Ieri, 14 iulie 2015, după aproximativ cinci miliarde de kilometri parcurși în peste nouă ani prin Sistemul Solar, sonda spațială NASA New Horizons a ajuns în punctul cel mai apropiat față de Pluton pe care l-a atins vreodată umanitatea – circa 12.472 km distanță față de planetoid, aproximativ diametrul Pământului.
Este prima misiune spațială din istorie care explorează un astru planetar atât de îndepărtat de Terra, iar astrofizicienii se așteaptă ca New Horizons să trimită înapoi acasă în circa 16 luni datele culese în aproape o decadă de zbor prin spațiul cosmic. Rata de transfer a informațiilor este de numai 2.000 – 4.000 biți pe secundă.
Dar, în timp ce așteaptă livrarea „pachetelor” de la sonda spațială, care să ne releve informații valoroase despre Pluton și cei (cel puțin) cinci sateliți ai săi, o lume întreagă se bucură de splendoarea celei mai clare și detaliate imagini ale planetei pitice captată vreodată – realizată cu ajutorul instrumentului LORRI (Long Range Reconnaissance Imager) de la bordul navei, în data de 13 iulie, atunci când aceasta se afla la o distanță de 768.000 km de suprafața lui Pluton.
New Horizons – care se deplasează cu viteze de până la 48.280 km/h, fiind cea mai rapidă navă spațială lansată vreodată – a oferit zilele trecute și o imagine detaliată ilustrând atât Pluton cât și cea mai apropiată lună a sa Charon, imagine căreia NASA i-a aplicat culori false pentru a evidenția diferențele materialelor de la suprafața fiecăruia dintre cei doi aștri.
Din datele de până acum, specialiștii agenției spațiale americane au dedus că planetoidul are un „capac” de gheață din metan și nitrogen la polul nord, unde temperaturile fluctuează între -233 și -223°C și ar putea fi acoperit și de un fel de zăpadă, având însă consistența nisipului, adică deloc similară cu cea de pe Pământ.
De asemenea, cercetătorii se așteaptă ca astăzi sau zilele acestea să mai descopere și alți sateliți, încă necunoscuți, ai lui Pluton, de altfel unul dintre obiectivele noi ale lui New Horizons. În plus, specialiștii vor avea în curând la dispoziție și o imagine 3D a planetoidului, care le va oferi posibilitatea să înțeleagă mai bine formațiunile de la suprafață acestuia: crevase, văi, munți și cratere.
Cât despre noi, cei mulți, așteptăm cu sufletul la gură noi informații și imagini de la ultima frontieră a Sistemului Solar.