Conform unor ghiduri oficiale, parte a echipajului Enterprise NCC 1701-D trebuiau să fie și câțiva delfini, care ar fi ajutat la navigare. Însă aceștia nu s-au mai regăsit în scenariul niciunui episod.
Ne aflăm la jumătate de veac distanță de unul dintre cele mai de succes și influente seriale din istoria televiziunii. În data de 8 septembrie 1966 (cu trei ani înainte ca omul să pună piciorul pe Lună), la televizoarele din Statele Unite debuta un serial nou, în care un echipaj uman îndrăznea să exploreze galaxia , fără să țină seama de sex sau rasă, la bordul unei nave care avea să devină legendară.
Din păcate succesul serialului a venit prea târziu pentru a fi salvat și, după doar trei sezoane, acesta a fost anulat de compania care-l producea, însă deja se pusese în mișcare o întreagă masă critică de fani care avea să reînvie și să întrețină fenomenul în deceniile ce vor urma. Pentru că, să nu uităm, ne aflam în plin avânt al explorării spațiale, în care Statele Unite ajungea din urmă Uniunea Sovietică pe orbita Pământului și dincolo de ea.
Mae Jemison a fost prima astronaută de culoare care a zburat în spațiu, la bordul navetei Endeavour, în 1992 (STS-47), declarând că a fost inspirată de personajul Uhura din Star Trek să aleagă această meserie. Un an mai târziu, Mae Jemison a avut un scurt rol în episodul Second Chances din „Star Trek: The Next Generation”.
Niciodată entuziasmul pentru spațiu nu a fost mai puternic decât în a doua jumătate a anilor ’60 și nu este de mirare că „Star Trek” a înflorit chiar atunci. Producătorii, împreună cu Gene Roddenberry, părintele fenomenului numit Star Trek, au dorit să continue aventura începută în 1966 de echipajul legendarului căpitan Kirk, dar succesul filmelor Star Wars i-a făcut să anuleze tentativa de resuscitare a serialului și să se îndrepte spre marele ecran.
Înainte de asta, a existat totuși și o variantă animată a serialului, care continua cumva cele trei sezoane originale. „Star Trek: The Animated Series” a avut două sezoane (fiind difuzat între 1973 și 1974) și a beneficiat de vocile majorității actorilor din serial, permițându‑și, datorită formatului, să jongleze cu idei mult mai ușor de transpus pe ecran decât în cazul serialului.
Înainte să producă filme, Gene Roddenberry a fost polițist în Los Angeles și colegul său de tură a fost Wilbur Clingan. Asta în cazul în care vă întrebați de unde vine numele rasei de războinici din Star Trek.
Așadar, după serialul original „Star Trek” (3 sezoane, 1966-1969) și după o tentativă eșuată de a filma un serial nou, „Star Trek: Phase 2” în anii ’70, nava Enterprise debuta pe marele ecran în „Star Trek: The Motion Picture” (1979), un film care a rămas una dintre cele mai lirice producții Star Trek, reunind întregul echipaj și readucând în prim plan nava Enterprise.
Populația era însetată de science fiction, așa că formatul următoarelor filme avea să fie unul episodic. A urmat „Star Trek II: The Wrath of Khan” (1982), care preia unul din personajele din serial și transpune pe marele ecran una dintre cele mai reușite povești ale echipajului lui Kirk spusă vreodată. Filmul a avut succes neașteptat și a fost continuat cu „Star Trek III: The Search for Spock” (1984) și „Star Trek IV: The Voyage Home” (1986).
Personajul Geordi La Forge, celebru pentru vizorul său care-l ajuta să vadă în ciuda faptului că s-a născut cu o dizabilitate severă, a fost conturat după un fan Star Trek cu distrofie musculară, un participant frecvent al diverselor convenții Star Trek organizate în SUA, George La Forge, care a murit în 1975.
În 1987, Star Trek revine la formatul pentru televiziune și începe în sfârșit un nou serial, „Star Trek: The Next Generation”, cu un nou echipaj, condus de carismaticul căpitan cu origini franțuzești Jean-Luc Picard (dar intepretat de un actor britanic) și o nouă versiune a navei Enterprise. Vechii fani au nevoie de câțiva ani pentru a se obișnui cu schimbările (acțiunea are loc la peste 70 de ani distanță de primul serial) și acesta începe să aibă succes și în afara Statelor Unite.
A fost difuzat și în România, la începutul anilor ’90, și pentru mulți dintre noi este versiunea de Star Trek cu care am fost obișnuiți. Însă pe marile ecrane, aventurile continuă cu „Star Trek V: The Final Frontier” (1989), o abordare ieșită puțin din tipare, un film despre care majoritatea fanilor înrăiți preferă să nu vorbească, pentru că încalcă multe dintre regulile interne ale universului coerent al celorlalte filme și episoade.
Gene Roddenberry a fost întrebat la un moment dat de ce un căpitan din secolul 24 este chel și dacă nu cumva până atunci se va fi găsit deja leacul pentru această problemă. Răspunsul său a fost: „în secolul 24, nimănui nu-i va mai păsa de acest lucru”.
Producătorii au înțeles mesajul și încheie era clasică a Star Trek-ului cu o producție extrem de reușită, un ultim film al vechiului echipaj, pregătit să predea definitiv ștafeta noii generații: „Star Trek VI: The Undiscovered Country” (1991), considerat de mulți fani și critici unul dintre cele mai bune filme Star Trek. După 7 sezoane, aventurile navei Enterprise NCC 1701-D pe micile ecrane iau sfârșit în 1994, însă Star Trek se află în anii ’90 la apogeu.
Încă din 1993 a început să ruleze, o vreme în paralel cu „The Next Generation”, un serial care schimbă decorul: „Star Trek: Deep Space Nine” nu mai are în prim plan o navă spațială, ci acțiunea se desfășoară la bordul unui avanpost, o stație spațială aflată undeva la periferia Federației. „Deep Space Nine” rulează tot 7 sezoane și se încheie în 1999, dar nu înainte ca o nouă incarnație să prindă viață, aventurile revenind la bordul unei nave, nsă aflate în cealaltă parte a galaxiei – „Star Trek: Voyager” lansează primul episod în 1995 și de data aceasta căpitan este o femeie care încearcă să își aducă echipajul înapoi acasă, în spațiu Federeației.
„Beam me up, Scotty” este o expresie puternic asociată cu Star Trek, dar de fapt aceasta nu a fost niciodată rostită în vreun episod sau film.
Avem și filme pentru marele ecran, însă acestea continuă doar aventurile echipajului căpitanului Picard: „Star Trek: Generations” (1994), în care cei doi căpitani legendari ai Federației, James T. Kirk și Jean-Luc Picard se întâlnesc pentru prima dată pentru a salva, evident, galaxia. Urmează „Star Trek: First Contact” (1996), considerat unul dintre cele mai bune filme Star Trek produse vreodată, urmat însă de unul considerat cel mai slab, „Star Trek: Insurrection” (1998) și aventurile lui Jean-Luc Picard ajung la final în „Star Trek: Nemesis” (2002), ultimul film din era „The Next Generation”.
Mark Lenard, cunoscut pentru rolul ambasadorului Sarek (tatăl lui Spock) este singurul actor care a interpretat câte un personaj din fiecare rasă principală din Star Trek: vulcanian (Sarek), romulan (în seria originală) și klingonian (Star Trek The Motion Picture).
După cum deja ne-au obișnuit, producătorii continuă seria Voyager timp de șapte ani, până în 2001, însă franciza obosește. La începutul anilor 2000, publicul își pierde interesul pentru spațiu și hard-sf și se refugiază în alte genuri. „Star Trek: Enterprise” este o ultimă tentativă, în 2001, de a reîmprospăta fenomenul pe micile ecrane, dar are un început slab și din păcate este anulat chiar în anul în care începea să semene a Star Trek-ul de altă dată, ultimul episod fiind difuzat în 2005 și încheind astfel o perioadă de 18 ani de Star Trek prezent continuu, într-o formă sau alta, pe ecranele televizoarelor.
„Star Trek: Enterprise” face pentru prima dată un pas înapoi și acțiunea acestui serial are loc înainte de perioada descrisă în seria originală. Pe marile ecrane, Star Trek are parte de o revenire în 2009 cu „Star Trek”, care se vrea un restart: actori noi interpretând personaje clasice, într-un amestec de acțiune pe placul noii generații de fani, dar privită cu rezerve de vechea gardă, obișnuită cu producțiile clasice, mai lente, mai cerebrale, cu mai puține explozii și efecte speciale.
Majel Barrett a fost soția lui Gene Roddenberry și a avut prezențe în toate incarnațiile Star Trek: mai întâi, a jucat rolul ofițerului secund din episodul pilot (The Cage), apoi a fost Christine Chapel în seria originală, după care și-a împrumutat vocea personalului M’Ress din seria animată sau computerului LCARS din următoarele trei serii (The Next Generation, Deep Space Nine și Voyager) sau filme, chiar și în cel din 2009. În același timp, a jucat și rolul Lwaxana Troi (mama Deannei Troi), având câteva apariții episodice în The Next Generation, dar și Deep Space Nine.
Succesul hollywoodian face totuși ca acest nou concept să continue cu „Star Trek: Into Darkness” (2013) și „Star Trek Beyond” (2016), producătorii exprimându-și intenția de a continua aventurile acestui echipaj și în anii ce vor urma. Veste bună este totuși faptul că Star Trek revine acolo unde îi este locul, adică pe micul ecran, în format episodic, la începutul lui 2017 debutând un nou serial, „Star Trek: Discovery”.
Primele recenzii sunt încurajatoare, deși nu așa de entuziasmante, acțiunea având loc cu 10 ani înainte de seria originală „Star Trek” (cu căpitanul Kirk și vulcanianul Spock) și continuând tradiția serialelor Star Trek, neavând legătură cu stilul celor trei filme de cinema lansate după 2009. Important este că fenomenul Star Trek continuă și că reușește să atragă încă mult interes din partea publicului, de toate vârstele.
