Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

Vom fi capabili să detectăm semne de viață extraterestră? 5 (9)

Explorarea spațiului cosmic îndepărtat a captivat întotdeauna imaginația umană și a alimentat curiozitatea noastră cu privire la posibilitatea vieții extraterestre. Recent, s-a...

NASA vrea să plaseze o mică stea artificială pe orbită în...

Recent, o universitate americană a anunțat colaborarea cu NASA în dezvoltarea și trimiterea unei mici stele artificiale pe orbită în jurul Pământului...

A fost descoperit cel mai apropiat super-Pământ care se află pe...

Astronomii au identificat trei noi planete care orbitează în jurul stelei, de tip K, HD 48948, situată la aproximativ 55 de ani...

Cel mai mare telescop din lume atinge o etapă importantă în...

Construcția Telescopului Gigant European (European – Extremely Large Telescope, E-ELT) a atins o altă etapă majoră odată cu finalizarea scheletului de oțel...

Misterul acestei exoplanete nu va putea fi dezlegat decât peste trei...

Exoplaneta supranumită Percival a fost descoperită de astronomii amatori folosind date transmise de sonda spațială TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite). TESS transmite...

Program Astrofest 2024, 17 – 18 mai, Parcul Crângași 4.5 (24)

Astrofest2024
#astrofest2024, ediția a X-a Evenimentul este organizat de Asociația Science&Technoloy și revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, prin...

O planetă rătăcitoare 4.8 (9)

Misiunea TESS a NASA ne extinde din nou orizonturile cosmice. „Vânătorul de exoplanete” al agenției spațiale americane tocmai a identificat prima sa...

Un jet galactic 4.1 (7)

Într-o galaxie vecină cu Calea Lactee, explozii impresionante au aruncat în spațiul înconjurător o cantitate de material echivalentă cu aproximativ masa a...

A noua planetă din Sistemul Solar 4.2 (18)

Știm că există cel puțin opt planete în Sistemul Solar, dar altele s-ar putea ascunde în continuare distanțe astronomice față de Soare....

Vulcanii de pe Io au o vârstă apropiată de cea a...

Satelitul Io al lui Jupiter a fost modelat în mod continuu de activitatea vulcanică timp de miliarde de ani – posibil chiar...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.