Cercetătorii au descoperit recent indicii surprinzătoare despre satelitul marțian Phobos care sugerează că ar putea să nu fie ceea ce credeam noi. Descoperirea este rezultatul analizei a unor imagini nepublicate anterior realizate de sonda spațială Mars Express a Agenției Spațiale Europene (ESA).
Phobos și Deimos, cei doi sateliți ai lui Marte, se disting prin mai multe caracteristici unice. Pe de o parte, sunt extrem de mici. Phobos, cel mai mare dintre cele două, are doar aproximativ 22 de kilometri în diametru, în timp ce Deimos are aproximativ doisprezece. În plus, au suprafețe pline de cratere care rezultă din nenumăratele impacturi de meteoriți de-a lungul eonilor. Phobos este deosebit neobișnuit din cauza orbitei sale, care îl aduce inexorabil mai aproape de o coliziune cu Marte în aproximativ 30 până la 50 de milioane de ani. În plus, spre deosebire de multe alte luni din sistemul solar, are șanțuri lungi de kilometri a căror origine nu este elucidată. Unele teorii sugerează că acestea rezultă din impacturi sau forțe de maree exercitate de Marte.
Suprafața lui Phobos este, de asemenea, acoperită cu un strat de regolit liber, un amestec de rocă și praf foarte diferit de suprafețele mai solide ale multor alte luni. Ar putea fi rezultatul a milioane de ani de impacturi de meteoriți care au zdrobit suprafața Lunii în praf fin. Aceste caracteristici (dimensiuni mici, suprafață plină de cratere, șanțuri și regolit liber) sunt diferite de cele observate pe majoritatea celorlalte luni din sistemul solar. De exemplu, lunile mari ale lui Jupiter și Saturn, precum Ganimede și Titan, sunt mult mai mari și au atmosfere sau suprafețe active din punct de vedere geologic. La fel, Luna noastră, deși plină de cratere, are o suprafață relativ solidă și prezintă semne ale activității vulcanice din trecut.
Originea lui Phobos și Deimos constituie obiectul unor dezbateri. Există două teorii principale: una propune că s-au format din resturi rezultate în urma unei coliziuni uriașe cu Marte, cealaltă că sunt asteroizi capturați. Fiecare dintre aceste teorii are limitele sale: ipoteza asteroizilor nu ține cont pe deplin de orbita lor aproape circulară, în timp ce cea a resturilor nu corespunde pe deplin compoziției lor. Cercetătorii au analizat recent noi fotografii cu Phobos făcute de sonda Mars Express. Această analiză a dezvăluit caracteristici fotometrice surprinzătoare care sugerează că Phobos poate avea o origine diferită de cea considerată anterior. O analiză fotometrică constă în măsurarea și analiza luminii reflectate de un obiect ceresc. Examinând imaginile cu Phobos, cercetătorii au descoperit că Phobos are mai multe proprietăți cu cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko. Mai exact, prezintă un spectru roșu tipic anumitor tipuri de suprafețe bogate în materiale organice și compuși complecși. În plus, Phobos are o porozitate ridicată a suprafeței. Porozitatea se referă la proporția de goluri sau găuri în materialul de suprafață, ceea ce poate indica o structură compusă din granule de praf slab agregate, similare cu suprafața cometelor. Cercetătorii au observat, de asemenea, valori ale efectului de opoziție similare cu cele ale cometei 67P. Efectul de opoziție este un fenomen în care un obiect pare semnificativ mai luminos atunci când se află direct opus Soarelui în comparație cu un observator. Această creștere a luminozității are loc datorită reducerii umbrelor și difuzării coerente a luminii pe o suprafață aspră sau poroasă.
Pentru a-și continua analiza, cercetătorii au comparat proprietățile fotometrice ale Phobos cu cele ale altor corpuri întunecate din sistemul solar. Pentru a face acest lucru, au examinat integrala de fază și albedo geometric al lui Phobos. Integrala de fază măsoară cantitatea totală de lumină reflectată de un obiect în diferite faze de iluminare, în timp ce albedo geometric este o măsură a reflectivității suprafeței unui obiect atunci când Soarele este direct deasupra capului. Aceste comparații au relevat asemănări izbitoare între cometele din familia Phobos și Jupiter. Aceste comete provin de obicei din Centura Kuiper, un vast rezervor de corpuri gheață înghețată situată dincolo de orbita lui Neptun. Au suprafețe întunecate bogate în materiale organice. Datele de mai sus au fost prezentate într-un articol acceptat pentru publicare în Astronomy and Astrophysics.
Cercetătorii au găsit și paralele cu Phoebe, un satelit a lui Saturn. Se crede că Phoebe este un obiect capturat din Centura Kuiper. La fel ca Phobos, are o suprafață întunecată și caracteristici fotometrice similare.
Aceste descoperiri sugerează că Phobos nu poate fi pur și simplu o lună formată din resturi de la coliziunile marțiane sau un asteroid capturat, așa cum se credea anterior. Asemănările cu cometele deschid într-adevăr posibilitatea ca acest obiect să provină de fapt din centura Kuiper. Această ipoteză este revoluționară, deoarece ne-ar schimba înțelegerea istoriei și evoluției sateliților marțieni. Dacă Phobos este într-adevăr o cometă capturată, ar putea oferi indicii valoroase despre procesele dinamice care modelează orbitele și compozițiile corpurilor cerești din sistemul solar.
Misiunea Martian Moons eXploration (MMX) a Agenției de Explorare Aerospațială a Japoniei (JAXA), planificată pentru 2026, ar putea furniza datele necesare pentru a testa această ipoteză. Misiunea își propune să aducă mostre de Phobos înapoi pe Pământ după trei ani de observații. Analizând aceste mostre, oamenii de știință ar putea obține informații cruciale despre compoziția lui Phobos și ar putea determina dacă această lună marțiană este de fapt o cometă capturată,
