0
(0)

Sistemele de poziționare globală (GPS) actuale localizează un obiect urmărit cu o eroare de circa 2,7 metri. O companie australiană pretinde că a creat o nouă tehnologie de geolocalizare care ar putea reduce această imprecizie la numai câțiva centimetri, dacă aparatura sa va fi instalată pe suprafața întregii planete.

 

Compania, Locata, are viziunea unei constelații de „sateliți” locali – denumiți „LocataLites” – instalați în locații cunoscute pe o anumită suprafață, care le va permite dispozitivelor să obțină o calculare foarte exactă a poziției lor. Această viziune este mai mult sau mai puțin similară actualului sistem GPS, cu excepția că transmițătoarele Locata sunt fixate la sol și nu orbitează în jurul planetei.

Sateliții GPS, fiecare conținând un ceas atomic de înaltă precizie care este sincronizat cu omoloagele sale din alte regiuni ale orbitei circumterestre, emit semnale pe care receptoarele GPS le pot intercepta. Fiecare semnal este impregnat cronologic și prin calcularea distanței lui față de mai mulți asemnea sateliți, un aparat GPS își poate triangula propria poziție pe glob.

Totuși, ceasurile atomice sunt scumpe și păstrarea la sol a unei rețele de transmițătoare sincronizate este extrem de dificilă – motiv pentru care nici nu s-a mai încercat până acum. Locata ocolește această problemă prin instalarea unor chip-uri de măsurare a timpului, care sunt mult mai puțin precise – și mult mai ieftine – decât ceasurile atomice, în transmițătoarele sale LocataLite (ele însele de dimensiunea unor cărți și nu cât niște sateliți).

Prinsoarea este că LocataLites nu încearcă  să mențină ora corectă măsurând-o după un standard extern. În schimb, aceste aparate pur și simplu se sincronizează între ele. Fiecare LocataLite își ajustează semnalul emis încât să reflecte reperul cronologic al semnalului pe care îl interceptează, creând un răspuns în buclă ce asigură că în timp ce rețeaua se va desincroniza cu timpul exterior, LocataLites vor rămâne sincronizate între ele. Și, până la urmă, asta este ceea ce contează.

Dispozitivele LocataLites emit pe aceeași frecvență folosită de Wi-Fi, deci tot soiul de dispozitive sunt deja echipate pentru a intercepta semnalele lor. Și, pentru că tehnologia poate localiza dispozitive până la distanța de aproape un centimetru, va putea asigura o gamă de aplicații pentru realitate augmentată, pentru urmărire a mărfurilor, pentru mașini autonome și pentru multe altele de acest fel mult mai precise decât sunt ele în prezent.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here