Un nou studiu dezvăluie că ultima populație de mamuți lânoși, izolată pe insula Wrangel, a fost distrusă de un eveniment misterios și brusc. Contrar teoriilor anterioare, această extincție nu se datorează consangvinizării, ci rămâne un mister nerezolvat.
Timp de mii de ani, mamuții lânoși au cutreierat vastele întinderi ale Europei, Asiei și Americii de Nord. Aceste creaturi maiestuoase au prosperat până la sfârșitul ultimei ere glaciare, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când habitatul lor, tundra arctică, a început să se micșoreze. De atunci, majoritatea populațiilor continentale au dispărut, dar o mică populație și-a găsit refugiu pe insula Wrangel, situată în nordul Siberiei, unde a supraviețuit în jur de 6.000 de ani.
Știm că acești mamuți din Insula Wrangel provin dintr-un grup fondator foarte mic, estimat la aproximativ opt indivizi. Această situație i-a determinat în mod natural pe oamenii de știință să creadă că consangvinizarea și mutațiile genetice dăunătoare au dus la dispariția lor. Cu toate acestea, un nou studiu, publicat în revista Cell, pune în discuție această ipoteză. Cercetătorii au analizat genomul a douăzeci și unu de mamuți, inclusiv paisprezece din insula Wrangel și șapte din populațiile continentale, înainte de izolarea lor pe insulă. Rezultatele arată că, deși mamuții de pe insulă au prezentat semne de consangvinizare și o diversitate genetică scăzută, cele mai periculoase mutații au fost eliminate din genomul lor de-a lungul timpului. În plus, în timp ce mutațiile ușor dăunătoare erau încă prezente, studiul arată că acestea nu au fost suficient de problematice pentru a determina dispariția mamuților. Trebuie spus că, în contextul evolutiv, eliminarea celor mai periculoase mutații dintr-o populație poate avea loc prin două mecanisme: selecție naturală și deriva genetică.
Altfel spus, cele mai dăunătoare mutații pot face un individ mai puțin capabil să supraviețuiască și să se reproducă. Într-un mediu în care aceste mutații sunt foarte dăunătoare, indivizii purtători de aceste mutații sunt mai puțin probabil să supraviețuiască până la vârsta reproductivă sau să-și transmită genele generației următoare. Astfel, de-a lungul generațiilor, aceste mutații tind să fie eliminate din populație, deoarece reduc capacitatea (capacitatea de supraviețuire și reproducere) a indivizilor. Când vine vorba de deriva genetică, acest proces are loc întâmplător. Unele mutații, fie că sunt benefice, neutre sau dăunătoare, pot fi pierdute dintr-o populație pur și simplu din cauza norocului. În cazul mamuților de pe insula Wrangel, deși au persistat mutații ușor dăunătoare, cei care erau extrem de dăunători (și, prin urmare, potențial letali) s-ar fi putut stinge din cauza derivării genetice dacă au fost găsite la indivizi care nu au supraviețuit până la reproducere.
Prin urmare, natura exactă a dispariției lor rămâne necunoscută. Cercetătorii speculează că ar putea fi un fenomen de mediu brusc, cum ar fi un dezastru natural, o epidemie sau o schimbare rapidă a climei. Fosilele de mamut din ultima perioadă a existenței lor pe insula Wrangel sunt încă examinate pentru a oferi indicii suplimentare. Studiul mamuților de pe insula Wrangel oferă, de asemenea, lecții cruciale pentru programele moderne de conservare. Într-o lume în care multe specii sunt pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului, schimbărilor climatice și consangvinizării, este vital să înțelegem dinamica genetică a populațiilor supraviețuitoare. Supraviețuirea mamuților de pe insula Wrangel timp de 6.000 de ani arată că populațiile izolate pot persista în ciuda provocărilor genetice. Cu toate acestea, dispariția lor bruscă ne amintește de fragilitatea acestor populații în fața unor evenimente imprevizibile.
