor în spațiu-timp, a fost că a putut explica orbita lui Mercur.

Într-un nou articol publicat pe 30 septembrie în baza de date de preprint arXiv, cercetătorii au analizat mai atent planetele care orbitează stele pitice albe, luând în considerare efectele relativității generale. Deși cercetătorii anteriori știau că relativitatea generală este mai precisă, este o teorie mult mai dificil de utilizat și de obicei nu produce diferențe semnificative în calculele orbitale planetare.