Acum trei ani, Solar Dynamics Observatory (SDO) transmitea primele imagini ale Soarelui. NASA ne oferă posibilitatea să vedem un videoclip, care este compus din câte două imagini pe zi, în care putem vedea trei ani ai Soarelui în numai trei minute.
SDO a fost lansat pe 11 februarie 2010 și are drept obiectiv studierea Soarelui cu diferite instrumente. Printre ele se numără și Atmospheric Imaging Assembly (AIA), cu ajutorul căruia se obțin imagini ale Soarelui la fiecare 12 secunde, pe 10 lungimi de undă diferite. În videoclipul oferit de NASA au fost folosite imaginile obținute pe lungimea de undă de 171 Angstromi, care se află în zona ultravioletului extrem a spectrului electromagnetic.
Veți remarca, pe măsură ce rulează videoclipul, că dimensiunea aparentă a Soarelui se modifică câte puțin. Acest lucru este consecința faptului că SDO se află pe o orbită geosincronă și, implicit, distanța dintre Soare și SDO are variații în timp.
Există câteva evenimente care se derulează rapid în videoclipul NASA. Printre acestea sunt două eclipse parțiale, două manevre de rotire a SDO, cea mai mare protuberanță solară înregistrată de SDO, cometa Lovejoy și tranzitul planetei Venus. Pentru că aceste evenimente trec foarte repede în videoclip, cei de la NASA ne-au oferit și momentele în care ele apar:
- 00:30-Eclipsă parțială
- 00:31-Manevră de rotire
- 01:11-Protuberanța din 9 August 2011, cea mai mare din actualul ciclu solar
- 01:28-15 decembrie 2011, cometa Lovejoy
- 01:42-Manevră de rotire
- 01:51-Tranzitul planetei Venus, 5 iunie 2012
- 02:28-Eclipsă parțială
Sursa: NASA