0
(0)

Începând de sâmbătă, 20 octombrie, „Şcoala Discovery” te invită să vizitezi împreună cu copilul tău expoziţia ştiinţifică interactivă „Descoperă misterele electricităţii”.

 

Având ca obiectiv promovarea studiului prin activităţi interactive, expoziţia le oferă tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani ocazia să experimenteze şi să înveţe în acelaşi timp legile si aplicaţiile electricităţii.

\"(w540)

Situată în Sala Imagika Grand, în incinta Cinema Digiplex, din Băneasa Shopping City, expoziţia poate fi vizitată gratuit, timp de patru săptămâni (duminică – joi, între orele 08.00 – 20.00, vineri – sâmbăta, între orele 08.00 – 22.00), până pe 18 noiembrie.

Tot în Grand Cinema Digiplex, în fiecare zi de luni până vineri, între 10.00 şi 12.30, părinţii şi profesorii pot viziona alături de copii unul dintre programele Şcolii Discovery pe diverse teme referitoare la electricitate – „Energia şi lucrul mecanic”, „Electricitatea”, „Lumina şi spectrul electromagnetic” şi „Bill Nye despre fizică”.

\"(w540)

Printre exponate, copiii vor putea observa şi experimenta modul în care funcţionează sau interacţionează bateriile şi generatoarele, magneţii şi globurile de plasmă sau un gard electric.

Iată mai jos câteva detalii despre unele dintre experimentele pe care le pot încerca vizitatorii expoziţiei :

1. Maşina Wimshurst – Experiment: rotiţi mânerul ca să generaţi electricitate statică; treptat, tensiunea va creşte până la câteva zeci de mii de volţi, iar un arc electric se va produce între electrozi.

2. Transformator – Experiment: mişcaţi bobinele transformatorului şi vedeţi cum puteţi face ca energia electrică să se transmită prin aer.

3. Bateria umană – Experiment: puneţi-vă mâinile pe două plăci de metal şi veţi putea genera curent electric.

4. Electro-magnet – Experiment: activaţi electromagnetul şi realizaţi o sculptură din bucăţi de fier magnetizat.

5. Electroliza – Experiment: descompune apa în oxigen şi hidrogen, apoi produce o explozie cu ajutorul celor două gaze.

\"(w540)

Aflată la cea de-a doua ediţie, expoziţia interactivă este un proiect realizat în colaborare cu Centrul de cursuri pentru părinţi Parentime şi Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR).

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here