Pentru a măsura distanțele în Univers, oamenii de știință se folosesc de surse de lumină etalon. De exemplu, supernovele de tip Ia au o luminozitate absolută cunoscută. Dacă măsurăm luminozitatea lor, aici, pe Terra, putem să determinăm distanța dintre noi și respectiva supernovă. Asta se știe. Dar care este mecanismul astrofizic din spatele acestor supernove?
Știm că supernovele de tip Ia sunt produse de o explozie violentă a unei stele pitice albe, care face parte dintr-un sistem binar. Această pitică albă ”fură” din materia partenerului iar, atunci când masa ei atinge o anumită valoare, se produce explozia, o supernovă de tip Ia. Întrebarea care lasă loc pentru numeroase ipoteze se referă la partenerul piticei albe. Este vorba despre o gigantă roșie? Este vorba tot despre o pitică albă? Există mai multe ipoteze care încearcă să explice mecanismul producerii supernovelor de tip Ia.
Pentru a decide care dintre ipoteze se află mai aproape de adevăr este nevoie de măsurători. Tocmai de acest tip de măsurători s-au ocupat astrofizicienii de la Universitatea de Stat din Ohio. Ei au folosit instrumentul MODS (Multi-Object Double Spectrograph – Spectrograful Dublu Multiobiect), amplasat pe LBT (Large Binocular Telescope – Marele Telescop Binocular) amplasat pe Mount Graham, Arizona, SUA. În spatele acestor denumiri tehnice și complicate se află un spectroscop și două telescoape care lucrează împreună (oglinda fiecăruia dintre ele are un diametru de 8,4 m). Pentru a ne exprima mai simplu, vom spune că, prin combinația celor două instrumente, se poate determina compoziția chimică a obiectelor cerești.
Oamenii de știință de la Universitatea de Stat din Ohio au fost interesați de un anumit corp ceresc, unul care a ”trăit” foarte puțin. Este vorba despre supernova SN2011fe, care a fost observată în în vara anului 2011, în galaxia Messier 101, care se află la 21 milioane de ani lumină distanță de noi. Rezultatele lor, care urmează să apară în Astrophysical Journal, arată că această supernovă a fost rezultatul interacțiunii dintre două stele moarte, dintre două pitice albe. La această concluzie s-a ajuns în urma măsurătorilor legate de prezența și intensitatea liniilor corespunzătoare hidrogenului în liniile spectrale analizate. Conform modelărilor matematice, ar fi fost de aștepat ca intensitatea acestor linii spectrale să fie de circa zece ori mai mare decât valorile măsurate cu instrumentul MODIS.
Este de așteptat ca acest dip de măsurători să se realizeze și pentru alte supernove de tip Ia și astfel să putem elucida pe deplin mecanismul apariției lor.
Sursa: Universtitatea de Stat din Ohio, ArXiv
