5
(1)

În eșantioanele extrase din lacul subglacial Vostok, din Antarctica, au fost identificate bacterii necunoscute până acum.

 

Anul trecut o echipă internațională de cercetători au finalizat forajul prin stratul de gheață, gros de circa 3.800 m, care acoperă lacul Vostok. Lacul Vostok are o suprafață de 15.000 km și o adâncime maximă de 800 m. Acest lac subglacial este interesant, pentru căutarea de bacterii extremofile, deoarece este complet izolat de alte ecosisteme de milioane de ani.

În lac nu ajunge niciodată lumina Soarelui și nu există aport de nutrienți din exterior. Viața din lacul Vostok, în măsura în care ea există, trebuie să fie una extremă, iar ecosistemul pe care l-a creat va fi unul cu totul nou pentru cercetători. Anul trecut, într-un comunicat preliminar, cercetătorii ruși anunțau că nu au putut identifica forme de viață în acest lac subglacial.

Dar acum  cercetătorii ruși afirmă că în lacul Vostok există viață. Serghei Bulat, genetician la Institutul pentru Fizică Nucleară din St. Petersburg a anunțat că, în urma unor noi analize, au fost identificate forme de viață în lacul Vostok. În urma analizei genetice și ”după ce am eliminat toate posibilele contaminări, ADN-ul pe care l-am găsit nu corespunde cu nici unul aflat în baza de date globală [pentru bacterii] . Forma de viață [pe care am descoperit-o] este neidentificată și neclasificată.”

Bulat a mai precizat că ADN-ul bacteriei analizate este similar în proporție de 86% cu cel al bacteriilor catalogate până în prezent. Bulat: ”De obicei, un nivel de similaritate de 90% ne indică faptul că avem de-a face cu un organism necunoscut.”

Dacă descoperirea noii forme de viață va fi confirmată, atunci ne aflăm în fața unui rezultat de o importanță extremă, nu numai pentru înțelegerea vieții în condiții extreme pe Terra, ci și pentru căutarea vieții extraterestre. Așa cum am mai spus cu o altă ocazie, există un loc în sistemul solar în care condițiile sunt aproape identice cu cele existente în lacurile subglaciale. Este vorba despre Europa, satelitul lui Jupiter. Acolo se pare că există un imens ocean acoperit de un strat gros de gheață. Din acest motiv cercetările asupra formelor de viață existente în lacul Vostok au o importanță deosebită pentru a înțelege unde și cum putem căuta viața extraterestră.

Sursa: BBC,

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here