Noile becuri cu tehnologie LED ale celor de la Samsung, pe lângă faptul că sunt foarte subţiri, au o durată de utilizare de 40.000 de ore, ceea ce s-ar traduce în 36 de ani. Problema lor este preţul ridicat, cifrat la 14-50 euro (60-220 lei) per bucată.
În paralel, americanii de la Eden Park vor să introducă pe piaţă becuri bazate pe tehnologia microplasmei.
Potrivit coreenilor, lideri pe piaţă în domeniul televizoarelor cu LED, „Samsung îşi foloseşte experienţa în electronica digitală pentru a revoluţiona industria iluminatului”.
Noile becuri LED ale celor de la Samsung nu sunt simple becuri, ele încorporând cipuri LED, drivere şi electronică. Se aprind instantaneu, nu emit radiaţii ultraviolete sau infraroşii, dau o lumină uniformă şi sunt economice.
O piedică în răspândirea largă a acestui tip de becuri, după cum spuneam, este preţul lor ridicat, cele cu intensitate luminoasă mai redusă având un preţ de 14 euro, dar care poate urca, în cazul modelelor mai puternice până la 50 euro per bucată. În Statele Unite deja s-a început comercializarea lor, la preţuri începând de la 19 dolari.
Pe de altă parte, compania americană Eden Park dezvoltă o tehnologie complet nouă în domeniul becurilor, bazată pe plasmă. Aceste becuri vor lumina printr-un strat de plasmă subţire cât o foaie de hârtie, alimentat în capăt de electrozi și introdus două straturi de folie.
Potrivit celor de la Eden Park, „microplasma este o tehnologie unică şi ultra-eficientă din punct de vedere energetic…este flexibilă, putând fi modificată în orice formă dorită şi poate produce lumină albă ori colorată”.
Noile becuri microplasmă ale celor de la Eden Park nu sunt comercializate încă şi nici nu este cunoscută data la care ele vor fi introduse pe piaţă.
Sursa