1
(2)

Deși oamenii de Neanderthal – o specie umană cu creierele, musculatura și osatura mai dezvoltate decât cele ale omului modern – au dispărut cu aproape 30.000 de ani în urmă, testele genetice demonstrează că ADN-ul lor supraviețuiește și astăzi în genele tuturor reprezentanților speciei Homo sapiens sapiens care nu sunt africani, Homo neandertalensis populând vreme de sute de mii de ani teritoriile Europei și ale Asiei de azi.

 

Acum, compania de teste genetice și biotehnologice personale 23andMe, din California, a fondat un laborator care le permite clienților să-și întărească legătura cu rădăcinile lor preistorice. Altfel spus, biologul Eric Durand, responsabil de acest proiect, compară două genoame de om modern cu cel neaderthalian pentru a determina procentul de ADN al unei persoane caracterizat de gene ale omului de Neaderthal.

Potrivit cercetătorilor, majoritatea oamenilor prezintă urme de ADN neanderthalian, în proporție de circa 2,5% în medie, dar există și cazuri în care aceast procent este mult mai mare. Cum se manifestă el exact – dacă individul este mai păros, sau mai abrutizat, spre exemplu – nu se știe cu certitudine. Există, totuși, teorii potrivit cărora neanderthalienii au contribuit la structura internă a oamenilor moderni, oferindu-le un soi de „vigoare hibridă”, crede Peter Parham, genetician în cadrul Școlii Medicale a Universității Stanford.

Cel mai recent studiu paleoantropologic asupra neanderthalienilor pare să susțină teoria că, la un moment dat în timpul cronologiei comune, aceștia și oamenii moderni au conviețuit și unii dintre ei chiar s-ar putea să fi procreat împreună. Chiar și în ideea că cele două specii au avut copii comuni, acest lucru tot nu ne spune foarte multe despre ce înseamnă să ai o urmă de ADN neaderthalian în tine.

Totuși, descifrarea completă a genomului de Homo neandertalensis și compararea lui cu genomul omului modern ne pot învăța lucruri importante despre schimbările evolutive ce ne-au survenit în ultimii 30.000 de ani, este de părere Svante Pääbo, genetician suedez aflat în spatele descifrării genomului de neaderthalian, care a descoperit până acum aproape 80 de variații genetice unice omului modern. Funcționarea acest trăsături specifice ne poate ajuta să înțelegem ce anume ne deosebește de neaderthalieni.

Este posibil, desigur, ca și ADN-ul altor grupuri de oameni presitorici să fie amestecat cu cel al omului modern, cel mai probabil caz fiind cel al omului denisovan, văr al omului de Neanderthal ce a trăit în Asia și care a dispărut cu 40.000 de ani în urmă. Pentru a afla mai multe despre metoda folosită de Eric Durand în depistarea ADN-ului de neaderthalian din genomul uman, puteți studia explicația detaliată a cercetătorului pe marginea acestei teme.

De asemenea, dacă vă interesează mai mult acest subiect, atunci nu ratați numărul din ianuarie al revistei Știință&Tehnică, unde scriitorii Liviu Radu, Florin Pitea și editorul S&T Adrian Nicolae dezbat, într-o ucronie savuroasă,cum ar fi arătat lumea dacă restul speciilor umane de pe Terra nu ar fi dispărut și ar fi conviețuit cu omul modern, până în zilele noastre.

Sursa

Foto: Hermann Schaaffhausen

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 2

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here