0
(0)

Una dintre cele mai populare şi iubite poveşti universale ale copilăriei din ultimele decenii – „Cartea Junglei” – are parte de o nouă ecranizare live-action marca Disney, într-o adaptare dinamică şi cu CGI. Prea mult CGI pentru gustul meu…

 „Cartea Junglei” îmbină acţiunea live cu animale şi medii Computer Generated Imagery veridice, folosind tehnologie de ultimă generaţie şi tehnici de redare a poveştii revoluţionare, pentru a-i imersa pe spectatori într-o lume fermecătoare şi luxuriantă. Filmul spune povestea puiului de om Mowgli, crescut, în mijlocul junglei, de lupoaica Raksha, prieten la cataramă cu simpaticul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera. Însă micuţul e ameninţat de fiorosul tigru Shere Khan, care nu are încredere în oameni, aşa că pleacă în căutarea familiei sale, înfruntând pericole la tot pasul.

Pe urmele marelui Walt

Bazat pe clasica poveste a lui Rudyard Kipling, filmul produs de Disney urmăreşte, potrivit regizorului Jon Favreau, să redea calităţile mitice ale textului, dar într-o tonalitate cinematografică intensă. „Am lăsat loc şi pentru ce ne aduceam aminte din filmul anului 1967 şi am decis să menţinem câteva aspecte fermecătoare ale clasicei producţii Disney”. După vizionare, nu știm cât de bine i-a reușit asta lui Favreau. Mai degrabă, am spune că a încercat să dea mai mult credit poveștii lui Kipling, care are o tonalitate mult mai gravă și întunecată decât optimistul și armoniosul film animat.

Producătorii noii pelicule au recurs la tehnologia de ultimă oră pentru a împacheta povestea într-un mod contemporan şi imersiv, folosind inclusiv imagini reale cu animale pe care artiştii implicaţi în proiect le-au stilizat. „Cartea Junglei este o poveste universală cu care oricine poate empatiza”, crede producătorul Brigham Taylor. „Walt Disney a redat-o folosind animaţie tradiţională, dar noi acum avem tehnologia necesară să dăm viaţă acestor personaje, să le facem reale şi să punem un puşti în acest mediu şi să facem totul să pară extrem de veridic”, mai spune producătorul.

Computer generated imagery și mult 3D

În noua peliculă Disney, peste povestea iniţială se suprapune tehnologia 3D menită să atingă generaţia de astăzi. „Fiecare poveste are nevoie de umanitate, emoţie şi personaje, dar şi de umor, toate combinate astfel încât să nu trădeze finalul. Sunt în film momente în care te întrebi ce se va întâmpla cu acest puşti”, explică regizorul Jon Favreau.

Mari actori de Hollywood dau glas noii adaptări; printre ei: Bill Murray (Baloo), Ben Kingsley (Bagheera), Idris Elba (Shere Khan), Lupita Nyong’o (Raksha), Scarlett Johansson (Kaa), Christopher Walken (Regele Louie). Neel Sethi joacă rolul lui Mowgli: puştiul, în vârstă de 12 ani, a fost selectat din mii de candidaţi, după o căutare în întreaga lume a actorului potrivit pentru rol. Joacă binișor, dar… Mowgli animat clasic parcă e mai veridic decât el.

Impresia mea

Am fost la avanpremiera „Cartea Junglei” împreună cu nepoțelul meu David, care nu are 10 ani împliniți. Avanpremiera a avut loc în format IMAX 3D, iar pentru David „Cartea Junglei” a fost o experiență memorabilă: tot timpul filmului a cântat împreună cu personajele, a țopăit, a exclamat și s-a speriat în momentele de cumpănă ale poveștii – a trăit filmul, cum s-ar spune. Prin urmare, văzând filmul alături de David și de alți copii prezenți în sală, care au avut, cu toții, reacții similare, pot afirma că noua „Carte a Junglei” este un film – foarte reușit – de familie, realizat în mod special pentru copii. Ei vor fi tare încântați de el.

Însă, în privința celor care eram trecuți de 30 de ani, nu pot spune că noua „Carte a Junglei” este o peliculă impresionantă. Pentru toți ceilalți care, în urmă cu 20-30-40-50 de ani, am copilărit cu desenul animat din 1967, noul film pare că nu are nici jumătate din farmecul sau umorul originalului Disney.

Nu zic că noile voci care personifică personajele principale nu sunt bune (în fine, cu excepția lui Mowgli, care este și singurul actor / om ce joacă în film), ba chiar fac cinste originalului. Însă, una este șarpele Kaa sau Baloo sau King Louie în variantă animată – ceea ce presupune o caricaturizare ce accentuează genial emoțiile și trăsăturile personajelor – și cu totul altceva este un piton uriaș, rupt parcă de pe National Geographic Wild, un urs grizzly autentic, care indiferent cât de simpatic o fi, mă tot aștept să-l tăvălească pe Leo di Caprio sau un maimuțoi uriaș care și-ar găsi locul mai degrabă într-o peliculă despre vărul lui King Kong…

Nostalgic și melancolic după vizionare, pot afirma că aș revedea desenul animat din 1967 de încă 100 de ori, fără să mă plictisesc: mă va energiza și bine-dispune de fiecare dată. Filmul din 2016 l-aș recomada doar celor mici.

 „ Cartea Junglei” este distribuit de Forum Film România și a avut premiera pe 15 aprilie 2016, fiind difuzat în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D și 4DX 3D (subtitrat).

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?