Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

PROGRAM ASTROFEST 2019

25 mai, ParkLake Shopping Center, București Program Standuri 16:00 – 22:00...

ASTROFEST 2019: 20 de telescoape spre cer (2)

Pe 25 mai, de la ora 17 până la ora 22:30, Casa astronomiei și a explorării...

O călătorie virtuală printre planetele extrasolare

NASA ne oferă posibilitatea de a călători către mii de exoplanete cu ajutorul paginii Eyes on Exoplanets. Aceasta vizualizează interactiv,...

Eclipsă de Stea: Când o stea dispare de pe cer

Da, ați citit bine: luni, va dispărea o stea de pe cer! E stea „căzătoare”? Nu. E...

Eclipsa totală de Lună din 21.01.2019 – GALERIE FOTO

eclipsa-totala-luna-ianuarie-2019-stiinta-tehnica
Gata! A trecut și această eclipsă totală de Lună. Nu știu dacă ați văzut poze de la acest spectacol în aer liber, pus la...

Marea eclipsă și cafeaua de dimineață

eclipsa-de-luna-2019-stiinta-tehnica-1
Anul 2019 a început în forță, pentru iubitorii de zbor spațial, cu o aselenizare realizată de agenția spațială chineză, pe partea nevăzută a Lunii...

Astrofest 2018 – un succes!

Aflat deja la a V-a ediție și la a treia în locul deja devenit tradițional – Biblioteca Națională a României – festivalul astronomiei și...

Cum afectează starea vremii festivalul Astrofest 2018?

astrofest-2018-vreme-stiinta-tehnica-1
Trebuie să spunem încă de la început că starea vremii determină succesul Astrofest 2018, cea de-a treia ediție a festivalului S&T dedicat în primul rând...

O discuție cu Galileo Galilei

Purtam de multă vreme o discuție epistolară cu maestrul Galileo, cel mai bun prieten al meu din acele vremuri. Îmi împărtășea cu o sinceritate...

ASTROFEST 2018 – pe 19 mai are loc a treia ediție...

ASTROFEST-2018-festival-astronomie-prunariu-stiinta-tehnica
Doamnelor și domnilor, copii și bunici, pasionați de astronomie sau de științe în general - vă invităm la ASTROFEST 2018, a treia ediție a...